Procurorii DNA – Constanța fac miercuri dimineața percheziții la locuința primarului din Mangalia, Cristian Radu (PNL), suspectat că ar fi luat mită, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor, au loc descinderi la sediul Primăriei din Mangalia și la alte cinci adrese, printre care și la locuința edilului.
Cristian Radu este anchetat pentru că ar fi luat șpagă.
Anchetatorii au sigilat biroul primarul Cristian Radu, dar şi pe cel al administratorului public George Didi Călin. De asemenea, procurorii au solicitat reprezentanţilor Primăriei să le pună la dispoziţie ma multe documente.
Totodată, Cristian Radu şi George Didi Călin ar urma să fie aduşi la sediul Primăriei Mangalia.
DNA a transmis că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către funcţionari publici din administraţia locală.
”În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate pe raza judeţului Constanţa, dintre care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice”, a precizat DNA.

Acest dna, aservit politic, se face că muncește! De ce nu anchetează tunurile date în pandemie de Citu, Orban, Arafat și toată clica lor???
Marea corupție nu este la primării, ci în bufurile date de-a lungul anilor, de ordinul sutelor de miliarde de lei, de către politrucii ce s-au perindat pe la frâiele puterii.
Acum, de suferit, suferă tot proștii, care tac și tot tac, demonstrând că suntem un popor fricos, fără coloană vertebrală.
Dacă a ajuns o formațiune constituită ilegitim, formată din progeniturile foștilor securiști, în speță usr, să ne decidă soarta, deși în alegeri au fost a cincea roată de la căruță, atunci chiar ne merităm soarta, cu vârf și îndesat!!!
Vraja marii! O țară de hoți! După ce au jefuit moștenirea lăsată de Ceaușescu, au mai jefuit încă 220 de miliarde de euroi împrumutați! Succesuri hoților!
denea se face ca munceste! SUNT TOTI ILEGITIMI, BAI! DE CE NU O LUATI PE FIRUL BANILOR PRADUITI DIN ROMANIA – VEDETI „AFACERILE DE LUX” ALE PROGENITURILOR LOR, PRIN STRAINATATURI! AU SIFONAT BANII ROMANILOR, AU INDATORAT TARA, IAR ACUM VOR SA NE ADUCA PE NOI IN IOBAGIE! RIDICA-TE GHEORGHE, RIDICA-TE IOANE!