Primarul din localitatea Galații Bistriței, Vasile Găurean, care a fost internat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița diagnosticat cu Covid-19, a povestit despre situația dificilă în care s-a aflat.
”Am trecut printr-o experiență amară de tot. Am fost pur și simplu mort. Din sicriu am înviat. Nu e o glumă. Virusul ăsta e foarte periculos și atacă organismele în diferite moduri. De exemplu, unul care mai are și alte boli, ca mine, suferind de diabet, este atacat. Mi-a mâncat aerul, oxigenul din plămâni. N-am mai avut aer la un moment dat… Nu am putut să suport deloc, deloc masca cea mare. Cum mi-o punea, mă sufocam și nu mai trebuia mult să… nu știu, că dacă mă intuba, eram dus. Eram mort. O asistentă, săraca, a stat cu mine toată noaptea și am rugat-o: te implor, nu-mi lăsa masca că mor acum. Te implor, lasă-mă 10 minute, ia-mi-o 5 minute, și iar, și în momentul în care îmi lăsa masca, creștea valoarea de oxigen la 90-91 și tot așa. După, am stat trei zile cu masca aia mică și pe urmă, când, cât de cât s-a ameliorat situația, m-au dus la interne și acolo mi-au dat întruna oxigenul. În cursul zilei de ieri m-au externat, acum sunt acasă în pat, dar sunt foarte, foarte slăbit. Nici n-am putut mânca, nici n-am putut vorbi. Am văzut iadul. Cam așa arată iadul. Infernul ăla, să stai acolo, în fața mea a murit o doamnă, dincolo altul intubat… În momentele alea, simți că te stingi, că te duci. La primele simptome tușeam și simțeam că îmi sar plămânii din piept afară. Am stat trei săptămâni internat. Nu e glumă, e foarte periculos, recomand tuturor să respecte regulile pentru că de asta sunt în țara asta legi, ordine. Nu sunt făcute aiurea, trebuie respectate de toată lumea. Dacă zice să porți masca și noaptea când dormi, să dormi cu ea, să nu ți se întâmple nimic”, a declarat Vasile Găurean, citat de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Conform presei locale, Vasile Găurean (PSD) este, alături de Iosif Gabor din Milaș, primarul cu cele mai multe mandate din județ, șapte, de 28 de ani (fără întrerupere din 1992, anul primelor alegeri după Revoluție)

Tie nu ti-a zis Ciolacu ca nu exista Covid? Dar Buzatu? Sau Mitraliera?
Dar Ponta, nu ti-a zis ca nu exista Covid?
Sau latraii de la Antena 3 si Ciutacu de la RTV? Sau Marius Tuca?
Bre, nu exista Covid. Ai visat urat si ai cazut din pat. De aia te dor coastele.
PSD acest partid ucigas a carui strategie electorala este sa impinga populatia credula sa se infecteze, sa creeze o criza de sanatate nationala si apoi sa strige ca PNL nu este in stare sa gestioneze pandemia.
Il cred=Doamne fereste acesti tortionari in spitale nu trateaza pacientii ci ii tottureaza!
Din pacate sunt scosi in fata drept tortionari acesti labili sau falsi medici care executa ordinele sau prescriptiile medicale inventate de securisti!
Nu pot sa cred ce spune domnul Primar. Ii contrazice practic pe Renate Weber si CCR-Dorneanu, care sunt5 autorii dezastrului sanitar care a urmat inteventiei lor subversive, evident totul la cererea PSD. Ca membru al PSD ar trebui sa stie ca PSD doreste ca oamenii sa nu poarte masca, si sa se infecteze in numar cat mai mare, pentru a arunca vina pe guvernare. Pana acum cu ajutorul lui Renate Weber si CCR, dar si sustinerii mediatice a publicatiilor Sputnik si Antena 3 le-a reusita asta, transformand Romania intr-un focar european. Inainte de interventiile ticaloase si asasine, facute cu totala rea credinta a avocatului poporului si CCR, situatia a fost controlata exemplar, romania numarandu-se printre cele mai putin afectate tari din Europa, in ciuda revenirii in tara a numerosi romani din tarile puternic infectate, Italia si Spania. Este evident ca doar interventia ucigasa a PSD, ALDE, Renate Weber si CCR au condus la tragedia de astazi. Guvernul este acelasi, echipele medicale sun aceleasi, ba au devenit mult mai competente, ce s-a schimbat este legislatia, pe care PSD a modificat-o anume pentru ca guvernul sa nu dispuna de instrumentele legale necasare pentru gestionarea pandemiei. Ca sa fim mai concisi, avem doua imagini: inainte si dupa interventiile lui Renate Weber si CCR. Asta spune totul. Sa mai adaugam si asmutirea populatiei prin mitinguri organizate de Adrian Severin si alti PSD-isti impotiva regulilor de protectie sanitare.
tie nu ti-au spus la PSD, ca nu exista Covid?
Pesedistul este ca soldatul sovietic, il calca tancul, se ridica, merge la sergent, bate 3 pasi de defilare si cere voie sa moara!
… SI-N KKAT TE-AI AFUNDAT ! IMBECIL !