Elveţia – Ecuador 2-1 (0-1) – Grupa E
Istoria meciului – teoretic decisiv pentru ocuparea locului 2 – s-a scris în 35 de secunde. Ultimele. La scorul de 1-1, ecuadorienii atacă iar Arroyo este deschis la marginea careului mare, pe partea stângă, trece de un apărător, are un extraordinar culoar de şut, dar preferă să mai care mingea doi metri, şutează, mingea este blocată şi ricoşează la 30 de metri, ajunge la Xhaka care este faultat dur la centrul terenului; ecuadorienii se opresc, dar cum mingea a ajuns la elveţianul Rodriguez, arbitrul lasă avantaj. Acesta avansează nederanjat de adversari, centrează în faţa porţii şi Seferovic înscrie când mai erau 5 secunde de jucat. Sud-americanii se prăbuşesc pe gazon, pe banca tehnică rezervele izbuncnesc în lacrimi, iar în tribune suporterii lor sunt consternaţi. Nu le vine să creadă ce s-a întâmplat. În loc de un foarte posibil 2-1 pentru ecuadorieni, sau de un 1-1 mai mult decât onorabil şi dătător de speranţe în calificare, tabela indica 1-2, în ultimele secunde. Acum, Ecuadorul este obligat să bată principala favorită a grupei, Franţa, sau să aştepte o victorie a Elveţiei în faţa francezilor ceea ce le-ar permite în extremis şi un egal cu cocoşii galici. Alternativa o reprezintă plecare acasă pe 26 iunie.
Meciul în sine a avut două părţi distincte: în prima repriză ecuadorienii au fost vioara întâi, s-au apărat foarte sus şi au făcut un presing necruţător, distrugând orice tentativă de atac a adversarului; totodată au avut incursiuni spre poarta adversă, două ocazii mari, dar au pierdut câteva oportunităţi din cauza superficialităţii sau a unei tehnici individuale de un nivel mediu, sub ce se aşteaptă de la jucători sudamericani. În repriza a II-a a intrat în teren o cu totul altă Elveţie, iar elevii lui Ottmar Hitzfeld au renunţat la plimbarea păguboasă a mingii la centru terenului şi s-au instalat în terenul advers dominând copios 40 de minute. Abia pe final şi în prelungiri, sud-americanii au decis să atace dar mai mult pentru a nu permite elveţienilor să le ameninţe poarta.
De menţionat marea inspiraţie a antrenorului german Ottmar Hitzfeld, autorii celor două goluri fiind jucători nou introduşi în teren. Golul Ecuadotului şi cel egalizator s-au marcat din faze fixe, dar din cauza unor grave erori de plasament a apărătorilor.
Casetă tehnică
Brasilia: 24o
Estadio Nacional
Spectatori: 68.351
Arbitru: Ravsan Irmatov (Uzbekistan)
Asistenţi: Abduxamidullo Rasulov (Uzbekistan), Bahadir Kocikarov (Kirghizstan)
Al patrulea oficial: Svein Oddvar Moen (Norvegia)
Au înscris: 0-1 (min.22 – Enner Valencia), 1-1 (min.48 – Mehmedi), 2-1 (min.90+4 – Seferovic)
Cartonaşe galbene: Djourou – Peredes
Cartonaşe roşii: – –
Elvetia: Benaglio – Lichtsteiner, Steve von Bergen, Djourou, Ricardo Rodgriguez – Inler, Behrami, Xhaka, Shaqiri, Stocker (min.46-Mehmedi) – Drmic (min.75-Seferovic).
Antrenor: Ottmar Hitzfeld (Germania)
Ecuador: Dominguez – Paredes, Guagua, Erazo, Ayovi – Antonio Valencia, Gruezo, Noboa, Montero (min.76-Joao Rojas) – Enner Valencia, Caicedo (min.70-Arroyo). Antrenor: Reinaldo Rueda (Columbia)
Total şuturi: 18 – 10
Şuturi pe spaţiul porţii: 12 – 6
Cornere: 8 – 5
Offsides: 1 – 4
Faulturi comise: 9 – 15
Faze de atac: 44 – 33
Pase reuşite: 468 – 266
Timp efectiv în joc: 32 min. – 24 min.
Posesie: 56% – 44%
MVP meci: Xherdan Shaqiri (Elveţia)
Registrul erorilor de arbitraj
a fost anulat (pe motiv de offside – inexistent) un gol valabil al Elveţiei
nu a acordat un penalty Ecuadorului
Franţa – Honduras 3-0 (1-0) – Grupa E
Un meci fără istoric despre care nu se pot spune prea multe. O Franţă nici grozavă, dar nici mediocră a jucat destul de „economic” în faţa celei mai modeste echipe văzute până acum la acest campionat. Mai multe se pot spune despre arbitraj. Două erori mari de tot: fault al lui Wilson Palacios asupra lui Pogba, din inerţie sau cu intenţie Palacios îl calcă pe gambă pe francez şi acesta ripostează şi îl loveşte cu piciorul intenţionat pe hondurian; arbitrul acordă cartonaş galben ambilor jucători deşi regulamentar era să acorde cartonaş roşu lui Pogba şi eventual roşu şi pentru jucătorul din Honduras; în finalul primei reprize, acelaşi Wilson Palacios provoacă un penalty dezechilibrându-l cu umărul în săritură pe acelaşi Pogba şi arbitrul îi acordă al doilea cartonaş roşu. În faza respectivă se impunea doar acordarea penalty-ului, nu şi a cartonaşului galben, pentru că nu a fost fault dur sau fault în calitate de ultim apărător. Cu 1-0 pe tabelă şi cu un om în plus pe teren, Franţa nu a avut nicio problemă în repriza a doua, repetăm, în faţa celei mai slabe echipe văzute până acum. Golurile 2 şi 3 au venit firesc – l-a golul 2 a fost nevoie în premieră de studierea tehnologiei video din portă, pentru a se vedea dacă a fost sau nu autogol – şi francezii au terminat meciul cu gândul la derby-ul cu Elveţia. Care va fi un cu totul alt adversar, iar dacă francezii nu vor etala un nivel mai ridicat al jocului, le va fi greu să câştige. Şi la acest meci am avut două grave greşeli de arbitraj.
Casetă tehnică
Porto Alegre
Estadio: Beira-Rio
Spectatori: 43.012
Arbitru: Sandro Ricci (Brazilia)
Asistenţi: Emerson De Carvalho, Marcelo Van Gasse (Brazilia)
Al patrulea oficial: Peter O’Leary (Noua Zeelandă)
Au înscris: 1-0 (min.45+1 – Benzema, pen.), 2-0 (min.48 – Valladares, a.g), 3-0 (min.72 – Benzema)
Cartonaşe galbene: Evra, Cabaye, Pogba – Garrido, Boniek
Cartonaşe roşii: 0 – Wilson Palacios (2 galbene)
Franţa: Lloris – Debuchy, Sakho, Varane, Evra – Pogba (min.57-Sissoko), Cabaye (min.65-Mavuba), Matuidi – Valbuena (min.78-Giroud), Benzema, Griezmann
Antrenor: Didier Deschamps
Honduras: Valladares – Beckeles, Bernardez (min.46-O.Chavez), Figueroa, Izaguirre – Najar (min.58-Claros), Wilson Palacios, Garrido, Espinoza – Bengtson (min.46-Boniek), Costly.
Antrenor: Luis Suarez (Columbia)
Total şuturi: 20 – 4
Şuturi pe spaţiul porţii: 10 – 2
Cornere: 8 – 0
Offsides: 1 – 2
Faulturi comise: 13 – 14
Faze de atac: 55 – 9
Pase reuşite: 624 – 251
Timp efectiv în joc: 34 min. – 20 min.
Posesie: 63% – 37%
MVP meci: Karim Benzena
Registrul erorilor de arbitraj
nu a acordat direct cartonaş roşu lui Pogba
a acordat gratuit al doilea cartonaş galben lui W.Palacios