Deputatul Silviu Prigoană a depus la Parlament o propunere legislativă prin care solicită ca statul să nu-i mai plătească pe clerici. Parlamentarul susține că aceștia se pot întreține singuri, pentru că au surse de finanțare. Patriarhia Româna susține că bugetul țării îi sprijină din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, când averile bisericești au fost luate de stat.
Deputatul Silviu Prigoana s-a supărat pe preoți și ar vrea ca ei să nu mai primească bani de la buget. A inițiat și un proiect de lege. „Pentru ca instituțiile de cult din România dispun de un patrimoniu și surse de finanțare proprii, propunem ca sprijinul statului să se marginească la articolul din Constituție, prin înlesnirea asistentei religioase în armată, spitale, penitenciare și orfelinate.”
Parlamentarul se bazează pe zecile de mii de hectare de teren agricol și forestier pe care Biserica Ortodoxă le are în posesie, dar și la acțiunile de la companiile din sectorul hotelier, energetic sau de transport, informează incont.ro.
Legea urmează să intre în dezbatere în această toamnă.