Prințul Felipe, proclamat Regele Spaniei pe 18 iunie

Prințul moștenitor Felipe de Asturias va fi proclamat rege în fața camerelor reunite ale legislativului în 18 iunie, după ce guvernul a aprobat marți proiectul legii organice solicitate de prevederile constituționale pentru punerea în aplicare a deciziei de abdicare a regelui Juan Carlos, transmite corespondentul Agerpres. Data concretă a ceremoniei prevăzute de legislativul spaniol a […]

De cotidianul.ro - Autor

Prințul moștenitor Felipe de Asturias va fi proclamat rege în fața camerelor reunite ale legislativului în 18 iunie, după ce guvernul a aprobat marți proiectul legii organice solicitate de prevederile constituționale pentru punerea în aplicare a deciziei de abdicare a regelui Juan Carlos, transmite corespondentul Agerpres. Data concretă a ceremoniei prevăzute de legislativul spaniol a […]

Prințul moștenitor Felipe de Asturias va fi proclamat rege în fața camerelor reunite ale legislativului în 18 iunie, după ce guvernul a aprobat marți proiectul legii organice solicitate de prevederile constituționale pentru punerea în aplicare a deciziei de abdicare a regelui Juan Carlos, transmite corespondentul Agerpres.

Data concretă a ceremoniei prevăzute de legislativul spaniol a fost stabilită potrivit estimărilor legate de timpul necesar ca legea organică să îndeplinească, în procedura de urgență, toate formalitățile parlamentare.

„Majestatea Sa Regele Juan Carlos I de Bourbon renunță la Coroana Spaniei. Abdicarea va fi efectivă în momentul intrării în vigoare a prezentei legi organice”, arată textul legii organice. Dispoziția finală a acesteia precizează că intrarea în vigoare va avea loc în momentul publicării în Monitorul Oficial.

Legea organică aprobată marți va fi dezbătută și ulterior adoptată săptămâna viitoare în cele două camere ale parlamentului, pe rând, în Congresul Deputaților și la Senat. În cele două camere va fi nevoie ca legea să fie adoptată cu majoritate absolută.

Este de așteptat ca legea să fie aprobată cu ușurință de legislativul spaniol. Peste 300 de deputați, adică peste 86% din parlamentarii spanioli, ar urma să voteze favorabil, ei făcând parte din partidele cu reprezentare majoritară în legislativ — Partidul Popular și Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol — care sprijină monarhia.

Succesiunea la tron va avea loc practic atunci când prințul Felipe va depune jurământul de credință în fața camerelor reunite ale parlamentului și va fi proclamat drept Regele Felipe al VI-lea de către acestea.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.