Producătorul de căldură al Capitalei iese din insolvență

Electrocentrale București SA (ELCEN), principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din București și unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică la nivel național, anunță că astăzi, 02.02.2023, Tribunalul București a decis închiderea procedurii de insolvență și reintroducerea societății în circuitul economic.

Cererea prin care Electrocentrale București SA a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă a fost admisă în 6 octombrie 2016, la Tribunalul Bucureşti.

ELCEN a acoperit în totalitate creanțele datorate. Închiderea procedurii de reorganizare judiciară și, implicit, a procedurii de insolvență prevede stingerea tuturor obligațiilor de plată asumate prin planul de reorganizare și a creanțelor curente scadente.
Drept urmare, Tribunalul București a decis astăzi, 02 februarie 2023, reintroducerea ELCEN în circuitul economic.

Ce înseamnă ieșirea din insolvență a ELCEN?

Ieșirea din dificultate financiară deschide calea ELCEN pentru a accesa fonduri europene nerambursabile sau surse de finanțare puse la dispoziție de instituții financiare naționale și internaționale, pentru a-și eficientiza CET-urile pe care le deține.

În următoarea perioadă, ELCEN se va concentra preponderent pe implementarea proiectelor majore de investiții, și anume construirea unor centrale termoelectrice noi în cogenerare de înaltă eficiență:

1. Implementarea unei unități de cogenerare de înaltă eficienţă în cadrul CET Bucureşti Sud. Studiul de Fezabilitate pentru această investiție a fost finalizat. Soluția optimă în SF prevede realizarea unei capacități noi de producție în cogenerare de înaltă eficiență, în incinta CET București Sud, cu o putere electrică brută de cca. 600 MWe și energie termică livrată de cca. 376 Gcal/h ce va utiliza gaz natural, ulterior în amestec cu hidrogen. Prin comparație, puterea electrică instalată în prezent în cele 4 CET-uri ale ELCEN este de 586,25 MW.

Ținând cont de estimările Dispecerului Energetic Național care avertizează că deficitul de energie electrică din producția internă pentru acoperirea consumului va crește masiv mai ales în condiții de iarnă, în orele de vârf de sarcină, punerea în funcțiune a unei centrale noi, moderne, cu o putere electrică de 600 MWe reprezintă o contribuție majoră la menținerea siguranței în alimentarea cu energie electrică.

Totodată, cantitatea de 376 Gcal/h livrată din noua centrală va acoperi fără probleme necesarul de agent termic pentru alimentarea cu apă caldă și căldură a consumatorilor arondați acestei centrale.

Centrala va dispune de echipamente noi, performante, care vor putea asigura energia termica și electrică cu o eficiență globală de aprox. 86-90% și reduceri semnificative a emisiilor.

2. Eficientizarea activităţii din CET Grozăveşti prin implementarea unei unităţi de cogenerare în ciclu combinat. În acest sens, s-a actualizat în 2022 Studiul de Fezabilitate (elaborat în 2011 și actualizat anterior în 2016, respectiv 2019), pentru a se alinia la
condițiile de piață actuale. Soluția optimă rezultată din SF prevede implementarea unui ciclu combinat de 46 MWe și 35 Gcal/h, având o eficiență globală de aproximativ 84-90%, cu funcționare gaz natural și în amestec cu hidrogen.

3. Implementarea unor capacități de cogenerare de înaltă eficiență utilizând motoare termice în cadrul CET Progresu. Acestea vor avea o putere electrică instalată de 50 MWe și o putere termică instalată de 50 MWt.

4. Valorificarea suprafețelor libere din incintele ELCEN prin montarea de panouri fotovoltaice în vederea producerii de energie regenerabilă.

5. Modernizarea capacităților existente / retehnologizarea unor capacități de producere a energiei termice în regim de vârf în CET Grozăvești, CET București Sud, CET București Vest.

Modernizate și eficientizate, CET-urile ELCEN ⮚ vor asigura continuitatea prestării serviciului de alimentare cu apă caldă și căldură către locuitorii capitalei; vor contribui la securitatea aprovizionării cu energie, mai ales în contextul penuriei de capacități de producție și al crizei energetice actuale, vor asigura creșterea eficienței energetice și, implicit, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea costurilor și a dependenței de importuri; vor contribui semnificativ la realizarea tranziției energetice, prin cogenerare de înaltă eficiență, flexibilă, constantă, o tehnologie matură și sigură, mai ales în momentele de producere insuficientă, intermitentă de energie electrică regenerabilă sau în caz de hazarde naturale. Unitățile de cogenerare sunt adaptate la diferitele surse de energie, deoarece pot funcționa cu diferite amestecuri de gaze regenerabile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Cosmin Pam Matei 4592 Articole
Author

9 Comentarii

  1. „CET Grozăveşti …..cu funcționare gaz natural și în amestec cu hidrogen.”

    cet.u ala e langa Cotroceni…..
    hidrogenu sa nu fie varietatea cea mai grea, tritiu.
    (ca la bomba H)

  2. si-au platit datoriile cu bani imprumutati, vor face altele si se vor ajunge tot acolo.

  3. Al naibii eficienta. Optzeci si ceva la suta. Sa i-o zica lu’ mutu’. 50/50 de MW fie electrici fie termici. Sa-mi arate si mie masinile astea minune. Nea autoru’ e p-afara rau cu realitatea. Ne ia de prosti.

  4. @ ala cu $$$$: Fraiere unguresc, la banii pe care-i face Bucurestiul (singur fara Ilfov face peste 30% din banii tarii) putea sa asigure caldura gratis locuitorilor capitalei. Dar mereu banii lor au fost dirijati de securistii lui Astalosh catre investitiile din Ardeal. Capitala nu are nici acum o autostrada de centura care sa rezolve o parte importanta a nebuniei traficului local. Este de necrezut ca nu i s-au dat inapoi din bani nici pentru cele mai urgente lucrari

  5. Cica aceste „fonduri nerambursabile e o resursa globala de furat acceptata de toti marii capi globali”, o spun chiar sefii de la u.e. si daca e acceptare tacit, nu se pot impotrivi sub nicio forma(am vazut si auzit interviuri in 2021, cu 2-3 capi financiari globali care spuneau ca sunt bani negri care se plimba de la hot la hot sau escroc la escroc fara nicio problema). Exact cum am vazut si interviurile pe covid si decimare globala si am atentionat, abia acum se dau cartile pe fata.

  6. …cred si eu!…s-a facut ca furnizeaza caldura dar facturile au venit…

  7. Apropo, cat a fost parandaratul, sau, cat a costat intrarea la firma „Srl Mita.ro” pentru refunctionare? E doar o intrebare bazata strict pe practicile la vedere in cei 33 ani de politica escrocanta si pentru care nu raspund in fata legii decat cetatenii nesemnificativi sau neparticipanti la actiuni!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.