Primul deces provocat de virusul gripal din acest sezon

Un bărbat de 53 de ani din judeţul Galaţi a murit din cauza gripei, fiind primul deces din acest sezon, în condiţiile în care au fost confirmate 67 de cazuri de gripă. De asemenea, aproape 1,2 milioane de persoane au fost deja vaccinate antigripal cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, conform celor mai recente date.

 „A fost comunicat primul deces la caz confirmat cu virus gripal, tip A,  subtip H3: bărbat în vârstă de 53 de ani, din jud.Galaţi, având condiţii medicale  preexistente şi nevaccinat anti-gripal”, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
De la începutul sezonului au fost confirmate 67 cazuri de gripă: 11 cazuri gripă cu virus AH1, 19 cazuri gripă cu virus AH3, 36 cazuri gripă cu virus A nesubtipat, 1 caz gripă cu virus B.
Până la data de 30.12.2018 au fost vaccinate antigripal 1.187.159 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.
Conform unui studiiu făcut public la jumătatea lui decembrie 2018, 52 la sută dintre români se declară pro vaccinare, însă aproape 60% nu s-au vaccinat niciodată împotriva gripei. 45% dintre dintre participanţii la studiu consideră că ar fi necesare mai multe campanii de informare, iar aproape 5% dintre respondenţi au spus că nu ştiau că există vaccinuri împotriva gripei.
În România, în sezonul rece 2017 – 2018, s-au înregistrat 129 de decese din cauza gripei şi peste 1.700 de îmbolnăviri.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Corect din pct. de vedere al deontologiei profesionale, ar fi fost sa va interesati daca omul in cauza nu suferea si de alte afectiuni. Caz in care, o gripa poate fi factor favorizant, dar nu si cauza reala a decesului!!!

    • citez:”avand conditii medicale preexistente” adica avea si alte suferinte, dar ca sa mareasca tragismul a afirmat doar ”cu jumatate de gura”…

  2. Virusul asta gripal ar fi bine sa atace pe toti tradatorii Romaniei!
    Domane ajuta!

  3. Cititi confesiunea lui Jean Francois Saluzzo consultant OMS si fost director la Institutul Pasteur,[plus dezbaterile de la televiziunile franceze unde a fost invitat]in legatura cu actiunea vaccinurilor asupra oamenilor si dupa aceea sa scrieti articolul.In caz contrar va asumati responsabilitatea posibilelor efecte negative ale vaccinurilor asupra copiilor.A influenta intr-o directie sau alta ,veti avea pe constiinta viata distrusa a multor oameni.Nu trebuie sa primeze banii si directiile transmise de altii,ci dragostea si compasiunea fata de semenii nostri.Oricum s-a comunicat ca asa zisul virus de anul acesta este total diferit de cel de anul trecut.RC ar trebui sa fiti transparent cu platile care intra in conturile dvs si dupa aceea veti devenii credibil in afirmatii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.