Primadonelor războiului informațional

Forma fără fond a Poliţiei Gândirii (am numit Consiliului Naţional al Audiovizualului) este atât de evident dăunătoare în zilele acestea, când puzderia de discipoli ai lui Tomás de Torquemada din media ne poluează spaţiul comunicării publice cu o specie de investigaţii jurnalistice de-a dreptul letală pentru discernământul receptorilor, care cred în aiurelile şi dezinformările vehiculate de o falsă presă, precum în cuvântul Bibliei.

Antena 3, România TV, Realitatea Plus- ca să menţionăm doar campioanele intoxicării informaţionale în speţa incendiului de la Ferma Dacilor, dar şi în alte multe cazuri din care pot extrage capital de scandal – se întrec, care mai de care, în a se substiutui Ministerului Public, poliţiei, pompierilor, inspectoratelor de stat şi întregului spectru instituţional abilitat legal să cerceteze astfel de evenimente în mod sistematic, pe bazele ştiinţifice ale metodologiei criminalistice , mai cu seamă când acestea au între consecinţe pierderea vieţii mai multor oameni.

Cum referă jurnaliştii din audiovizualul românesc asupra dramaticului eveniment şi a altora similare ? Fiecare după cum îl duce capul şi minimul autosuficienţei intelectuale din dotare.

Cum referă asupra unor astfel de evenimente jurnaliştii profesionişti ai prestigioaselor agenţii de presă ale lumii sau ai gazetelor din topul presei internaţionale ? Referă numai şi numai strict specializat, în sensul că pentru chestiunile de interes public care fac obiectul unei investigaţii din partea organelor de aplicare a legii nu culeg informaţii, nu redactează sau transmit ştiri, exprimă opinii, nu publică reportaje, comentarii ori editoriale decât acei ziarişti care promovează un examen de specializare pe domeniul respectiv, pe baza unui Manual al jurnalistului comunicator de informaţii privind fapte din competenţa organelor de aplicare a legii.

În presa responsabilă ziariştii sunt specializaţi pe domeniile asupra cărora referă, aşa cum sunt şi medicii, juriştii, inginerii, militarii şi toate celelalte profesii. Medicul neuorolog nu referă asupra cazurilor de competenţa urologului, după cum nici acesta nu intruzionează competenţele psihiatrului. În materie juridică, de asemenea, penalistul nu se pronunţă în speţele de drept comercial sau de drept maritim ori al spaţiului circumterestru. Aviatorul nu pilotează un tanc, după cum nici artileristul nu va sta la timona unui vapor.

Faptele de interes public din atenţia presei ţin de varii domenii de activitate şi se definesc prin termeni specifici acestora. Pe cale de consecinţă, abordarea lor necesită şi cunoştinţe adecvate. În secolul trecut un liceu bun conferea un nivel de cultură generală cu mult deasupra lustrului imposturii pri care se legitimează grosului presei de azi.

Primadonele televiziunilor din România – Anca Alexandrescu, Andreea Crețulescu, Sabina Iosub, Alexandra Păcuraru, Cătălina Porumbel, Lili Ruse, Cristina Șincai- ca să le menţionăm, în ordine alfabetică, doar pe cele omnisciente, din cale afară de vocale şi tot atât de acomodate cu promovarea propriului ridicol, dumnealor se pricep la toate, absolut la toate. Cu invizibila lor competenţă, suplinită de perseverenţa celui fără de idei, platourile numitelor televiziuni devin tribunale inchiziţionale neostaliniste, care lansează ipoteze, vinovăţii şi acuze, rostogolite din oră în oră , după registrul metodologic al defăimării autorităţii, autoritate care dacă se complace, de ocină şi de ohabă să-i fie ruşinea.

Dar cu terfelirea demnităţii oamenilor aflaţi sub protecţia prezumţiei de nevinovăţie cum rămâne? Se scoală Vodă Cuza din mormânt să le sărute obrazul scuipat cu balele unor condotieri de presă ?!

Recomanda 23
Aurel I. Rogojan 265 Articole
Author

8 Comentarii

  1. & Nu mai laudă doamnele și domnișoarele din aceste vremuri rogojinile care și în vremurile liberalilor și ale bolșevicilor erau prezente ,la modul general, în viața lor, în prezent au covoare, carpete, mochete, etc. ?

  2. Andrei Ionescu, generalul Rogojan ne e dator noua romanilor ADEVARUL despre LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern si DECENIUL DE JAF
    si LEGIFERARE A JAFULUI pentru CAPITALIZAREA NOMENCLATURII, urmat de DECENIILE DE JAF cu CONSTITUTIA in mana…Sa ne mai spuna cum a fost in „Iran” intre 18 si 20 decembrie 1989…Un roman adevarat asta ar face cu orice risc personal…

  3. Bună tuturor!
    Rogojan e general de secu?
    Rogojane tu stii foarte bine că țara asta numita România a ajuns o COLONIE DEVALIZATA si ca totul este putred și strâmb construit!
    Peste 90% din relele si neimplinirile României au drept cauza CORUPȚIA!
    CUM A AJUNS ROMANIA O COLONIE DEVALIZATA? Scrie dle Rogojan un articol de sinteză pentru ca știi foarte bine tot procesul de degradare si jaf al României! Incepe cu ce s-a petrecut dupa anul 2000! Ia-o cu Nastase,Băsescu-Boc,Tăriceanu,Iohannis,Orban,Câțu,CIUCĂ ,CIOLACU și faptele lor care au adus ROMÂNIA in colaps financiar, economic ,social si drmografic!
    Lasă presa să vorbească!
    Mai bine ia-te de CNA un organism putred care face poliție politică asupra presei !
    E doar o părere a mea.

  4. Mie nu-mi place deloc ca șeful de cabinet al lui Iulian Vlad să-mi dea lecții. Eu hotărăsc care ziarist îmi place, n-am nevoie să mă ghideze fostele organe. E drept că Radu Tudor e cam antipatic, dar la meserie îi bate pe mulți. Dacă Rogojanu se leagă de Oana Stancu de la A3, dă cu el de rogojină!

  5. Umbra lui Assange a început să dea frisoane pe la București.Asta cu specializarea în linsul clantelor, devenit visul umed al lui simonis și al altora asemeni bețivani de putere nu stă-n picioare.Politicii românești îi cresc coarne după exemplul lumii”libere”.Noapte bună Europa, noapte bună civilizație.

  6. Cum să spui despre Radu Tudor ceva de rău? Ăsta e băiat bun. Numai pe Putin de câte ori nu l-a îmbolnăvit sau omorât nici el nu mai știe. Sau cum armata ucraineană moară zilnic sute de militari ruși, ucrainenii fiind protejați de gloanțe sau alte mijloace de nimicire.

  7. In competitia stiristilor toxici imbecili – totusi, Radu Tudor ocupa locul 1, la capitolul dezinformare premeditata, in forma continua, ca si crima, individul cu idei putine, dar toate fixe bine platite de stapanii furnizori de armament, o tine langa-balanga cu inarmarea Romaniei urgent, azi sau maine, pe bani grei. Asta trebuie expediat in linia intai, pe front in Ukraina sau in Gaza Palestina, sa-i mai taca drak’ gura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.