Programul lui Iohannis – furt intelectual

Programul semnat joi de președintele Klaus Iohannis ar putea fi considerat furt intelectual. Cel putin în privința titlului și a intenției (România citește). Un program cu exact același titlu este derulat de revista Contemporanul inca din 2016!

Dovada stau numeroasele articole din acest ziar, aflate sub eticheta „România citește“.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru instituirea anului 2019 ca Anul Cărţii în România, informează Administraţia Prezidenţială. Proiectul de lege prevede lansarea unui program la nivel naţional „România citeşte”, care presupune promovarea lecturii în şcoli.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 28 noiembrie, în calitatea de for decizional, proiectul de lege care prevede instituirea anului 2019 drept „Anul Cărţii”, ocazie cu care se va lansa programul naţional „România citeşte” care vizează promovarea lecturii în şcoli.

„Se instituie anul 2019 drept ”Anul cărţii. În anul Cărţii se lansează programul naţional România citeşte. Acesta se va desfăşura în cadrul unităţilor şcolare şi presupune organizarea de întâlniri săptămânale ale elevilor cu voluntari (părinţi, personalităţi publice, jurnalişti etc) care să le citească fragmente din opere literare în scopul încurajării lecturii”, se arată în proiectul legislativ.

Proiectul prevede lansarea unui program la nivel naţional „România citeşte”, care presupune promovarea lecturii în şcoli.

„Acest proiect legislativ vine în întâmpinarea necesităţii promovării lecturii printre tineri ţi instituie anul 2019 drept „Anul Cărţii”, prilej cu ocazia căruia se vor organiza evenimente culturale dedicate acestei iniţiative. Ca activitate principală, Anul Cărţii propune lansarea unui program la nivel naţional „România Citeşte”, care presupune promovarea lecturii în şcoli prin întâlniri cu scriitori, personalităţi publice, voluntari care să le citească elevilor fragmente din operele literare”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

13 Comentarii

    • Cea mai buna gluma a anului 2018: conform CURS pnl-UL lui johannis a depasit PSD-ul lui DRAGNEA in sondajul comandat de USR! Succesuri pentru pmp care-i sub nivelul marii si asteapta refluxul sau evenual un cutremur! Huuo deformatorilor de opinie a prostilor!

  1. Au gresit securistii de la sectia-administratia prezidentiala sectia – praf in ochi.
    Titlul corect este „Romania carteste” .
    Au aflat ca la sfarsit de decembrie romanilor li se face de „taierea porcului ,de data asta sas”.

  2. Draga Sonia am facut sapaturi sa te indestulam;ia si citeste:”RomâniaCiteşte.ro este un proiect finanțat,în 2018, de Ministerul Culturii și Identității Naționale, selectat de Comisia interministerială şi dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018. Menirea acestui proiect e promovarea culturii scrise şi a identităţii naţionale româneşti, sărbătorirea culturii naţionale de vârf, a ştiinţei şi cercetării naţionale, sărbătorirea tradiţiei, a valorilor şi modelelor reale europene ale României, sărbătorirea elitei naţionale ….etc,etc „(sursa RomâniaCiteşte.ro 2018-8 dec. 2018)
    Ce mai aflam: „România Citește – Proiect Cultural national lansat în data de 1 martie 2016 de Fundaţia Culturală Ideea Europeană, sub sigla proiectului RomâniaCiteşte.ro ….ca s-a bagat pe fir si Cotidianul(Nicolae Breban),e strict treaba lor..cum o dai acum,ca vad ca, pe orice subiect,tot la castravete..pardon,tot la Iohannis ajungem?!

  3. De la furtul de case și retrocedările ilegale protejate de „patrioții” de la SRI și din justiție, furtul intelectual este încercarea fizicantului (vezi muzicant față de fizician!) de a deveni intelectual!

  4. Pai atit stie nemernicul, sa fure case, sa fure publicatiile altora, sa fure tara……….! Daca poate si nimeni nu-i da peste maini…..! Poporul e de vina, ca-l tolereaza! Ia sa vedem ce face cand se aduna lumea la Cotroceni!

  5. Acest personaj,impus acestei tari pe functia de PRESEDINTE,este in stare de orice.O sa ne trezim intr-o zi ca ne fura si o parte de tara si va rog sa nu va surprinda.Este total impotriva acestui popor.Face totul pentru a sabota tot ce misca in aceasta tara.Va rog sa va uitati la consilierii prezidentiali si din curiozitate sa cititi despre ei,ce scoli au absolvit,unde au lucrat,care este contributia lor la bunul mers al societatii,etc.,etc.Cine sa-l sfatuiasca?De ce va mira ca a furat si un program,care era initiat de altii???El fura copii,case,institutii ale statului,etc.

  6. Furt intelectual, e foarte puțin pe lîngă casele furate de hoțul de case Iohannis!

  7. In 2008 s-a mai derulat in scoli un program asemanator. Se dedica o zi scolara din semestru numai cititului. Asa ca la asa Inpector General asa lectura. Pe atunci, se zice, ca Johannis ar fi citit si el Punguta cu doi bani si Tom Degetel, in locul sotiei care se afla la un colocviu de vanzari copiiin conditii de profit maxim.

  8. Ce zicea Iohanis intr-o zi, unui jurnalist, fericit ca-i iesea bine o zicala :”hotul , striga hotii” si avea o fata de smecher care „ne-a facut-o”. Asa si in poza din articol: e fericit si zambeste fara ranjet pentru ca e multumit de „furt”. Halal sa-i fie, acestui om rau, ingamfat si plin de ifose de mare jupan.
    Trebuie sa ne rugam cerului sa ne scape de acest sarpe veninos care s-a strecurat in sinul poporului, caci guvernantii si majoranta nu sunt in stare sa-l arunce la lada de gunoi a istoriei, unde ar merita sa stea.
    Doresc din suflet ca Decretul pe care l-a semnat in 28 sa fie ilegal si majorantasa aiba un motiv in plus sa -l denunte pentru inalta tradare. Daca ar avea simt patriotic, orgoliu national, ambitia de a dovedi ca poporul le-a dat votul pentru a face binele tarii, parlamentarii din comisia parlamentara ce s-ar institui pentru a-l „cerceta” pe Iohanis, ar putea deveni eroii nostri. Ar trebui sa-l cerceteze si sicaneze pe Iohanis, tot timpul anului viitor, scotandu-l , in felul asta din cursa pentru al 2-lea mandat.
    Ah, si ce fericire sa-l vedem pe circarul Orban cu maimuta pe umar, prin piete, cerand ajutorul poporului pentru a-l scapa pe Iohanis de parlament, iar pe lobotomizatii PNL,in transmisiunile televizive,cerand scuze alegatorilor pentru ca au pierdut ani de zile repetand doar idiotiile lui Iohanis.
    Asta-i pohta ce pohtesc.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.