Procuror, achitat după ce a fost acuzat că fura bani și bijuterii din probe

Adrian Flavius Cristea, un procuror din Craiova acuzat că a furat bani şi bijuterii depuse ca probe în dosare în care erau cercetaţi traficanţi de droguri, a fost achitat luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă decizia nu este definitivă.

Conform deciziei instanţei, Flavius Cristea a fost achitat pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, „întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală”, iar pentru infracţiunea de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, el a fost achitat „întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea”.

Decizia poate fi atacată de Parchetul General în termen de 10 zile.

Cazul a fost instrumentat de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), între timp desfiinţată, iar acuzaţiile se referă la perioada în care Flavius Cristea a lucrat la DIICOT Craiova, având de instrumentat dosare de trafic de droguri. Ulterior, Flavius Cristea s-a transferat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

„În fapt, în urma probatoriului administrat, s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz la DIICOT – ST Craiova, cu ocazia instrumentării unui număr de 7 dosare, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Codul de procedură penală, prin aceasta cauzând o pagubă persoanelor din patrimoniul cărora au fost ridicate sume de bani şi bijuterii, precum şi o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale acestor persoane şi ale DIICOT, pentru a obţine pentru sine un folos necuvenit, constând în sumele şi obiectele de podoabă care nu s-au mai regăsit ca mijloace materiale de probă, bunuri ori sume asupra cărora s-ar fi aplicat măsuri asigurătorii în contextul urmăririi penale efectuate şi în însuşirea unui inel depus ca mijloc de probă de către un martor”, spune Parchetul General.

Totodată, procurorul este acuzat că a sustras şi distrus o filă a unui proces verbal de percheziţie domiciliară, în care se precizează că în camera persoanei cercetate a fost găsită suma de 2.700 lei, iar asupra acesteia suma de 1.600 euro, sume de bani care au fost ridicate în vederea cercetărilor.

În timpul procesului de la Instanţa supremă, poliţişti de la BCCO Craiova au relatat în faţa judecătorilor că au lucrat cu procurorul Adrian Flavius Cristea în mai multe dosare de trafic de droguri.

După ce efectuau percheziţii la traficanţi de droguri, poliţiştii îi înmânau procurorului sumele de bani găsite în locuinţele traficanţilor, fără a fi întocmit un proces de predare – primire. Flavius Cristea oprea pentru el o parte din bani, fiind cunoscut ca un împătimit al jocurilor de noroc – conform unor alte acuzaţii ale anchetatorilor.

Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Mi se pare aiurea sa scrieti atat despre un om care avea si el nevoi. Omu a vrut o viata mai usoara, lucra pentru oameni. Hua, ziaristi invidiosi!

  2. Cum adica legea penala nu incrimineaza infractiunea de „abuz in serviciu in forma continuata” ???

  3. Nu prea mă miră faptul.E o degradare la toate nivelele administrației dar când vine vorba despre Sud și Est, parcă e mai accentuată.În plus, asta arată adevărata față a specialilor care nu diferă mult de cea a celor pe care-i „anchetează”.Atât doar că sunt pe partea oficială a paraziților.A paraziților de lux.

  4. Apai mai Flaviusica taica ,ashe binie tz shade tu ditamai procuratoru’ sa baji deshtele-n miere si sa te lingi apoi ?! Ia nenicule tot borcanul ! Caci faptele se prescrie oricum. Si poate mai vine si o ava´nsare in grad ! Hai sa ne traieshti si la mai MARE !

  5. NUMAI UNii Procurori ?

    PreaDestulDeMulti dintre CeiCARE NE intra in Case si Masini, la Incendii, Inundatii sau Accidente se SFINTESC in Mod MURDAR la a ciuguli ca Gainile din Gramada …

    De MULT se practica ELIMINAREA Batranilor SINGURI, pentru a LI se LUA Casele, Banii, Bijuteriile si ORICE Obiect din Case …

    MI-e o Scarba de UNii CoETNICI si CoNationali …

    Comportamentre de SOBOLANI, ȚachiesateȚ in Secole de Scalavie la Turci, Unguri, Rusi, Nemti.

    TREBUIE sa fie o Politica de STA, indarjit si DUR urmartia,

    CURATAREA la Moravuri !

  6. si cica rromania a fost sub MCV ca sa combatem coruptia si sa reformam sistemul juridic… de combatut n-au combatut nimic, si au reformat sistemul de acuma e institutional corupt si populat de specimene ca astia, portocala, si plutoanele de executie ale secaturistilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.