Prigojin taxează bilanțurile Moscovei: „Nişte elucubrații”

Şeful grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a calificat marţi drept „elucubraţii” bilanţurile privind pierderile ucrainene revendicate de Moscova, care a afirmat că a respins două ofensive majore în două zile, informează AFP.

„Nu sunt decât nişte elucubraţii”, a declarat Prigojin într-un mesaj pe Telegram.

Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a afirmat că a respins două ofensive ucrainene de mare anvergură, duminică şi luni, în sudul Donbasului, şi că a ucis „peste 1.500 de militari ucraineni” şi a distrus „28 de tancuri”.

La rândul său, guvernul ucrainean a revendicat cuceriri teritoriale lângă oraşul distrus de lupte Bahmut, în estul Ucrainei, însă a relativizat amploarea acţiunilor sale ofensive şi nu a furnizat niciun bilanţ.

Uciderea a 1.500 de soldaţi într-o zi este „un adevărat masacru”, a ironizat şeful grupului Wagner, luându-l pese picior pe purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov. „De fapt, de ce să nu adunăm toate cifrele avansate de Konaşenkov? Cred că am distrus deja întreaga planetă Terra de cinci ori la rând”, a ironizat Prigojin.

Evgheni Prigojin este un obişnuit al declaraţiilor sarcastice împotriva Statului Major rus, pe care îl acuză în special că nu furnizează destule muniţii oamenilor săi din Wagner, care au fost în prima linie în luptele din jurul Bahmut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. … ce vă mai place de Prigojin, acum nu mai este „bucătarul lui Putin”? Egzact că ăia care înjurau anten 3 și îi numeau pe ăia care se uitau la acest canal drept „spălați pe creier”, etc, iar acum, când au mai adăugat un ”CNN” nu mai schimbă canalul și îi ung la suflet fonfleurile lui Radu Tudor, Ursu, Gâdea și mulți alții …

  2. Niciuna dintre parti nu poate intra in ofensiva totala fara a provoca mari pagube umane fapt ce deja nu mai poate fi explicat nici de Zelenski si nici de Putin in fata propriilor cetateni .In acelasi timp in zonele ocupate si deja devastate de razboi si de actiunile criminale ale Rusiei devenita revansarda nu mai pot locui , usa in usa , etnicii ucrainieni cu cei rusi .Aparatia unu teritoriu nelocuit si nelocuibil este deja realitate .Singura necunoscuta este cit va afecta teritorial Ucraina si Rusia ca si KM de o parte si de alta a granitelor .Probabil Ucraina va inainta suficient ca sa determine o decizia a rusilor de a stabiliza o astfel de zona de demarcatie .Este singura solutie ce ofera pacea ea nedeterminid un cistigator dar nici un invins . Propaganda , de o parte si de alta , va face restul .Deja Rusia declara , spre a-si multumi cetatenii , cit este ea de victorioasa dar vedem cum loviturile asupra Barajului condenseaza scuza retragerii pe aliniamentele despre care v-am vorbit inca cu multa vreme in urma .Probabil ca deja s-au inteles .Armamentul oferit Ucrainei de catre Occident face parte din pozitionarea tarilor din proximitate, plus SUA ,Germania si Franta ,care vor apara noile granite .Acest teritoriu de separare va sta si de o parte si de alta sub tirul nuclear inca 100 de ani de acum inainte .Doar o initiativa din interiorul Rusiei poate duce la spargerea „Imperiului” si se pare ca sarcina ii revine lui Prigojin ce deja a ridiculizat cifrele avansate de Gherasimov .Vom asista la o implicare cu mult mai mare a tarilor NATO din flancul estic si al Germaniei si Frantei .Macron a dat deja semnalul iar iesirea in eter a Canecelarului (evident regizata ) ne-a arata o alta fata a sefului de stat german .Romania va avea un cuvint greu de spus la nivel militar .

  3. Dacă USA nu ar fi condusă de prostovani infatuați, Prigojin ar putea fi „ajutat” să-i ia locul lui putin în beneficiu reciproc.Dar SUA alunecă în decadență spre a deveni gajul amanetului globalist al religiei falimentare marxist-bilderbergiene, asa că big money cu big gun cu tot se pregătesc să-și tragă un șut în c-r și cum big gun nu mai are iron beltul la pantaloni, China le-o trage ușurel iar când vor termina afacerea cu putin se vor trezi din beția puterii cu cizma chineză pe ceafă și dolarii reciclați în hârtie igienică.

  4. (editat) prigojin este de toate: tâlhar, fost pârnăiaş, mafiot, ospătar, securist, bucătar, bişniţar cu mercenari, general şi mai nou influencer-analist. Peste câteva săptămâni o să ne exlice cum se lansează rachetele către Marte şi 10 sfaturi pentru a fi fericită la menstruaţie! Incredibil în ce lume de dobitoci am ajuns să trăim, dacă acest(editat)cu ochi a ajuns să fie publicat în ziar!

  5. hatii igienice cu $$$ tipariti cu care vor fi platiti alde radutudorsiailui.

  6. Ce va mai place sa mergeti dupa fenta! Daca vrei sa para o bataie adevarata, nu se poate fara sange si vanatai! Oricate vorbe (nici macar pumni si picioare!) s-ar arunca, nu trebuie sa ne indopam cu gogosi: Prigojin nu rosteste un cuvant fara aprobare de la imparatie! Dovada? Faptul ca circarul a inceput „contraofensiva” exact unde au vrut rusii, langa Bahmut! Rezultatele deja sunt clare, doar ca noi, manipoolimea, nu vom citi nimic despre acest mult asteptat rahat ajuns flatulatie!

  7. @Nic, de la kaghebist la ospătar, bucătar samd pe tronul Rusiei este un real progres!Dacă privesti în diacronie tronul Rusiei, o să găsești puțini lideri neatinși de vreo dambla, iar dintre aceștia, cât de cât normali, majoritatea,dacă nu chiar toți erau nemți.În rest, lenin-sifilitic, stalin-psihopat, hrusciov-escroc, Brejnev-cât de cât benign, cernenko si ăilalți- muribunzi, Gorby-bun dar prea fraier și scurt, Elțân-bețivan ratat.Nu că ăi americani or fi fost mai buni dar chiar nu erau ultimul ciuruc ca mulți dintre ăștia menționați și nu apucau să se împută la putere, cu excepția câtorva care au venit gata alterați, precum bideu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.