Prognosticul lui Arafat pentru SMURD: Precum dominoul

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a atras atenţia sâmbătă că o posibilă modificare „fără niciun motiv” a sistemului medical de urgenţă românesc, care a funcţionat „eficient” în pandemie, ar putea conduce la prăbuşirea acestuia, asemenea unui domino.

„Când gândim rezilienţa sistemului sanitar nu putem să o facem pe bucăţi, ci în întregul său. Luăm sistemul de urgenţă unde sunt multe discuţii acum. (…) Sistemul medical de urgenţă în România s-a dezvoltat după un anumit model, cu foarte multe interdependenţe. SMURD e dependent de UPU, este dependent de aviaţia Ministerului de Interne, de pompieri, ca să funcţioneze. Este o entitate interconectată. Este interconectat şi cu serviciile de ambulanţă cu care lucrează împreună pe teren. Este un sistem funcţional care s-a dovedit a fi foarte eficient în timpul pandemiei. Venim acum şi spunem: vrem să schimbăm. Ok. Schimbăm. Dar venim cu ceva mai bun decât am avut, cu ceva care ar funcţiona mai bine? Odată ce ai creat un sistem, dacă îl atingi undeva şi greşeşti că l-ai atins acolo, tot sistemul cade precum dominoul”, a afirmat Raed Arafat, la Black Sea and Balkans Security Forum.

El a explicat că la reconstruirea sistemului se va pierde ceea ce s-a câştigat anterior.

„Va trebui să începi să îl construieşti din nou şi s-ar putea să nu reuşeşti să faci acelaşi lucru şi să pierzi ceea ce ai câştigat în sistemul respectiv. (…) Sistemele care se dovedesc că funcţionează în timpul unui dezastru vor trebui întărite şi introduse lecţiile învăţate şi îmbunătăţite prin lecţiile învăţate. Nu trebuie venit şi reformat de la zero fără absolut niciun motiv. Şi nu vorbesc numai de sistemul de urgenţă, ci de orice sistem”, a spus Raed Arafat.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a pledat pentru constituirea de stocuri şi a arătat că unele dintre acestea au fost folosite în criza refugiaţilor din Ucraina.

„Noi ne-am pregătit foarte mult în ultimii ani pe partea de protecţie civilă şi am cumpărat echipamente despre care ni s-a spus că nu ar fi trebuit să le cumpărăm pentru că sunt bani pierduţi: generatoare electrice de mare capacitate, tabere pentru persoane care rămân fără adăpost şi ne-am trezit cu taberele folosite în criza refugiaţilor. Noi nu le-am planificat pentru asta, dar le aveam de doi ani şi de aceea am putut să reacţionăm imediat”, a adăugat Arafat.

El le propune companiilor să îşi constituie un „cont de rezilienţă” pentru a nu renunţa la personalul calificat în perioadele de criză.

Un exemplu dat de Raed Arafat este cel din industria aeroporturilor, după pandemie, când mii de bagaje au fost pierdute din cauza lipsei de personal pentru că cei la care s-a renunţat la începutul crizei COVID nu au mai vrut să revină, iar instruirea unui nou personal necesită timp.

„Dacă am lua o decizie undeva ca 1% din profitul anual să fie pus într-un cont intangibil pentru a face faţă dezastrelor – în loc să dăm afară oamenii dintr-o firmă, prin aceşti bani îi ţinem pe perioada unei crize, trei, patru, cinci, şase luni, şi îi plătim cu 70% din salariu, dar nu îi dăm afară. Acest cont să fie numit contul pentru rezilienţă. Am ieşi mult mai repede dintr-un dezastru decât dacă în timpul dezastrului dăm afară tot personalul dintr-o companie, după care încercăm să o construim din nou când trece dezastrul. Dar astfel de lucruri trebuie să fie gândite din timp. Din punctul de vedere al cuiva care lucrează în domeniul protecţiei civile şi în sistemul medical de urgenţă înseamnă pregătirea mentalităţii, continuităţii sistemului. Şi asta înseamnă finanţare previzibilă, adecvată şi înţelegerea mecanismului de pregătire – de ce trebuie să ai stocuri, redundanţă, cheltuieli pe care nu poţi să le justifici prin cost eficienţă doar din punct de vedere al bussiness-ului şi trebuie să te gândeşti din punct de vedere al funcţionalităţii societăţii în timpul unei provocări”, a explicat Raed Arafat

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

21 de Comentarii

  1. Oameni buni, acestui individ i se acorda functia de sef DSU, functie care nu exista inscrisa cu numele lui in monitoril oficial, au demonstrat intrun proces prin alba sau cam asa ceva! Individul intinde coarda ca cu covidul(caco intentionat) pentru a profita de naivitatea cetateanului si ulterior, sa il infricoseze si terorizeze cu vaxxinul si boala! Sper ca nu ati uitat teroarea cu covidul masii si cu mastile, cu contractele cu dedicatie cand spunea la tv, citez „ar trebui sa nu fie impedicati importatorii de masti si aparatura”, care s-au dovedit a fi furaciuni prin intelegere in mare parte! Sistemul de urgenta cand era legat de spitale pana in anul 2.000, gunctiona mult mai bine si la timp ca la ora actuala sub buzunarul acestui individ, poate ca ati uitat, eu nu! Mai respectat ca bolnav si tratat erai atunci decat dupa anul 2.000! Va spune un cetatean care, chiar a avut probleme grave de sanatate, un cetatean care nu a decartat niciun ban prin spitale, un cetatean care nu stie cum de se da mita, nu stie cum de se accepta plasarea mitei pentru un bolnav care conform statulul spitalului este onligat sa il trateze si vindece! Nu e bascalie! Pe acest individ l-am urmarit cativa ani pentru minciunile scoase pe gura, citez ex: amimportat din elvetia tot ce implementam!, minciuni crase, am derulat in scris de multe ori ce inseamna modelul urgenta separat de pompieri, de politie, de descarcerare, toate avand numere scurte separat si panarama asta, a ramas tot la borcan mult timp. Sfatul meu pentru oricine: intai sa aveti incredere totala in propria persoana din fata oglinzii, restul e la completare sau pe langa dar nesemnificativ. Fiecare face cum vrea si gandeste!

  2. Să-i spună cineva domnului Arafat că sistemul dominoului invocat de domnia sa în cazul intervenției arbitrare în sistemul medical de urgență, este valabil și în cazul intervenției arbitrare în sistemul imunitar uman cu material genetic experimental.
    Cunoașteți vreun medic bun care să-i explice omului de afaceri Arafat acest lucru?

  3. 28 iun. 2022
    „Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a început recrutarea pentru cele peste 3.400 de locuri vacante de ofițeri, subofițeri și soldați profesioniști, existente la nivel național. Aceste măsuri sunt necesare pentru acoperirea deficitului de personal necesar gestionării eficiente a misiunilor specifice.”
    Pentru ce ii trebuie lui arahat „soldati profesionisti”?
    Sa va puneti aceasta intrebare.
    In 1981, cand ca aterizat in Romania, ca student palestinian, a fost dus de la aeroport direct la sediul securitatii, al carei colaborator a devenit.
    Si de ce nu vrea el s-o ia de la zero?
    Nu sustine el Marea Resetare?

  4. Arafet e smecher.Nu este vorba de a modifica structura ci subordonarea SMURD.Asa cum a zapacit lumea in pandemie cu structuri nenecesare doar pentru a arata ca face o treaba foarte importanta si capitala asa si in cadrul SMURD trebuie revazute activitatile tinand cont de faptul ca Arafat nu este singurul medic din Romania dupa cum se comporta ci sunt minti capabile sa gestioneze ansamblul el devenind conducatorul unei structuri cu meritele care i se cuvin, nu decidentul absolut.

  5. Omul din tara camilelor se baga mereu in fata. Pana si viteazul securist Ciolacu se ploconeste in fata superiorului.

  6. Rafila a venit sa distruga un sistem de bine de rau, pus la punct!E sarcina puilor de cominternisti : „sa se aleaga praful de Romania,dupa noi,lacustele”:Neulander,Brukner,Skvosnik ,etc
    Plus ca Arafat e palestinian crestin si Rafila are si o sarcina de la rabin

  7. @GG:subordonarea e totul!Cand pui un ticalos in fruntea unei structuri excelente,se duce dracului structura, nu ticalosul:Vezi Gorbaciob cu URSS,vezi Virgin Popescu cu Min Energie,vezi analfabetul de la ANRE,vezi atatea cazuri,de la mic la mare!Scopul lui Rafila e distrugerea, misiune tipic cominternista

  8. @Mărgelatu, @Mărgelatu: sunteti atat de convinsi de ceea ce afirmati? Pare ca, ori nu ati trait vremuri bune la modul real, ori daceti parte din structura ordonata de hAisRAFAT cu bani din bugetul statului, ori nu vedeti adevarul crunt din acest sistem! Luati legatura cu angajatii de la isu, pompieri si descarcerare apoi cu bolnavii si veti ajunge fix la concluzia de care se teme plangaciosul care are doar studii medicale si daca nu a prestat 5-10 ani pe profilul studiat, ramane doar un medic cu diploma, in comparatie cu rafila care presteaza in domeniu ca profesionist(nu stiu cat e ministru daca presteaza). Nu il vad pe rafila sa dustruga sistemul, il vad controland si coordonand in favoarea bolnavilor!

  9. Cui le spuneți domnule Arafat toate aceste? Copilului de ofiter de securitate Rafila, dascăl universitar și funcținar OMS niciodată implicat direct medical să știe ce-i medicina de urgență și Ambulanța din România, de la ce rușine de “Salvarea” s-apornit?, dctorului în drept Piperea la care îi frică de injecție și înjură vaccinare?, doctorului în Dimensiunea angajării Armatei României în operaţii întrunite multinaţionale și nu în apărarea gestionarea unei crize pentru români sau România, generalui Ciucă ?, hămeșiților PNL foști PDL care au mai încercat o dată să pună mâna pe căte o halcă din SMURD?, generației Cîțu, Ghorghiu, Turcan, medicul fără rezi Costache Polisano, economistului fără licența Voiculescu? Cui? Cum cu sprijinul SRI și al ministerului de Interne care trebuia să o păzească o industrie uriașă a fost rasă de pe fața României, așa nu v-a rămâne din SMRD în câteva luni nimic. Salvările cu dotările de excepție vor duce cartofi, elicoptere vor fi pentru pescuit sau Golf, personalul împrăstiat pe abulanțe private casate din vest gen F16 de producție 1975. Viermele vremilor democrației zilelir noastre roade neamul românesc.

  10. Cînd vor fi judecați Arahat și alți capi la vedere ai plandemiei? Au murit oameni, alți au rămas schilodiți pe viață, de noi toți și-au bătut joc.
    Pentru cei ce repetă lozinca „urmați știința” să citească articolul de anul trecut din BMJ, „Time to assume that health research is fraudulent until proven otherwise?”. Nu ne putem închipui cîtă minciună (lipsă de date, date măsluite, experimente ce n-au avut loc) este în lumea științifică medicală și farmaceutică.

  11. Nici un papagal care a stat cu masca pe fata si ne-a ,,explicat” verzi si uscate despre o pandemie cu o definitie schimbata la timp, in asa fel incat poti sa declari lege martiala pentru o gripa (care poate sa fie fictionala) si sa inlocuiesti autoritatile locale cu una mondiala, a unei organizatii orientate spre genocid, frauda si manipulare, finantata de sociopati opulenti cu antecendente in masacrarea semenilor nostri, nu merita incredere si credit. Medicina alopatica in sine este o schema de extorcare de bani si imbolnavire/moarte. O p(l)andemie bazata pe numere statistice alcatuite pe teste irelevante pentru diagnosticare, cu solutii totalitare si abuzive: carantine ilegale, metode de preventie primitive si daunatoare, chiar criminale, ca masca, distantarea sociala sau vaccinul. OMS se bazeaza pe cozile lor de topor infiltrate din timp in structurile statale existente. Cand zic cozi de topor zic Arafat, Rafila, Cercel, Jurma si multi altii. Practic statul, mass media si tagma medicala in aproape totalitatea lor sunt instrumente de persuasiune si presiune in campania dusa de OMS si acolitii pentru vaccinarea populatiei planetare. Asta din articol e unul din cei mai zelosi. Poate se ,,straduie” asa tare, pentru ca-i plac baieteii de Budapesta si au dosar despre asta, poate e vorba de bani sau putere, cine stie? Vom afla daca mai respiram dar oricum, linistiti-va, unii dintre noi nu vor muri.

  12. Arafat!!!
    Lasă gargara.fauci de romania.
    Tu când te pensionezi??
    Că te-am văzut de atâtea ori încât am senzația că OEP a reînviat.
    Fā un pas în spate.sau vrei un brânci???

  13. Omul ne spune ce-ar fi trebuit să știm dacă am fi fost oameni gospodari: vara sanie și iarna car.
    În rest , s-au luat de la bani. Rafila nu mai vrea să dea bani la interne și nici Bode la sănătate.
    Pe mine mă interesează un singur lucru: UPU să rămână la stat. Dacă, în acest caz, acceptăm privatizarea suntem niște idioți cu pene.

  14. In Romania este singurul si unicul sistem care functioneaza astazi in haosul namolos in care se zbate tara.Nu inteleg inca ce deranjaza mai mult:omul Arafat sau sistemul SMURD.In situatia actuala cand Romania este ca un vas Bounty singura resetare posibila este o urmare a unei revolutii sau a unui razboi.

  15. SMURD si sitemul de urgente exista, functioneaza in orice conditii atmosferice, salveaza accidentati pe munte, la mare, facuti terci de sub auto de lux, deci SISTEMUL DE URGENTE creat si perfectionat de dr. Arafat, a salvat si salveaza oameni. Comentatorii care il infiereaza pe Arafat, si ataca iresponabil si in mod idiot (cum fac romanii), ambulantele, pompierii, paramedicii, oare, acesti atacatori sunt absolut siguri, pot ei sa jure cu mana pe Biblie, ca „noul” sistem de salvare si urgente – promis din gura de X si Y, va functiona mult mai bine pt romani ? Si, va fi gratis, cum este acum sub Arafat?

  16. Este parerea mea ,nu vreau sa se ralieze si altii. Aici Arahatul are dreptate . Cu chestiile din „plandemie”e alta poveste.Trebuie sa vedem lucrurile bune. Iar SMURD,UPU , pompierii Smurd, ambulanta etc daca functioneaza bine de ce am face „resetare „?Nu au facut destula „resetare economica „Iliescu ,Neulander-Roman ,Milica Tapul , Base-Petrov ,Chiorbea ,Radu Vasile, Adrian Nastase,Pinnochio Ponta ,Boc ,caCatzu,Orban ,maCiuca ?dar la noi daca un lucru merge bine trebuie musai sa-l stricam,nu ?Chiar daca sunt personaje indoielnice de ce sa stricam un lucru bun ? pentru ca-i indoienic personajul ? Are bube destule-ncap Arahatul ,da ia uitati-va cine ne-a condus ? Ilici pui de cominternist ,Neulander la fel ,Milica gagauz ,Petrov-securist,Joiannis autodeclarat urmasul GEG, etc .S-au stricat atitea in 32 de ani . Lozinca ar fi : „hai sa stricam ce a mai ramas!”.Remember: MINTIA-acum de curind.Distrugeti slugi si napirci ce ne „conduceti”si ce a mai ramas cit de cit bun si functional in Romania!

  17. Asta e etern?

    Mai lasa-ne bre, ca nu esti tu detinatorul adevarului absolut! Crezi ca mai prostesti pe cineva?

  18. Nici Ceaușescu nu a fost etern și l-am lichidat cu prima emanație a Justiției Occidental democratice și am ajuns în 10 de ani șomeri, și 20 de ani o țară pustiită de industrie și mâna de lucru de inaltă calificare. Dar, dar cu președinte T. Băsescu sau K. Iohannis, și prim miniștrii Grindeanu, Tudose, L. Orban, Câțu, N. Ciucă. E mai bine domnul stegar al schimbării prin reforma cu efect de Hiroșima.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.