Prințul Charles, fundație în România

Prințul Charles își lansează marți propria fundație în România – Fundația Prințul de Wales – o organizație caritabilă cu scop educativ ce urmărește să sprijine păstrarea patrimoniului, agricultura și dezvoltarea durabilă în România, potrivit unui comunicat transmis de Ambasada Marii Britanii la București.

„Este cunoscut că ASR (Alteța Sa Regală – nr.) are o afecțiune aparte pentru România, el ajungând prima dată în Transilvania în 1998. Un suporter pasionat al zonelor de la țară și un botanist amator, Prințul de Wales a descoperit atunci o zonă rurală idilică, în mare parte dispărută din Marea Britanie. De la acea primă vizită, ASR a revenit de multe ori în Transilvania, și fiecare vizită l-a convins și mai mult să ajute la păstrarea peisajelor unice, a arhitecturii tradiționale și a unui mod de viață neschimbat de sute de ani”, arată sursa citată.

Prințul de Wales deține, prin fundația sa caritabilă din Marea Britanie (The Prince of Wales’s Charitable Foundation), o casă săsească în satul Viscri, județul Brașov, pe care a oferit-o fundației lui din România. Inițial, o bună parte a activităților noii fundații vor avea loc aici, precizează Ambasada.

„Această proprietate va fi restaurată cu grijă și transformată în Centrul de Pregătire al Prințului de Wales în Transilvania. Centrul va avea o sală de conferință capabilă să găzduiască până la 70 de persoane, o cafenea și posibilități de cazare ce vor veni în sprijinul comunităților locale și a miilor de vizitatori ce ajung în satul Viscri în fiecare an. Din noul centru, Fundația Prințul de Wales va oferi la început cursuri de restaurare atât pentru pentru comunitățile locale cât și pentru studenți și ucenici din străinătate. Este primul pas în angajamentul de a sprijini România în re-descoperirea unor meserii în bună parte pierdute în zona rurală. Alte cursuri și programe vor fi lansate ulterior în funcție de nevoile comunităților rurale. Fundația va sprijini și programe caritabile personale ale Prințului de Wales și a altor organizații caritabile, ajutând astfel comunități nu doar din zona Transilvaniei ci a întregii Românii”, se mai arată în comunicatul citat.

„Pe lângă casa din Viscri, Fundația Caritabilă a Prințului de Wales din Marea Britanie, mai deține o proprietate în Valea Zalanului (Zalanpatak) în județul Covasna. ASR a încurajat achiziționarea acestor proprietăți în dorința de sprijini păstrarea patrimoniului și protejarea peisajelor naturale unice din Transilvania. Cele două proprietăți — administrate de Contele Kalnoky și soția sa Anna — sunt deschise publicului și pot fi închiriate, iar profitul generat este folosit exclusiv pentru activitățile caritabile ale Fundației Prințul de Wales”, mai menționează Ambasada Marii Britanii la București.

Directorul Executiv al Fundației Prințul de Wales este Aura Woodward, născută în România. Ea a declarat, citată în comunicat, că „Fundația Prințul de Wales va lucra îndeaproape în special cu comunitățile rurale din întreaga țară, pentru a-i sprijini pe localnici să învețe meserii noi și să deprindă abilitați care să îi ajute în găsirea unui loc de muncă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.