PROGNOZĂ ANM! Cu ce temperaturi va debuta luna aprilie

Meteorologii anunţă că luna aprilie va debuta cu o săptămână cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei şi cu un deficit de precipitaţii. Ulterior, temperaturile vor creşte şi se vor apropia de cele normale, dar deficitul de precipitaţii va continua. În cea de-a treia săptămână a lunii sunt prognozate mai multe ploi, în unele zone ajungându-se mai un mic excedent.

Potrivit meterologior, în săptămâna 01.04.2019 – 08.04.2019, valorile termice se vor situa în general sub cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice şi la munte, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

”Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane din vestul şi nordul teritoriului”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, în săptămâna 08.04.2019 – 15.04.2019, temperatura aerului va avea valori apropiate de cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a ţării. În plus, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile intracarpatice şi apropiate de cele normale pentru această perioadă în rest.

În cea de-a treia săptămână din luna aprilie, potrivit meterologilor, temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în general în jurul celor specifice acestui interval.

”Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, cu posibilitatea unui uşor excedent local în regiunile sudice, dar şi a unui uşor deficit în nord-vestul teritoriului”, au mai transmis meteorologii.

Şi în săptămâna 22.04.2019 – 29.04.2019, temperaturile se vor încadra în normalul perioadei, dar cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în jumătatea vestică a teritoriului.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 1993-2016.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.