Primarul unei comune gorjene, reţinut pentru mită

Procurorii din cadrul Direcţia Naţională Anticorupţie l-au reţinut, joi, pe primarul comunei gorjene Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, pentru o mită de 350.00 de euro, pentru a atribui contracte de achiziţie publică, informează DNA. În perioada iunie 2000 – 2008, Pârvulescu, în calitate de primar al comunei Fărcăşeşti, judeţul Gorj, a condiţionat atribuirea preferenţială a unor contracte […]

De cotidianul.ro - Autor

Procurorii din cadrul Direcţia Naţională Anticorupţie l-au reţinut, joi, pe primarul comunei gorjene Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, pentru o mită de 350.00 de euro, pentru a atribui contracte de achiziţie publică, informează DNA. În perioada iunie 2000 – 2008, Pârvulescu, în calitate de primar al comunei Fărcăşeşti, judeţul Gorj, a condiţionat atribuirea preferenţială a unor contracte […]

Procurorii din cadrul Direcţia Naţională Anticorupţie l-au reţinut, joi, pe primarul comunei gorjene Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, pentru o mită de 350.00 de euro, pentru a atribui contracte de achiziţie publică, informează DNA.

În perioada iunie 2000 – 2008, Pârvulescu, în calitate de primar al comunei Fărcăşeşti, judeţul Gorj, a condiţionat atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică firmelor administrate de două persoane (denunţătoare în cauză), de primirea unui procentaj de 20 la sută din valoarea fiecărui contract de achiziţie publică ce urma să fie încheiat, precum şi de primirea a unui procentaj de 20 la sută din valoarea plăţilor restante pentru lucrări executate anterior, plăţi pe care primăria Fărcăşeşti le avea de făcut în contul firmelor administrate de denunţători.

Foloasele pretinse şi primite de inculpatul Pârvulescu Constantin de la cei doi denunţători totalizează 1.500.000 lei (echivalentul a 348.000 euro) şi au fost primite în bani, bunuri şi servicii, în mod direct şi indirect – prin intermediul unor persoane cu care primarul se află în relaţii de rudenie – precum şi prin intermediul firmei PÎRCONSGIL SRL (în care inculpatul a fost asociat şi administrator până în anul 2003). Între foloasele primite se numără două apartamente inclusiv renovarea, unul în Târgu Jiu, altul în Bucureşti, un autoturism Dacia papuc, construirea şi utilarea unei brutării pentru firma PÎRVCONSGIL SRL.

În schimbul foloaselor primite, inculpatul Pârvulescu Constantin a facilitat atribuirea, în perioada 2003-2008, firmelor reprezentate de unul dintre denunţători, a 34 contracte de executare lucrări în beneficiul Primăriei Fărcăşeşti, in valoare totală de aproximativ 5,3 milioane lei (1,4 milioane euro la cursul mediu de schimb aferent perioadei). Aceste contracte reprezintă peste 85% din numărul total al contractelor de achiziţie publică atribuite de Primăria Fărcăşeşti în perioada menţionată.

În plus, inculpatul Pârvulescu, în calitate de primar al comunei Fărcăşeşti, a aprobat plata sumei de 423.800 lei în beneficiul unei firme a denunţătorului, fără ca furnizorul să fi livrat bunurile menţionate în factură, spune DNA.

În beneficiul firmelor celui de-al doilea denunţător, inculpatul Pârvulescu Constantin a facilitat atribuirea de contracte totalizând aproximativ 534.000 lei (140.000 euro).

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.