Procurorul-şef de la DNA Suceava, doborât de reducerea salariilor

Prim-procurorul de la DNA Suceava, Marius Surdu, care a încercat sâmbătă să se sinucidă, avea probleme mari cu banii şi presiuni la serviciu. Potrivit unor surse apropiate familiei, „declicul” care l-a determinat pe magistrat să încerce să-şi ia viaţa a fost o problemă financiară. Procurorul, care are o reputaţie de bun profesionist, a cedat nervos din cauza imposibilităţii de a-şi achita un credit.

Conform unor surse demne de încredere, procurorul Marius Surdu şi soţia sa, judecător la Curtea de Apel Suceava, au contractat un credit de aproximativ 100.000 de euro, bani cu care şi-au cumpărat un apartament de patru camere, pe care urmau să îl mobileze. Procurorul ar fi povestit zilele trecute unor foşti colegi că nu ştie cum se va descurca să îşi plătească ratele şi să îşi menţină familia, adică soţia şi cei doi copii minori, pe linia de plutire. După anunţul privind reducerea cu 25% la sută a salariilor bugetarilor, în condiţiile în care şi el, şi soţia sa se încadrau la această categorie, procurorul a devenit tot mai abătut la serviciu. Nu numai această informaţie l-a determinat pe Surdu să încerce să-şi pună capăt zilelor. Din informaţiile obţinute de cotidianul.ro, procurorul se confrunta cu presiuni insuportabile, venite din interiorul sistemului judiciar, pentru soluţionarea într-un anume fel a unor dosare pe care le avea în lucru instituţia pe care o conducea. Colegii săi procurori au declanşat o anchetă imediat după ce Surdu a fost găsit înjunghiat, pentru a descoperi cauzele care l-au determinat pe magistrat să recurgă la acest gest. Pe de altă parte, medicii spun că starea procurorului rămâne în continuare gravă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.