Primăria Sectorului 3 București, condusă de primarul Robert Negoiță, a cumpărat firma de construcții Delta ACM, controlată de omul de afaceri Florea Diaconu, una dintre cele mai mari din țară, care a lucrat, printre altele, și la Metroul de Drumul Taberei. Prețul tranzacției pentru 51% din acțiuni a fost unul simbolic – 1 leu, pentru că Delta are datorii de 316 milioane de lei și este în insolvență. Având în vedere că PS3 este în proces de cumpărare, pentru 5 milioane de euro, a unei unități de producție de pavele de beton din Popești-Leordeni, de la aceeași Delta ACM, avem practic un nou trust de construcții născut în România. Și este al PS3, prin primarul PSD Negoiță. Firma va efectua lucrările încredințate de Primărie, pe modelul echivalentelor sale de la Primăria Generală. De precizat, PS3 mai are și alte firme în subordine, 7 în total, care primesc lucrăriale sectorului.
Reamintim aici că superiorul lui Negoiță, edilul Bucureștiului Gabriela Firea, a coordonat înființarea a 22 de companii municipale, inclusiv de construcții și reparații străzi, poduri, locuințe, care funcționează tot în regim de executant de lucrări pentru Primărie. Vedem astfel un model de comportament prin care municipalitățile încep să preia în regie proprii lucările ce trebuie efectuate, fără a mai apela la piața liberă. Bineînțeles, nu toate tipurile de lucrări pot fi efectuate în regie proprie, însă, în orice caz, privații văd că, cel puțin pe lucrări edilitare, “tortul” din care se hrănesc devine tot mai mic.
Potrivit directorului general al Delta ACM, Ioan Ștefan, decizia de vânzare a fost luată pentru a revigora firma, care se confruntă în prezent cu unele probleme. “S-a decis vânzarea a 51% din firmă pentru revigorarea, creşterea producţiei şi dezvoltarea companiei. Primăriile încep să îşi dezvolte companii proprii pentru drumuri şi lucrări edilitare. Asta înseamnă că ori îşi fac firme noi, ori cumpără firme care vor să intre în asemenea parteneriate. Preţul de vânzare este simbolic pentru că, în condiţiile actuale de piaţă, noi eram pe pierdere. Noi vrem un nou început. Tot portofoliul de contracte aflate în desfăşurare va fi dus la capăt. Florea Diaconu rămâne acţionar minoritar, cu 29%, şi Ionel Pirpiliu, cu 20%“, a declarant Ştefan, citat de Capital.
Florea Diaconu ocupă locul 36 în ultima ediţie a top 300 l cei mai bogaţi români cu o avere estimată la 118-120 de milioane de euro.
Pe lângă activitatea de bază, construcţiile, Florea Diaconu mai are afaceri şi în producţie. El deţine două fabrici de prefabricate din beton(una dintre ele va fi vândută PS3). În plus, are şase capacităţi de producţie de beton şi asfalt pentru lucrările de construcţii desfăşurate de Delta ACM. Diaconu mai gestionează şi o capacitate de producţie de bitum modificat cu polimeri şi două cariere de piatră, în Jilava şi Bumbeşti. Grupul lui Diaconu are şi o fabrică de construcţii metalice.
Delta ACM este una dintre cele mai importante firme de construcţii din România ea desfăşurând mai multe lucrări importante cu statul. Una dintre acestea a fost, până la un punct, construcţia metroului Drumul Taberei. De asemenea, Delta ACM a participat la construcţia mai multor drumuri importante din România. Firma a avut în anul 2017 un profit net de 1,8 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 254 de milioane de lei, realizată cu 512 salariaţi. De asemenea, datoriile companiei se cifrau la 316 milioane de lei, conform datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.
Pe lângă datorii, compania de construcţii s-a mai confruntat în ultimul an şi cu o alta problemă gravă: a fost eliminată de la mai multe licitaţii, după ce anul trecut i-a fost emis certificat negativ.
Investigație la Bruxelles pe firmele lui Firea
DG Competition, autoritatea de Concurență a UE deschis o investigație pe înființarea celor 22 de companii municipal le Primăriei București, potrivit unor surse citate de presă. Oficialii europeni suspectează încălcarea tratatului european privind concurenţa, fiind investigate şi prin prisma ajutorului de stat acordat, constituirea ilegală a capitalului social pentru cele 22 de companii, din banii Primăriei Capitalei prin împrumuturi fără dobândă şi concurenţă neloială prin încredinţarea directă de lucrări către firmele înfiinţate. O decizie poate fi dată într-un an, un an şi jumătate. Aceasta ar putea merge de la a oblige Primăria să scotă toate lucrările la licitație nu să le dea direct firmelor din subordine și , poate, până la desființarea lor.
SMECHERASUL ASTA ce are21 mil euro datorii la fisc, ce tine terenurile din s 3 sub cheie, a dat autorizatie pt constructia unui imobil cu 5 etaje in mijlocul strazii agricultori!!!!??? pe un teren cu foste hrube, incredibil cata sfidare a legii si cetatenilor de la nr. 130-144, a 4 blocuri din vecinatate, impiedicand circulatia si parcarile locatarilor, in loc de parcari, statii verzi, locuri de joaca pt copii, protejand constructorul deputat/??si abuzurile samsarilor imobiliari???sa vina televiziunile la fata locului si sa filmeze ilegalitatile!!!