Primii refugiați ucraineni care au fost angajați în România

Primii 44 de cetățeni din Ucraina ajunși în România din cauza războiului au fost angajați, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Conform acestuia, cei 44 de refugiați au fost angajați de o companie din Bistrița.

Marius Budăi anunță că, în paralel, ANOFM oferă servicii de profilare, consiliere și îndrumare pentru mai mulți cetățeni ucraineni care și-au manifestat dorința de a se angaja.

Pliante cu informații pentru cetățenii ucraineni, privind condițiile de angajare în România, sunt împărțite și afișate în vămi, gări, autogări și alte puncte des tranzitate.

Guvernul a stabilit că cetățenii ucraineni vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă pe teritoriul României în baza declarației pe propria răspundere, dată angajatorului român. Prin această declarație ei își asumă că îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitate necesare ocupării postului pe care urmează să fie încadrați şi că nu au antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României.

De asemenea, cetățenii proveniți din Ucraina vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă fără a fi necesară obținerea, de la misiunile diplomatice ale României în Ucraina, a vizei de ședere în scop de muncă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

22 de Comentarii

  1. Am lucreat 2 ziule dar am rupt cotractul salar prea mik, batae jok, may bine plek in Germoney.

  2. SUA s-au folosit de Ucraina, asmuțindu-o împotriva Rusiei, pentru a slăbi Rusia, iar (editat) de ucrainieni au pus botul. SUA s-au folosit de Ucraina ca de o damă de consumație ieftină și apoi au abandonat-o. Zelenski ar fi vrut să satisfacă cererile Rusiei înainte de declanșarea „operațiunii speciale” din 24 februarie, dar nu l-au lăsat americanii. Acuma Zelenski ar ceda la aceleași pretenții ale Rusiei, dar după ce țara sa este distrusă și adusă la nivelul epocii de piatră. Au murit oameni în Ucraina? Da. Dar după invadarea Irakului de către SUA au murit peste 500.000 de oameni și au fost distruse vestigiile străvechii civilizații babiloniene și nimeni nu s-a lamentat. SUA au mințit înainte de invazie că Irakul ar avea arme biologice, au invadat Irakul și nu le-au găsit. Rusia a invadat Ucraina fără să pomenească nimic de arme biologice, dar au găsit laboratoarele SUA care fabricau viruși. Deci, cine e criminalul cel mare?

  3. Regimul Fanariot Iohannis Nu se Dezminte !
    In timp ce Iobagii Mioritici sint Batjocoriti pe Plantatiile de Sparanghel iata ca pentru Banditii Nazisti Ucrainieni se pot Crea Locuri de Munca paltite Regeste in 48 de Ore.
    ALUNGATI REGIMUL FANARIOT IOHANNIS MENTINUT LA PUTERE DE MERCENARII NATO DESLOCATI IN PRINCIPATELE UNITE !

  4. Daca nu vor sa fie batjocoriti pe plantatiile de sparanghel, de ce iobagii mioritici nu se angajeaza in agricultura, zootehnia, intreprinderile sau constructiile din Romania?
    La un cules te ia dracu pana convingi pe cineva sa vina sa-ti munceasca, obligatoriu cu bonus de 1 l de tuica/zi peste invoiala in bani. In oras la mine vad indieni si pakistanezi cu turbane pe cap care lucreaza in constructii.
    Locuri de munca sunt cate vrei, dar rar cand se angajeaza vreun roman. Tot mai bine-i capsunar sau soparanhelist.

  5. Cred ca deja vorbesc limba romana mai bine decat moscovitii care comenteaza aici

  6. Nazi Pass ul s-a cerut ? Mizerabililor! Pe ai nostri i-sti obligat. La puscarie va e locul! Asta trebuia sa ceara tara,sa infundati puscaria,nu sa ne bagati in razboi si dictaturi militare!

  7. @Andrei …,nu vrei tu sa faci pe „translatorul”,din rusa in romana.!!?? Sau poate.!? DONEZI amaratul tau de salariu.!la ucraineni.

  8. Andrei donează deja salariul barosanilor bolșevici cu pensii de aur ce comentează pe aici. Curaj Andrei, te ajut și eu.

  9. refugiatii vin cu un virus tbc rezistent lamedicamente..scapat din greșeală din laboratoarele americanilor

  10. @Alex 19.52…”Curaj Andrei,te ajut si eu…sa stam CAPRA la rusi”.

  11. @20.17
    Identificarea ? Maimuță ? Cercopitec nebotezat ieșit pe orificiul posterior al speciei caucazice bolșevice? Davai ceas? Davai Bucovina? Davai Tezaur? Tu ești ăla eliberator din ’44 cu baioneta în burta româncei gravide cu bărbatul prizonier pe front? Identificarea? Deja te umezești la dos, du-te și te schimbă la scutece.

  12. E bine ca tara se umple de rusi e exact ce ne mai lipsea! Pardon nu sunt rusi sunt doar unii care vorbesc 90% ruseste si se cred mai tari si mai deosebiti decat rusii! Si le plac batalioanele Azov pentru ca ei nu sunt agresivi ca rusii noooo sunt niste ingerasi ! Fiecare popor are ce merita!

  13. Rackeții ukraineni să fie angajați în Poolițîia Rromînă, că au calificarea necesară!

  14. @ „REGIMUL FANARIOT IOHANNIS”, 9 martie 2022 la 17:34
    Io crez că ukrainenii ăia deja angajați la Bistrița vor lucra la tăiat lemne! …păntru „Schweighoffer”-u’ lu’ Ioha’.
    Doar că ‘toritățili dîn Rromînika nu știu că își bat singure cuie-‘n talpă, cu angajarea ukrainenilor! …să vezi cînd ăia vor cere SĂ LI SE RESPECTE CONTRACTELE ȘI DREPTURILE! …că ăia NU-S RROMÎNI LAȘI, care să tacă ca porcu’-‘n păp’șoi!
    Ții minte cînd la Tîrgu’-Jiu a jucat africanu’ Dossey, portar la echipa de fuțibol, care NU ȘTIA CUM FUNCȚIONEAZĂ „OMERTA” OFIȚIALĂ în Rromînika membră dă frunte a U.E. și N.A.T.O.? Dossey A SPUS ÎN PUBLIC Că MECIURILE-‘S BLĂTUITE, cînd toată rromînimea dîn fuțibol cu Mitică șî „Nașu” în frunte dzîcea că aici nu iegzistă blaturi, cînd în Vest recunoșteau TOȚI?! L-au dat afară după două săptămîni și l-au lăsat muritor dă foame, cu tot cu familie, și apoi Dossey A TĂCUT, că a priceput „OMERTA” OFIȚIALĂ în Rromînika… Nici țările din Africa nu-‘s atît de jos, la nivelu’ Rromînistanului ioropenis!

  15. Cine ne asigura ,ca o parte din refugiatii ucrainieni,nu reprezinta un cal troian,o bomba cu ceas,in primul rand pentru noi,si in al doilea rand pentru toti europenii.De ce credeti ca ungurii pun conditii la intrarea in tara,ii verifica,nu-i lasa sa intre ca prin branza in tara ,de prosti?De ce Faucii ne ameninta acum cu tuberculoza?

  16. Si Ardealul s-a umplut de pupincuristi lingai. Cand vor fi sclavi cheama „tiganii” sa-i salveze. Toate nenorocirile tarii,tradarea si jaful de la Cluj si Sibiu ni se trage. E bine ca din banii „tiganilor” hotii ardeleni veniti la Bucuresti au facut investitii in Ardealul pe care il vor ceda stapanilor. Nu va e rusine,hahalere fudule si creier cat un boc?
    Nazistilor!

  17. @22.12
    Statul român de după ‘optzecisinoua:
    Secretar de partid Iliescu să trăiți
    Membrii partidului să trăiți
    Judecătorul de la Gherla să trăiți
    Procurorul de la Gherla să trăiți
    Sekuristul torționarul să trăiți
    Milițianul bătăuș să trăiți
    Deputații comuniști să trăiți
    Primării de la buget lingăi de partid să trăiți
    Administrarea publică mafia de partid să trăiți
    Armată politicizata la Moscova să trăiți
    Industria privată plata și șpagă la toți de mai sus. Să trăiți.

  18. Pentru Ungurul limbă ?? Mongol ce bate palma cu KGB Putin avem resurse proaspete să vă ia locul în Ardeal

  19. Pentru cine încă nu a înțeles Ionuț111 și Miruna bat de la aceiași tastatura că este ungurească sau că e rusească. Ardelenii nu au nimic cu sudul, sau invers, suntem aceeași nație Română. Adevărat Viki Rollason?

  20. este bine tovarasi…curand vom avea niste batalioane azov la #noi acasa. ca doar „tratat” de sprijin reciproc exista… ce baza legala or fi avut, cati politruci si CINE A PUS SEMNATURA PE O ASEMENEA ABOMINATIE? ESTE TRAS CINEVA LA RASPUNDERE PENTRU ASTA? pe noi ne-a intrebat cineva? ucrainienii sunt recunoscuti dupa „raketzi”, care dupa 1989, veneau pe aici platiti de mafioti ca sa isi ELIMINE adversarii. imi amintesc articolele din presa si investigatiile de la acea vreme – NU MAI VORBESTE NIMENI DESPRE ASTA!

  21. Ca niciodata in istoria sa, limba romana nu a fost terfelita in public de niste analfabeti, asa cum se intampla azi pe Internet. Sunt un om in varsta si nu am cunoscut pana acum o asemenea decadere nici chiar in vremurile grele de asuprire si cenzura sovietica. Eu cred ca autoritatile romane, in numele decentei si respectului pentru literele romanesti, ar trebui sa intervina sau chiar sa blocheze aceste comentarii analfabete si antinationale. Altfel, teama imi este ca o sa ma cuprinda o nostalgie a cenzurii comuniste! Sic!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.