Conform Constituţiei, preşedintele României poate fi suspendat în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Legii fundamentale. Preşedintele poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
„Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui”, conform Articolului 95 din Constituţie.
Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
Preşedintele Traian Băsescu are, însă, motive de îngrijorare. 65% dintre români ar vota pentru demiterea sa din funcţie dacă un nou referendum ar fi organizat în acest sens, arată un sondaj realizat de IPP Research în perioada 9-16 iulie 2010. Pentru păstrarea sa în funcţie ar vota 17%, iar alţi 18% nu s-ar duce la urne.