Declarația președintelui Klaus Iohannis, care vorbea ieri la bilanțul CSM despre niște „Anomalii precum cele generate de SIIJ“ anomalii care trebuie înlăturate a provocat reacții în mediul magistraților. Și, la fel ca în multe alte dăți, judecătoarea Adriana Stoicescu le-a și făcut publice.
Vicepreședinta Tribunalului Timiș, Stoicescu scrie că în timp ce Iohannis dădea ordine judecătorilor, Înalta Curte stabilea definitiv că DNA a făcut abuzurile împotriva magistraților.
Iată opinia magistratului:
În timp ce primul îngrijorat al țării dădea indicații prețioase magistraților, Înalta Curte consfințea concluziile Inspecției Judiciare cu privire la abuzurile DNA împotriva magistraților.
În timp ce primul îngrijorat al patriei ne explica că suntem chemați să păzim pacea socială, arătând, încă o dată, că politicul ne vede ca pe niște anexe relativ utile, Înalta Curte confirma cele spuse de o mână de oameni, ani la rând: judecătorii si procurorii au fost hăituiți în numele unei fata morgana, numită pompos luptă anticorupție.
Nu l-am auzit niciodată pe primul îngrijorat al țării să declare că abuzurile dovedite și victimele colaterale ale mult stimatei lupte anticorupție sunt derapaje.
Nu l-am auzit niciodată să bată cu pumnul în masă și să ceară devoalarea tuturor mânăriilor menite să șantajeze judecătorii, să îi transforme în primitori de plicuri galbene.
Și în timp ce primul îngrijorat ne învăța cam ce ar trebui să facem cu drepturile și libertățile oamenilor, primul trist al vieții mele se arăta oripilat de” grupul de presiune” din Consiliul Superior al Magistraturii care, vezi Doamne, vrea să distrugă ordinea de drept.
Dincolo de enormitatea unei astfel de afirmații, aștept și eu, cu nerăbdare, o reacție pe măsură față de afirmațiile întâiului și, sper, ultimului trist al unei justiții veșnic reformabile și niciodată lăsată în pace de tot felul de neaveniți, cocoțați în scaune mult prea înalte pentru ei.
Și, nu, nu vom judeca așa cum vă doriți, ci așa cum spun legea și conștiința noastră.
Oricât de mult vă veți strădui să ne opriți!“
Eu, judecătorul, mă ridic și pledez cauza românilor
Și judecătoarea Madalina Afrasinie de la Tribunalul Bucuresti îl pune la punct pe Klaus Iohannis. Într-o postare de pe pagina sa de FB, magistratul afirmă negru pe alb: „cei aproape 32 de ani de la Revoluție au trecut degeaba
Eu, judecătorul, mă ridic și pledez cauza românilor
Gânduri amare printre rânduri
Discursul de azi, din CSM, al celui care a fost ales de români să ii conducă vremelnic, mi-a demonstrat că cei aproape 32 de ani de la Revoluție au trecut degeaba iar dumneavoastră, domnule, nu ati înțeles NIMIC din ceea ce înseamnă separația puterilor în stat!
Știți de am ales profesia aceasta?
Pentru că nu vreau să primesc ordine! De la NIMENI!
Pentru că eu gust LIBERTATEA zi de zi, de zi! Și nu trebuie sa fac niciun compromis pentru aceasta!
Misiunea mea, ca judecator, este să respect Constituția si legile țării, să apăr drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor si să judec cauzele potrivit Legii, fără directive, plicuri galbene sau alte asemenea aberații!
Adică, desi nu-mi place să mă repet, să nu primesc ordine de la NIMENI!
Misiunea mea, ca judecator, este să iau atitudine ori de câte ori niște politicieni încearcă, prin toate metodele și mijloacele, să intre în viata cetățenilor, să intre în profesia mea cu bocancii în numele unei situații extreme…prezentată ca fiind sfârșitul lumii ..
Faptul ca noroiul este mediul lor natural, nu înseamnă că toți trebuie sa fim complicii mizeriei acestora!
Misiunea mea, ca judecator, este și să atrag atenția asupra faptului că dictatura s-a instaurat pas cu pas, în ropote de aplauze! Și că tăcerea noastră naște „monștrii”! Care, din păcate, ajung sa ne stabilească viitorul…
Lăsați-mă să-mi duc Misiunea până la capăt!
Nu mai batjocoriți justitiabilii, nu mai batjocoriți actul de justiție și nu vă mai spălați pe mâini ca Pilat din Pont!
Nu de alta, dar groapa de gunoi a istoriei încă este adâncă! Și acolo veți sfârși! Ca mulți alți dictatori, ca mulți alți oameni mărunți…
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
din pacate are dreptate