Prima reacție a lui Halep – Cum explică înfrângerea!

Simona Halep, eliminată de la US Open în primul tur, de ucraineanca Daria Snigur, jucătoare venită din calificări, a oferit un interviu exclusiv pentru Eurosport în care a vorbit despre ce nu a funcționat.

Halep spune că a fost surprinsă în totalitate de jocul lui Snigur, pe care nu a mai înfruntat-o până acum, și că nu a reușit să găsească soluții de a-i bloca loviturile ucrainencei.

„Consider că a jucat un tenis extraordinar, a făcut un meci foarte bun. Am jucat un pic sub presiune pentru că a avut niște mingi foarte precise, foarte aproape de linie, foarte apăsate… Nu prea a sărit mingea și a jucat destul de iute.
Aș putea să mai spun că nu am găsit soluții pentru meciul de astăzi și îmi pare rău că am pierdut, bineînțeles, dar adversara mea a jucat foarte bine astăzi și cred că a meritat să câștige pentru că pe final am făcut și niște greșeli destul de ușoare. Puteam să revin, nu se știa ce se putea întâmpla, dar nu am găsit soluția potrivită astăzi.
E o jucătoare foarte talentată, jocul ei mi-a pus cele mai mari probleme. Dă niște lovituri pe care nu prea le-am așteptat, nu am mai jucat niciodată împotriva ei. Are un tenis destul de ciudățel, dar destul de bun, pune presiune și lovește mingea din orice poziție, dă foarte bine.
Totul m-a surprins și, din păcate, nu am reușit să găsesc soluții astăzi. Îmi pare rău, dar asta este viața și ăsta e sportul, mergem înainte”, a declarat Simona Halep, în exclusivitate pentru Eurosport.
„Habar n-am ce urmează, o să văd, o să vorbesc cu antrenorul meu. Vreau doar să mă odihnesc și să mă liniștesc după meciul ăsta. Nu e o înfrângere ușoară, dar nu am ce să fac, nu mai pot să schimb nimic. Privesc înainte și o să încerc să mă motivez să fiu mai bună la următoarele meciuri”, a mai declarat Simona.

După acest eșec, românca ar putea părăsi top 10 WTA, riscând să fie depășită în clasamentul mondial, printre altele, de Aryna Sabalenka și Cori Gauff.

Eliminările capilor de serie de pe tabloul feminin, în primul tur
  • Halep (7) – Snigur 2-6, 6-0, 4-6
  • Zhang – Teichmann (30) 6-4, 6-2
  • Hart – Kasatkina (10) 7-6, 1-6, 6-3
  • Trevisan (27) – Rodina 5-7, 1-6
Recomanda
Author

20 de Comentarii

  1. Și eu cred că a fost blat. Ori i-a fost sugerat, ori din proprie inițiativă. Chestiile astea se văd.

  2. Se pare ca unii dintre cei de mai sus , fara a fi neaparat de rea credinta , au punctat corect.Imi pare rau ca n-o mai pot urmari la USO pe Simona , dar sper sa avem placerea de a le aplauda pe celelalte romance ramase in concurs.Ruse a trecut deja in R2 , insa nu cred ca va trece de Gauff.

  3. Ei, na, acum și voi…La sfaturile antrenorilor antrenorului ei, făcu și Simo un joc politic, ce vreți…
    Lăsați, că cu ce a scos din compromisul ăsta, bașca din pariuri, și-a scos banii la nivel de semifinale.
    Totuși, neinspirați regizorii, au uitat să-i zică că dedică această înfrângere tot Ucrainei, cum a bine s-a exprimat și preopinenta ei ??

  4. daca asculta de Dron (antrenor acum in Franta ) nu se
    incurca cu acest grec antrenor excroc Afara cu el si cu Ruzici

  5. Asta a fost intotdeauna jocul Simonei. Mingi pe centru, mai inalte , la siguranță, aștepând greseala adversarei. Ataca rar, doar când faza e foarte clară, riscuri minime. Si merge de multe ori tactica asta. Dar dacă intâlnește o jucătoare care atacă, care deschide unghiurile și greșește puțin (Ostapenko in zile bune, Kontaveit, Garcia, Cornet, Swiatek etc ) o ia pe coajă rău de tot.
    A mai fost recent o chinezoaică ( nu-i rețin numele) care a umilit-o. Acum ucraineanca asta.
    Soluția ar fi ca Simona să atace ea, să deschidă ea unghiurile. Numai că…nu știe să faca asta, când își schimba stilul numărul de greșeli crește astronomic. Nu are forță. Plus serviciul extrem de modest (comparați cu serviciul pe care-l avea Asley Barty). Asta e. Si sa reținem spusele lui moș Tiriac, care… le cam știe la tenis:
    ” Și apoi, cu tot respectul, Simona nu are jocuri! În ultimii doi ani, ea a jucat 10-15% din întâlnirile pe care trebuia să le joace. De asta îi e greu, nu are o bază. Din nou, numai talentul își spune cuvântul la Simona. O mai spun o dată. La 30 de ani, ea a făcut minuni. Dacă cineva o lua la 14 ani și o antrena ca lumea, probabil că făcea minuni înmulțite cu 3. La 14 ani, trebuia ca Halep să facă cele patru-cinci ore pe zi de antrenament, pe care nu le-a făcut. A avut extraordinar de mult talent, dar uite că fizicul nu poate fi făcut la 30 de ani, e prea târziu. La vârsta asta, pui deja ultima rotiță”

  6. Oricat am vrea sa o slavim pe Simona, diferenta dintre ce a facut ea in tenis si adevaratele campioane / campioni este co-lo-sa-la. Adica nu pot, nene, vedea decat la Simona sa piarda un meci unde avea o cota de castig de 1,08, iar gagica aia din Ucraina, cota de 11. Nu joc la pacanele, nu fac pariuri, dar de curiozitate m-am uitat la odds inainte de meci. 11 la 1,08 ?!! M-am ganidt instantaneu sa bag, pentru prima oara 100 de lei, nu mai mult, pariu pe ucraineanca. Prost am fost, ca azi aveam 1100 de coco. Asa ca e bine sa joace Halep, rupe casa pariurilor.

  7. Patzakina asata de Halep nu vede ca i-a trecut vremea? Este clar ca n-o mai tin balamalele. Prefera sa se faca de ras in continuare, in loc sa-si vada de familie si de sotul personal?……[Rumburak]

  8. bravo Simo, ai scapat de-o grija deocamdata, cand te urci in masina, nu mai trebuie Editat..

  9. Acel 6-0 din setul doi și revenirea de la 5-1 din setul trei, spune tot. Să nu uităm că turneul se cheamă US Open și că a jucat cu o sportivă din Ucraina.
    Felicitări Simona Halep!

  10. Ce-o fi zis săraca! Le-am dat arme, bani, teritorii. Să le dăm și puncte ca la eurovision! Slavă

  11. Tenis plat,chinuit și icnit!
    Este extrem de emotivă, intra pe teren speriată, parcă urmează execuția. Așa pierde de regulă primul set. Serviciul e unul din punctele slabe.
    Antrenorul nu stie sa o pregătească
    psihic pt meci,pentru primul set.
    Să intre pe teren cu curaj,incredere,dezinvoltură.
    Tremură, stresată, terminată.

  12. Simona are un scor de 32:11 v/i anul asta!Deci a invins in 32 de meciuri,oare exista in capul cuiva ca exista sportiv de neinvins?Asa s-a crezut si despre Iga si a pierdut de 3 ori la rand,hai sa nu fim intransigentivcu altii,exista si barna din ochii proprii!

  13. Imi pare rau ! Pleci din Romania in SUA , joci „cel mai bun tenis al tau” si mananci bataie! Eu am mai spus , ca marii sportivi ai lumii se retrag inainte de a deveni ridicoli ! Asta este !

  14. Brovo Simona, daca bateai Ukraina se zicea, de catre fascistii lui Banciu, ca esti cu Putin !

    PS verificati sub scaunul de la masina, ati legalizat terorismul de orice fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.