Fără a mai pune în discuție faptul că Președintele României este absolut identificabil cu poporul român în toate datele sale constitutive, democratice, alegerea sa, respectiv votul, ar trebui să fie rezultatul unei punctuale examinări.
Nostalgia după un „ lider” de tip totalitar, ca salvator al nației, bântuie dezastruos actuala campanie electorală, nu atât prin așteptările societății, ci prin oferta în aceasta direcție.
Faptul de-a fi condus o unitate militară, sau o covrigărie, de-a fi fost în relație de amiciție cu infractorii internaționali care au asigurat tranziția de la comunism la statul anarhic actual, nu pot fi garanții care să fie scară spre Președinție.
Atribuțiile Președintelui sunt puține însă pot bloca atmosfera democratică și chiar sufoca piramida puterii publice, dacă sunt exercitate de personaje lipsite de bună-credință.
Politica externă este un domeniu în care Președintele este obligat să aibă oarecare expertiză dincolo de a fi secondat de persoane recunoscute drept competente.
Unul dintre candidații la președinție precizează că poporul român nu este interesat ca el să se exprime în limba engleză însă pare să nu fi înțeles că politica externă e mult mai mult decât oportunismele ceaușiste.
Tocmai de aceea, dezbaterea electorală în ceea ce îl privește alegerea viitorul Președinte ar trebui să privească agenda concretă a României în contextul alianțelor și situației internaționale.
Președintele nu mai poate fi selectat din rândul agitatorilor electorali, indiferent cine ar fi aceștia, respectiv prin împingerea în față a unor impostori ca reprezentanți ai „salvării naționale”.
BUNĂ!
Daca știi limbi străine e fosrte bine!
Dar nu e relevant. Năstase,Iohanis ne-au vândut si păgubit in engleza
germana,franceză.
Un președinte trebuie sa fie PATRIOT,un bun gospodar al țării lui
Eu pariez pe oricât ca unul din cei mai gospodari țărani din Romania
ar fi un președinte excelent,înconjurat de buni consilieri pe domenii de interes national si international.
Nu avem nevoie de poligloti trădători