„Aș face previzarea că sunt absolvent de facultate și licențiat în știinte economice. Cea de-a doua facultate pe care am urmat-o și am și terminat-o. Prima facultate, cea de Automatică și Calculatoare în cadrul Politehnicii București… am studial la Politehnică între 1998 – 2005. În anul 2002 a survenit decesul tatălui meu și m-am mutat la Brașov pentru a-mi îngriji bunica bolnavă de Alzheimer și din acel moment nu am mai putut să fiu prezent la laboratoare și cursuri.
Însă, am încercat să finalizez facultatea, în anul 2005 am terminat integral anul 5, dar pentru că mai existatu 2 laboratoare, unul din anul 3 și unul din anul 4, la care nu puteam fizic să particip, nu am avut altă decizie la vârsta de 25 de ani, decât să renunț la a-mi finalizez cu licență aceste studii.
În CV am trecut anii de facultate și faptul că am făcut această facultate, pe de-o parte pentru că sunt mândru că am făcut una dintre cele mai grele facultăți din România, de de altă parte am o carieră de 10 ani de zile pe care am început-o de pe bîncile facultății, m-am angajat programator”, a declarat Allen Coliban, în direct la B1 TV.
„În anul 2005 am întrerupt studiile, am decis să nu-mi mai dau licența și să nu mai merg pe acest drum, deși aveam și o parte din lucrare scrisă și un profesor coordonator. În anul 2009 am fost exmatriculat fără a mi se aduce la cunoștință acest lucru. Este o exmatriculare administrativă, nu are legătură cu activitatea academică, cu procesul de învățământ și s-a produs la 4 ani de când au renunțasem să mai frecventez cursurile”, a completat el.
După ce situația a fost dată publicității de ziariști, Coliban și-a coafat CV-ul. Sau, măcar, pe alocuri. Astfel, dacă pe pagina sa de FB, apare în continuare că a terminat Facultățile de Automatică și Calculatoare (București) și Management (Brașov), pa pagina de socializare a USR se precizează că „am terminat Facultatea de Management la Universitatea Transilvania Brașov și am urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare la București (fără licență)“.


Mai bine scria in CV cine a fost tatane-so. Optand pentru usereul securist 100% este important. Chestia cu facultatile nu prea mai au importanta in Romania de azi.
numai Cambridge se pune, ca pe acolo am trecut eu…
mai bine ca l-ati votat acum, inainte sa isi dea si doctoratul, ca nu stiu cum isi mai scotea rusinea. Revista Nature nu se uita si prin CV-urile faunei USR? Nici DW? Tolo dormi?
Un pui de securist ca toți membrii usr! Așa au fost educați de tata securist, adicătelea să mintă și să fure ca sa ajungă la vârful statului. Un jeg care făcut facultatea in vreo 1o ani și apoi vrea funcții înalte prostindu-i in fata pe prosti. Ce mă intrigă cel mai tare? Toți udr-isti poarta nume străine și nu din calendarul ortodox. Ăștia nu au Dumnezeu deaceea nu jura cu mana pe biblie. Niste jigodii care vor sa conducă Romania!
Allen Coliban este roman pur-sange, os de ardelean neaos! Tatal, Saia Aronovici si mama Ita Kahane. Este ruda cu Petre Neulander, Tismanovici si Patapiewicz. Asa le trebuie brasovenilor, ca s-au increzut in brasoavele lui si a perciunatilor din consiliul local, care au refuzat sa jure pe Sfanta Scriptura. Poate daca li se dadea Talmudul, jurau.
Ce vreti ,bre?Rominia s-a realiat idiologiei ,,progresiste,,odata cu intrarea in UE si NATO,deci cum nu prea avem afro-romani,partari,drogati,mulciumani,pedofili..au ,,iesit,,in fata sa rupa gura targului gobalist mondial cu ..minoritarii nostri cu apucaturi sectante.Asa ne-am pricopsit cu un neamt si ungur pe primele doua functii in stat,pentru ca acum sa ne pricopsim cu primari straini cu nume neromanesti dintre cele mai zbanghi si o parada popo la Sibiuu drept ,,sarbatorire,,pentru ,,progresistii,,gobalisti.
„Colibaci, da-te jos din copaci!
-Nu vreu!”
In satul fara caini, te plimbi fara ciomag. Ma bucur pentru voi.
Să il întrebăm pe Tica. El știe despre toți cate clase au cum ne explica cu lux de amănunte despre Piedone, preferatul lui.
Ca exista ”strainaturi” unde cu o suma modica poti urma multe cursuri, fata de altii care iti cer 1000-2000 de euro/bucata nu la legatura de diplome, de fapt am gasit la unul din demnitarii nostri trecut un curs de o saptamana, nici macar ochii pisoiului nu se dechid decat dupa 9 zile…dar astia devin savanti intr-o saptamana…
Stati asa o leaca,Fritz de la Temesvar spunea in CV-ul sau ca a fost sef de cabinet la Presedintele DEUTSHLANDULUI..,dupa ce acesta a iesit in pensie!Si timpul nu-i trecut ii vom descoperi pe toti acoperitii!Pai nu bine spunea Tutea cu privire la..popor de idioti!
Usr mai avea un slogan electoral: nu furam de la copii(ca dragnea)! Acest slogan mi-a starnit rasul: sunt niste hoti sufletisti, nu fura de la copii, dar asta nu-i impiedica sa fure de la adulti!
Oare asa sunt toti cei din USR si PNL? Mincinosi,ticalosi,analfabeti,falsificatori de diplome,incompetenti,etc.,etc.Ce incredere sa ai in asemenea partde care promoveaza asemenea JIGODII?Sunt exemple in ambele partide.De ce nu se autosesizeaza procuratura si sa fie bagati la puscarie,la Rahova,la Jilava ca poate au timpul sa-si termine studiile.Cum sa progresam cu asemenea specimene de oameni?Daca sunt capabili sa-si falsifice studiile,dar sa fure din avutia acestei tari,ce ne mai miram.Ce exemplu este acest primar,pentru cei din Brasov,pentru copii lui,pentru prieteni sau alti colegi de serviciu,etc.Doctorate nu si-au luat?
Alo, salut
Sunt eu, un haiduc
Și te rog, iubirea mea
Primește fericirea
Ma-ya-hi, ma-ya-hoo
Ma-ya-hah, ma-ya-ha-ha
Ma-ya-hi, ma-ya-hoo
Ma-ya-hah, ma-ya-ha-ha
Alo, alo
Sunt eu Picasso
Ți-am dat beep, și sunt voinic
Dar să știi, nu-ți cer nimic
Ăștia de la USR sunt toți căzuți din lună. Mincinoși, impostori și fără idei constructive. Au și nume de OZN-uri. Ferească Dumnezeu să ajungă să conducă țara, chiar și într-o coaliție!
are dreptate rebutul ăsta din Braşov, n-ai nevoie de diplomă ca să furi, iar rezultatul este că braşovenii vor avea ca primar un hoţ ordinar. Să nu uităm sloganul cu care usr a participat la locale şi va participa şi la parlamentare. O ROMÂNIE FĂRĂ HOŢIE! Cum să nu-i crezi?!
Cine-și începe prezentarea cu
SALUT
e cu IQ-ul undeva între careul de fotbal și ora de dirigenție…
Printre măsurile iluminate este angajarea cumătrului celebrului Godină. Nu, nu pe Berbeceanu. Alt cumătru. Și cică U$R descurajează nepotismul. Beizadelele securiste Năsui și Voiculescu nu sunt exponenți ai nepotismului. Sunt probabil niște tineri care au reușit totul prin propriile forțe…. Ce impostură!
Și are și nume de cocalar. Numai Geanny, Mario, Alessia, Hamdel-Hândel și Elvis. Nume românești nu mai există. Ne-am manelizat toți.
O romanie fara HOTIE, poftiti la Brasov cu brasoave de la usere…demisia, colibane, esti un hot dovedit si un mincinos care va fura si de acum incolo. Ca doar nu sta nimeni sa verifice pe cei de la usereee.
Plina de impostori e „protipendada” politicii romanesti !! Pentru astfel de minciuni,in tarile arabe li se taia o mana !!Ar fi pline de ciungi partidele din Romania ! ???
Mare minune ca individul asta sa nu fie unul din ,, copiii Securitatii ” despre care a scris ieri in Cotidianul , Marius Oprea !
https://www.cotidianul.ro/copiii-turnatori-la-securitate-au-cucerit-viitorul-romaniei/
Are dreptate ! Si eu, cind am fost in Anglia am trecut pe trotuarul de vis-à-vis de Universitatea Oxford iar la Paris intru zilnic la Sorbona, unde livrez pizza !
Tatal Allen (!!), copiii Runa si Petra (!!!)… Bau nene, s-au terminat numele romanesti ? Ca astia de la USR parca sint toti din alta galaxie, de zici ca toti sint All(i)en ! Sau or fi fost toti beti cind si-au botezat copiii ? …
Nu se pune … ca nu e de la pesedeeeeeeeeeeeeeeeee !