Trei bărbaţi au fost reţinuţi fiind acuzaţi că, din octombrie 2022 şi până în prezent, ar fi creat pagini de internet similare cu cele ale unor instituţii bancare, pe care le-ar fi promovat în mediul online, inducând în eroare clienţi ai acestora şi obţinând credenţialele de acces în conturile lor de internet banking din care au transferat fraudulos aproape 600.000 de lei.
„La data de 12 martie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul Investigaţii Criminale au pus în aplicare trei mandate de aducere, în judeţul Botoşani, emise pe numele a trei persoane, faţă de care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, informează un comunicat al DGPMB.
Din cercetări s-a stabilit că bănuiţii ar fi accesat conturile de internet banking ale persoanelor vătămate şi ar fi transferat în mod fraudulos mai multe sume de bani, creând un prejudiciu de 583.000 de lei.
„În baza mandatelor de aducere, persoanele bănuite au fost conduse la audieri, iar în cursul acestei dimineţi faţă de acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraţilor cu propunere legală”, arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Trebuie sa aveti pe Calculatoare Antivirusuri care sa va indice ca sunt Site sigure ! Nu faceti platile de pe telefoane mobile ca nu au antivirusuri , care sa va indice situri sigure ! Cautarea de pe telefonul mobil , se poate sa va indrepte catre o clona de site !
,,PE VREMEA LUI VLAD ȚEPEȘ HOȚILOR LI SE TĂIA MÂINILOR” ACUM ÎI JUDECĂ PÂNĂ SE PUNE DE-O PRESCRIERE! POLIȚIA NU INTERVINE-DACĂ NU SE PUNE CERERE!
Astia trebuie premiati si angajati la banci, le-a demonstrat vulnerabilitatile. Bancile se koiesc, acces fara cheie UBB de protectie este pistol cu apa. Apoi, cine sa plateaca prostia decat cei mai in masura ?
Sau pregătirea pt noua plandemie; atacurile cibernetice.
Mai interesant si mai util ar fi fost sa fie prinsi inainte de a goli conturile bancare, dar probabil ca cerem prea mult Militiei actuale……[Rumburak]
De ce nu controleaza atent politistii magazinele din aeroport, nu dutee free, sunt magazinele de la iesirea din aeroport in jurul carora colcaie acesti infractori?