După ce autoritățile din Ungaria au anunțat închiderea frontierelor în calea refugiaților, doi dintre aceștia, cetățeni afgani, au fost prinși în timp ce intenționau să intre ilegal în România, venind dinspre Serbia.
Cei doi au fost descoperiți de polițiștii de frontieră în apropiere de fâșia verde, în zona Beba Veche.
În momentul în care i-au luat la întrebări pe refugiați, polițiștii au avut parte de o surpriză. Când afganii și-au dat seama că au ajuns în România, au început să plângă.
„În 15 septembrie, la ora 16.45, polițiștii de frontieră din cadrul sectorului de Poliție de Frontieră Sânnicolau Mare au observat, în timp ce intenționau să intre ilegal în România, două persoane. S-a procedat la reținerea acestora, iar în cadrul primelor cercetări s-a stabilit că sunt cetățeni afgani. În cadrul primelor declarații, cei doi au precizat că s-au rătăcit pe teritoriul Serbiei și că nu voiau să ajungă în România, fapt pentru care în acest moment sunt în procedură de readmisie”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Mihaela Leș, purtător de cuvânt Inspectoratul Poliției de Frontieră Timiș.
„Când au aflat că sunt în România au început să plângă”, a precizat miercuri Mihaela Leș.
Cei doi vor predați autorităților sârbe, în baza tratatului de readmisie, și, cel mai probabil, odată ajunși în țara vecină, vor căuta o alta cale de a intra în Ungaria.
Sunt primii refugiați care pătrund în spațiul românesc de la începutul exodului către Germania al imigranților venind dinspre Grecia pe ruta Macedonia-Serbia-Ungaria-Austria-Germania.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                      