Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiției din România a decis să retragă cetățenia română Olgăi Selezniova. Acesta este primul caz în care instituţia a propus retragerea cetățeniei române, în urma depistării mijloacelor frauduloase de dobândire a acesteia.
Potrivit unui comunicat al Autorității pentru Cetățenie (România), „ca urmare a sesizărilor formulate de către autorităţile competente, Comisia pentru Cetăţenie a propus retragerea cetăţeniei române numitei Selezniova Olga după ce a constatat că dobândirea cetăţeniei române s-a făcut prin mijloace frauduloase”.
Procedura de retragere a cetăţeniei s-a derulat în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.32 din Legea 21/1991 republicată cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.