Primele reacții ale liderilor occidentali

Președinta Comisiei Europene și președintele Consiliului European condamnă decizia lui Vladimir Putin de a recunoaște independenţa regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk și amenință cu sancțiuni.

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Charles Michel condamnă în cei mai fermi termeni decizia președintelui rus de a recunoaște regiunile Donețk și Luhansk din Ucraina ca entități independente, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Iohannis comentează gestul lui Putin

În opinia oficialilor europeni, acest pas este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, precum și a acordurilor de la Minsk.

„Uniunea va reacționa cu sancțiuni împotriva celor implicați în acest act ilegal”, se mai arată în comunicat. De asemenea, UE își reiterează sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.

Boris Johnson, o „încălcare flagrantă”

Decizia preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk este o „încălcare flagrantă” a dreptului internaţional şi a suveranităţii Ucrainei, a declarat și premierul Marii Britanii, Boris Johnson.

„Această decizie este în mod evident contrară dreptului internaţional. Este o încălcare flagrantă a suveranităţii şi independenţei Ucrainei, este o renegare a Acordului Minsk”, a declarat Boris Johnson.

Biden interzice investițiile

Președintele Joe Biden a semnat un ordin executiv pentru a interzice investițiile și a impune sancțiuni pentru cele două regiuni separatiste ale Ucrainei. Casa Albă promite că vor urma noi sancțiuni economice pentru Rusia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

43 de Comentarii

  1. Că-i Ursula, că-i Putin, dă-i dreaq de dictatori, s-or lămuri ei

  2. Cat de penibili sunt americanii si vest-europenii cum mimiaza preocupararea fata de Ucraina…

  3. Nu am auzit nici o tara din Europa sa condamne abuzurile guvernului Canadian fata de propri cetateni.

  4. Romania cu Iohannis la butoane (oare?) si daramaturile de partide de la guvernare a ajuns in situatia de tara neguvernabila la propriu. Afirmatia este justificata de nivelul urias de nemultumire populara generala indiferent de multitudinea surselor care o provoaca. Daca baietii din AUR au sange in instalatie ar trebui sa profite de aceasta conjunctura pentru ca AUR sa-si castige convingator si definitiv rolul de lider politic pe multi ani inainte. Situatia internationala din jurul Romaniei dar si situatia interna din interior lucreaza in favoarea AUR.

  5. Mai nene, cutia Pandorei cu recunoasterea zonelor separatiste a fost deschisa chiar de tarile occidentale si NATO, cand se luau la intrecere sa recunosca mai repede statele desprinse din vechea Yugoslavie. Cel putin ptr Kossovo si Bosnia au si inceput razboiul cu sarbii.
    Atunci a fost punctul zero in care statele puternice si-au impus dreptul sa schimbe frontierele si sa recunosca niste
    state aparute peste noapte.
    Pai s-avem pardon, cine a ridicat primul piatra?
    Atat ca in cazul faramitarii Yugoslaviei a fost bine, acuma cu Ukraina, Crimeea, Donetk si Lugansk nu mai e bine.

  6. „În opinia oficialilor europeni, acest pas este o încălcare flagrantă a dreptului internațional”?

  7. E ca in bancul cu ursul…astia nici nu invata si pare-se ca le place! Dupa geniala interventie a lu’ Victoritza Nuland Ucraina a rama fara Crimeea, acum a venit Biden si au ramas fara doua republici. Dupa cum spunea si Obama: „Nu subestimati capacitatea lui Biden de a face praf lucrurile!” ( Do not uderestimate Biden’s ability to screw up things)

  8. Prin recunoasterea celor doua republici separatiste este clar ca Putin incearca sa atraga Ukraina intr-o confruntare militara. Astfel s-ar explica toata concentrarea de trupe si tehnica militara din jurul Ukrainei.
    Curios este ca in urma cu doua zile Putin se pronuntase impotriva recunoasterii. N-as fi crezut ca o coteste ca la Ploiesti.

  9. Până unde le-a recunoscut ? În granițele controlate acuma de separatisti sau în granițele unităților administrative din Ucraina Donetk și Luhansk

  10. sua prin tradatorii americani vinduti israelului isi bate joc de cine crede in democratie stat de drept si …ordine internationala…onu a fost infiintata cu singur scop de a prosti fraierii si de a nasii nasterea statului criminal si terorist israel…yugoslavia a fost inceputul noii ordini internationala de redesenare a frontierelor….criminalii imperialisti sua si ue invoca dreptul international doar cind le convine si gunoaioe ca johanis executa ordinele…

  11. Prostovanilor, voi credeti ca Putin face azi ceea ce a visat azi noapte ?! Rusii sint unanim recunoscuti drept mari campioni de sah, cred ca nu apuca tataie Joe si fantomatica UE sa mute nici macar doi pioni si un cal pe tabla de sah si li se da deja mat ! (ps : de tot hazul si decizia lu’ tataie Joe de a interzice „investitiile” in Donbass !! Probabil ca se vor inchide cele doua McDonald’s din Donetzk …)

  12. Ipocrizie UE Ipocrit esti tu. Cred ca esti si un provocator mediocru. In Ukraina se intra cu tancurile ba trolule. In Canada acei camionagii ,parte din ei cu putina educatie, protestau fata de pandemie? Nu au fost impuscati, nu au fost intampinati cu tancurile. Cat de ipocriti sunteti voi astia cu ura in sange fata de reguli si civilizatie. Si cat de nemernici sa acceptati ceea ce face un frustrat cum e Putin. Dar sunteti crestini, nu-i asa?

  13. Bravo! Si nu-i omoara grija nici de supravietuirea cetatenilor UE in conditiile cresterii pretului energiei.

  14. Marea familie europeana cu care se lauda Bruxelles-ul,e ca o familie din aia care in aparenta e tare fericita,dar in realitate e numai scandal si batai.Sunt curios daca are Ursula curaj sa-i ceara parerea lui Orban despre prietenul Putin.

  15. Este exact pe dos. Stinge tendintele beligerante ale Ucrainei + USA + UK.

    Logica este ca, recunoasterea independentei LPR si DPR, forteaza Ucraina + USA + UK la actiune (semnarea tratatelor privind conditiile de securitate ale Rusiei). Le forteaza sa inceteze gargara si teatrul ieftin pentru creduli.

  16. Americanii joaca Poker, Rusii prefera Sahul. La Poker , mizezi pe noroc in cea mai mare parte. La Sah , mizezi pe minte.
    Chiar daca Mos Teaca de la Casa Alba mai incearca cate o cacialma, nu merge cu Putin; ala e prea destept in acest gen de business pentru ei.

  17. Nostim, dupa ce 8 ani de zile Ucraina nu a miscat nimic din ce era prevazut in acordurile de la Minsk si chia a fost impinsa de la spate sa nu le accepta, acuma brusc UK, SUA si Var der Linde sunt preocupate de nerespectarea de catre Rusia a unor acorduri, in care ei nu au jucat niciun rol. De aia imi e scarba de politicienii vestici. Integritatea teritoriala a Ucrainei nu mai exista din 2013-14 cand au inceput razboiul asta civil. Sunt niste ipocriti notorii… toti s-au multumit sa bombardeze Serbia si sa recunoasca un etno-stat ca Kosovo, iar acum nu pot sa conceapa separatia pe criterii etnice intr-o alta zona a europei. Inutil sa discutam de succesul statului Kosovo, un stat condus de mafie.

  18. Nimic. Asta pateste, dupa cum intelegem din articol. Si asta e realitatea. Putin le-a luat ucrainienilor sorosisti teritorii, SUA le mai ia banii pe niste arme, UE ramane cu „condamnarea” si foloseste in continuare gazul rusesc. Invatatura de minte pt ucrainieni: sorosismul si „vestul” le fac tara din ce in ce mai mica. Realitatea vine peste tine intotdeauna…

  19. Oauuuu! Ce sa pateasca rusia si putin? Exact ce a patit comisia europeana cu vaxxinurile pe europa via Romania. Sa fim seriosi.

  20. Joe Limonada Biden a interzis investitiile fiului sau Hunter Biden in Ukraina ? Misto ! Ceva demn de 22.02.2022, oglinda timpului, adica o conventie a unei conventii. Sper ca obs-curul filosofar ubebist detine la colectia sa si dovada materiala a acestui simbol imaginar. Nu conteaza ca nu exista, important e ca noi ne imaginam.

  21. Nu pățește nimic. Deja-vu! Kremlinul a mai infipt niște cuie ruginite. Cuiul lui Pepelea…Transnistria, Abhazia, Osetia…Acum, tocmai doua. Cuiul este păcatul, iar Pepelea este Diavolul – Puțin/Phederasta RuSSa. Mai devreme sau mai tarziu, Preacuvioasa RuSSa va aduna cuiele înfipte în niște țări care, pentru ea, Phederasta RuSSalka, nu sunt decât niște teritorii bântuite de fantomele strămoșilor: Genghis Han, Ivan cel Groaznic, Stalin și, bineînțeles, „invincibilul” Diavol liliPutin.

  22. Putin alege actiunile in functie de moment. Cea mai buna solutie este cu acest separatism. Va face ca in Crimera referendum, populatia rusofona va fi de acord si cele doua tepublici vor face parte din F.Rusa. Fara razboi. Cele care au luat plasa sunt UE, SUa, NATO.

  23. Habar nu aveti cine il mana pe Putin in lupta cu occidentul decazut, imoral si criminal??? Tot ceea ce trebuie Vladimir Putin sa faca, va face. El e un simplu soldat si executa ceea ce i se trasmite sa faca. Roata vietii se intoarce si in curand Amerlocia va fi sub roata si va ajuge mai rau ca un caine jigarit, raios si mort de foame. Distractia de abia acum incepe. Si ca un recul toti linge blinde, de la Bucuresti, de clante amerloce si securistii pupatori de curicuri amerloce vor fi istorie cat de curand. Se alege praful de Amerlocia se va alege praful si de sugatorii de licurici din Romania.

  24. Palestina si Kosovo oare de cine au fost recunoscute? Atunci cum a fost?

  25. Iugoslavia a fost faramata in bucati de prostia proverbiala si ingamfarea sarbilor (sunt exact ca votantii lui Fritz).Ambitia lor de a-i conduce autoritar pe ceilalti i-a obligat sa se separe de mujicii autoritari de la Belgrad. Acestia au fost batausii ceea ce i-a determinat pe ceilalti sa ceara sprijin puterilor din nato.

  26. „Ce pățește Rusia” ?ut

    Prospera, a crescut pretul pe bursa la petrol si la gaz ! Si nu mai are voie sa faca afaceri cu Hunter Biden.

  27. PROTOCOLUL POLITIC NU-TI PERMITE SA BATI DIN PALME !,NICI GASCA NU SE INFULECA NEJUMULITA !,SE PREGATESTE ,SE TAIE FELII SE RUMENESTE ,LA URMA SE STROPESTE CU VIN !.

  28. Nu stiu ce pateste Rusia , stiu insa ce va pati UE : se va impusca in picior .

  29. „Habar nu aveti cine il mana pe Putin”

    Eu CRED ca bunul dumnezeu Il mana, ca pana acum nu L-a traznit !

  30. „„Uniunea va reacționa cu sancțiuni împotriva celor implicați în acest act ilegal”, se mai arată în comunicat. De asemenea, UE își reiterează sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.”
    Si cu Serbia la fel, adica cu Kosovo cu tot o va recunoaste Uniunea? Si va sanctiona SUA, NATO si tarile care au dezmembrat Serbia?

  31. Afirmati:”UE își reiterează sprijinul pentru independența, suveranitatea” De ce statele mai noi, precum Polonia, Ungaria, etc. nu au dreptul la SUVERANITATE si INDEPENDENTA asa cum va afirmati sprijinul pt Ukraina? SUVERANITATEA si INDEPENDENTA sunt apanajul doar a tarilor care sunt in afara UE? Numai ele au dreptul la SUVERANITATE? Atunci n-ar trebui ca si tarile ce urmeaza sa fie sanctionate. POlonia si Ungaria pt ca au crezut in legile si Constitutia lor sa se elibereze pt a putea deveni SUVERANE?

  32. Bursa s-a cam inrosit undeva:https://finance.yahoo.com/ iar Yenii japonezi sunt mici de ani de zile fata de dolar si n-am auzit sa sufera prea rau japonezii ca 1dolar=114 yeni.

  33. Ce jigodii? Cică interzice investițiile în Dombas de la parca in Romania ar avea ceva investiții americanii! Huuo!

  34. Nu cred ca sunt indreptatiti sa dea lectii de drept international cei care au bombardat Serbia, Libia, Siria, Afganistanul etc etc. Au recunoscut Kosovo…
    Cica americanii au fugit din Afganistan cu bugetul Afganistanului 10 miliarde de dolari, care era depus prevazator in Trezoreria SUA … Astia vor sa dea lectii de drept international?
    Cred ca Putin a facut gestul la nervi. Era ieri agitat psiho-motor. Orcum nu mai are ce sa piarda.

  35. Petru cel Mare spunea că e nevoie de trei evrei ca să tragă pe sfoară un rus(ne amintea Pamfil Șeicaru);și țarul Petru se „școlise”prin Apus și,cu siguranță,observase el ceva interesant pe acolo,de a ajuns la o astfel de concluzie…au știut și alții,că alminteri n-ar fi ajuns celovecii până în inima Europei(cu binecuvantarea „aliaților”)…cât despre nemți,de la Lenin încoace (cel puțin),i-au jucat mereu cum au vrut,că tot i-a învățat Bismarck „să țină” Rusia „mereu aproape”;ceea ce ar trebui observat (apropo de spusele lui Petru cel Mare)e că-relativ la ce face sau nu face Rusia-nu auzim niciodată un cuvințel măcar din partea unei țări mici,dar importante…o fi știut Petru ceva…

  36. La judecata de la Nurnenburg, generalii ce ashtept-au pedeapsa, shi care au incercat sa faca ceva in aliantza cu SUA, vazind pe fatza ca bolshevicii sunt deja frati cu aliatzii, le-au reproshat la judecatorii lor, ca o sa vedetzi voi cine sunt rushii, shtiind shi ei de amintirile din stepa rusa, unde shi-a facut armata Hitler. WW2 nici nu trebuia sa fie, fiind pregatit de aginturile est&vest a lui Cheaska, ca un Mare Macel al creshtinilor>ortodoxi, cu scopuri de infintzare a Boului de Aur $ shi a Tartorului lui, samd.Daca in razboiul civil intre albgardishti shi bolshevici, vestul a procedat asemanator zilelor noastre, ce pretentzii ave-m astazi cind pina shi tratatul Helsinki devine o parodie, savurata de Hoardele Ruse. In nebuneala lor se va da cu atomica, shi daca piere Planeta, de unde o sa mai gaseasca nemuritorii ashtia goimii lor ca sa-i beleasca. Viitorul suna sumbru pentru ca ONU este la pamint, shi totul trebuie reinventat democratic. Altfel pina shi piticul atomic ishi gaseshte nashul care nu s-a facut frate cu Dracul chiar daca este roshu. Ne trebuie Pace, nu jigodii bolshevice ca la noi, care din lipsa de rushi ne-auu adus minerii, samd…
    O zi buna.
    Con
    P.S.> de o luna Stalin a lasat pe nemtzi sa macelareasca armata lui, cum la Stalingrad la fel a procedat Hitler, ce la moment lua decizii deasupra generalilor lui, asha cum face tradatorul Putin. La Moscova artileria nemtzeasca putea sa distruga Kremlinul, shi nu a facut-o, samd. Esentza este propaganda lor de a salva ceva…

  37. Cand ii vad pe astia doi din poza care face 1.000 de cuvinte ma intreb: de ce nu-si declara autodeterminarea budos csanga Charlie si cu ursuletul de plus cusut la colturi ?

  38. Treaba e la fel cu bancul despre partidul comunist.
    Parafrazand bancul:
    Bula intreaba pe tats-o care e treaba.
    Acesta raspunde
    Ce vrea Putin e la fel cum ce vrea ma-ta. Toti asculta.
    Ce vrea Ucraina este cum vreau eu. Eu propun si executam cum vrea Ma-ta.
    Ce vrea UE este cum vrea bunicata. Ea zice, nu o ascuta nimeni

  39. @Horia Cornescu: Unii din campionii sovietici/rusi nu erau rusi ca nationalitate. Pokerul nu este numai un joc de noroc ci si de minte, in care, spre deosebire de sah unde totul este la vedere, totusi necunoscutul si probabilitatea joaca un rol, la fel ca in viata de altfel. Pentru un bun jucator de poker, cartea nu prea conteaza iar in zi de carte proasta, nu cistiga dar nici nu pierde. De aceea, pokerul este mai complex ca sahul iar practicantii lui mai versati decit cei de sah. Doar barbutul sirRuleta ruseasca sint jocuri numai de sansa, jucate de golani si cei fara minte.

  40. Oare romania nu ar putea cere UE sa respecte suveranitatea membrilor sai in aceasi masura in care cere respectarea suveranitatii Ucrainei?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.