Primul semn că Nicușor Dan ar putea fi al doilea Klaus Iohannis

Când Klaus Iohannis a îmbrăcat geaca roșie și s-a dus în Piața Universității, printre oameni, ca să le ceară votul pentru un nou mandat, a avut un dram de sinceritate. În plan simbolic.

Dacă am fi știut să citim corect semnele, am fi înțeles că fostul președinte s-a îmbrăcat în roșu pentru că pregătește o coaliție cu „Partidul Roșu”, care să-i asigure liniștea necesară pentru un somn de patru ani în prea – confortabilul Palat Cotroceni.

Klaus Iohannis nu a făcut imediat pactul cu PSD. În primii ani după ce a câștigat al doilea mandat, a girat o guvernare PNL–USR, pentru a nu șoca electoratul de dreapta din prima zi. În cele din urmă, i-a dat afară pe useriști și a făcut blatul cu PSD.

Actualul președinte, Nicușor Dan, a girat intrarea PSD în coaliția de guvernare din primul moment. „Nu a avut de ales”, vor spune unii. „Nu ar fi putut instala un guvern fără PSD, partidul de pe primul loc la parlamentare”, vor comenta alții. „România trebuia guvernată, pentru că i-a trecut glonțul pe la ureche în 24 noiembrie 2024”, ar spune majoritatea.

Precedentul Băsescu

Oare? Oare Nicușor Dan nu avea și alte soluții?

Istoria recentă contrazice această ipoteză. În 2009, Traian Băsescu era lipsit de variante politice pentru a instala un guvern după alegerile prezidențiale.

În 2004, apelase la „soluția imorală” Dan Voiculescu – PUR, guvernase cu PSD între 2008–2009 și nu mai voia să apeleze la formule compromițătoare. E drept că nici nu prea mai putea. Era la cuțite cu majoritatea partidelor din Parlament, care încercaseră, în 2007, fără succes, să-l demită prin referendum.

Ce a făcut Băsescu în aceste condiții? I-a dat ordin lui Gabriel Oprea să-i pună pe masă un partid care să asigure PDL o majoritate, fie ea fragilă.

E drept că Oprea este una dintre cele mai abominabile figuri care s-au perindat pe scena politică în ultimii 36 de ani, câți au trecut de la Revoluția din ’89.

Sau că a creat Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) implicând serviciul secret al Armatei în lupta politică, pentru a strânge informații despre prietenii și dușmanii săi. Făcând, așadar, poliție politică, șantajându-i sau recompensându-i pe cei pe care i-a adus alături de el.

Adevărul este că un președinte are întotdeauna soluții atunci când e vorba să găsească susținere în Parlament ca să-și instaleze guvernul, vorba lui Iohannis.

De pildă, Nicușor Dan putea apela la Victor Ponta, cel care l-a propulsat în turul doi al prezidențialelor, după ce a luat voturi de la Crin Antonescu. „Dottore” putea să convingă niște parlamentari de la PSD sau AUR să voteze Guvernul Bolojan. Contra cost, desigur. Nota de plată ar fi fost piperată, pentru că numărul necesar de trădători era mare: în jur de 70. Să nu subestimăm, însă, niciodată voluptatea politicienilor de a se înfrupta din bucatele puterii. În plus, la cât de oportunist este Victor Ponta, sigur ar fi găsit o soluție.

Calcule personale

Nicușor Dan a ales să aducă PSD la guvernare dintr-un motiv cinic, care nu are nicio legătură cu interesul național, vorba lui Gabi Oprea.

A făcut-o pentru a-și asigura liniștea „iliesciană”, necesară câștigării unui nou mandat de președinte. E drept că și PSD a fost pe fază și a ales un președinte din dosarul penal „Nordis”, pe Sorin Grindeanu, care nu va putea niciodată să-i încurce planurile lui Nicușor Dan la prezidențialele din 2029. Ar putea încerca, dar atunci dosarul ar putea avansa.

Nicușor Dan a ales să-i „caute în coarne lui Sorin Grindeanu” (vorba lui Ludovic Orban), pentru că știa că PSD îl va bloca pe Ilie Bolojan, astfel încât nici acesta să nu-i pună probleme în cursa pentru Cotroceni. A avut perfectă dreptate. De câteva luni încoace, PSD blochează pe toate căile orice tentativă a lui Bolojan de restructurare a statului, iar încrederea în premier scade cu fiecare zi în care nu face nimic.

Mezalianța președinte–PSD ar putea fi una de moment, până ce se rezolvă problema pensiilor magistraților sau alte măsuri vitale pe care Ilie Bolojan a fost la un pas să le compromită. Poate șeful statului nu a avut de ales și s-a aliat cu PSD, împins de inabilitatea politică, deja proverbială, a lui Bolojan.

Cred însă că este mai mult decât atât. Strategia este riscantă și s-ar putea să nu funcționeze. Ilie Bolojan, cel sacrificat, va avea un discurs convingător în 2028 – sau, cine știe, în 2029 – dacă va spune că a încercat să reformeze statul, dar nu a fost lăsat de tandemul președinte–PSD.

Actualul președinte nu va avea contraargumente. În plus, orice politician de dreapta care a coabitat cu PSD a sfârșit prost.

Șeful statului poate evita însă dezastrul. Cu o condiție: să blocheze PSD la rotativa din 2026, să forțeze scoaterea sa de la guvernare pentru ca Grindeanu să nu ajungă premier și să atace alegerile următoare în tandem cu Ilie Bolojan – decizie care va satisface electoratul de dreapta, pro-occidental și pro-european.

Dacă va permanentiza parteneriatul cu PSD, își poate lua gândul de la un nou mandat. Electoratul sancționează întotdeauna inacțiunea. Preferă politicieni care încearcă, dar nu reușesc, decât pe unii care nu fac nimic.

Dacă Nicușor Dan își imaginează că va putea să se ascundă după fustele PSD până în 2029, pentru a nu fi afectat de deciziile impopulare ce vor trebui luate, se înșală amarnic. Sper, pentru binele său, ca săptămâna trecută să nu rămână în istorie drept săptămâna în care Donald Trump s-a predat definitiv rușilor, iar Nicușor Dan, PSD-ului.