Şi astăzi vremea va fi frumoasă, iar după-amiaza se anunţă călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Local, vorbim chiar de caniculă în zonele de câmpie din Oltenia şi Muntenia. Maximele vor fi cuprinse între 27 şi 35 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării, unde şi disconfortul termic va fi accentuat.
Deşi ne apropiem de jumătatea primei luni de toamnă, pare că vara s-a întors în forţă la noi în ţară. Şi astăzi vremea va fi frumoasă, iar după-amiaza se anunţă călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Local, vorbim chiar de caniculă în zonele de câmpie din Oltenia şi Muntenia. Maximele vor fi cuprinse între 27 şi 35 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării, unde şi disconfortul termic va fi accentuat. Aceste temperaturi de miez de vară le datorăm aerului tropical ce domină încă sud-estul Europei. Cât despre fenomenele meteo, sunt foarte puţine: izolat la munte vor fi averse slabe şi descărcări electrice.
În Capitală urmează o zi caniculară. La amiază: sunt 34, poate chiar 35 de grade, valori cu 8, 9 grade peste media climatologică a datei.