Profesor la vârsta pensiei, amor cu o elevă

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

De B C
Profesor la vârsta pensiei, amor cu o elevă

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.