Progresul e doar o gară în București

Duminica aceasta, avem vot în București.
Ne alegem al optulea primar de după Revoluție, după Halaicu, Ciorbea, Băsescu, Videanu, Oprescu, Firea și Nicușor Dan.

De remarcat că deși câțiva au fost realeși, niciunul dintre primari nu a ocupat scaunul 8 ani. Cel mai aproape a fost Sorin Oprescu, cei 7 ani de mandat fiindu-i întrerupți de DNA pentru o mită cadou de Crăciun, pentru care a primit 10 ani de închisoare, înainte să se sustragă pedepsei prin fugă în Grecia.

Doi dintre ei au părăsit mandatul proaspăt obținut pentru funcția de președinte (Băsescu și Dan), iar unul pentru funcția de prim-ministru (Ciorbea). Alți doi au mers către afaceri (Halaicu și Videanu), iar doamna Firea a rămas în politică după cele două încercări nereușite de a-și recâștiga mandatul.

82 de bărbați și o singură femeie

De remarcat că în lista celor 83 de primari din București prezentată de Wikipedia, începând de la 1864, pe vremea lui Cuza, există 82 de bărbați și o singură femeie. Mai bine totuși decât Iașiul, Timișoara, Brașovul sau Clujul care nu au avut în perioada modernă și contemporană nicio femeie ca primar.

Pe scurt, întotdeauna Bucureștiul a fost din păcate o rampă de lansare către altceva (politica națională, afaceri sau corupție). Dacă îl punem în listă și pe interimarul Lis care a ocupat mai mult de 3 ani funcția după ce Ciorbea a dat vrabia din mână și a plecat ca prim-ministru pentru un mandat ceva mai lung de un an, vorbim de circa 3 ani ca mandat mediu efectiv al unui primar în București.

Ca persoană care se definește ca progresist cred cu tărie două lucruri:

1. Indicele de dezvoltare umană bate ca eficiență pe termen lung toți indicii de dezvoltare a infrastructurii clasice (drumuri, poduri, conducte).

Cred că în societatea noastră inteligența este cea mai eficientă pentru sporirea productivității, care duce atât la independență economică personală, dar și la creșterea implicării civice.

Din păcate niciunul dintre primari nu a fost de aceeași părere. Pe de-o parte unii au fost interesați de poduri și țevi, iar alții de o formă de compensare a vulnerabilității prin cupoane și alte ajutoare sociale (nu prin dezvoltarea unor programe sociale, prin incluziune economică, prin infrastructură de educație și de promovare a cunoașterii). Și toți au susținut cultele, cu precădere construcția de noi lăcașe de cult ortodoxe. Dacă s-ar fi investit jumătate din ce s-a investit în Catedrala Mântuirii Neamului acum am fi avut cel puțin un mare Muzeu al Științei și Tehnologiei cum au toate capitalele, 4-5 centre comunitare pentru educație și comunicare dedicate adolescenților așa cum are Parisul de pildă, și un sistem de biblioteci municipale care să funcționeze ca huburi de cunoaștere.

2. Natura umană tinde să discrimineze, cultura umană e puternică când îi include pe cei care anterior au fost discriminați.

Să ne uităm la ce programe de incluziune în educație, în societate și muncă a celor defavorizați a inițiat Primăria Generală București în ultimii 30 de ani.. Vorbesc în primul rând de pungile de sărăcie din Rahova, Ferentari, Giulești Sârbi, Chitila și nu numai.

Acestea sunt zone în care discriminarea în educație și în accesul la servicii de bază este evidentă cifric, am arătat și noi la AI. Parte diferența de șanse în a intra la un liceu bun după ce ai absolvit gimnaziul în școli din aceste cartiere – șanse de 3 ori mai mici decât media Bucureștiului și de aproape 10 ori mai mici față de zonele favorizate. E știut de asemenea că acestea sunt zone în care pe rază de un kilometru nu poți găsi un bancomat, așa cum îmi arăta Ionuț Oprea, un dedicat activist pentru drepturile celor din zona Ferentari, cu activități mai ales pentru copii și adolescenți.

Și aș putea vorbi de asemenea despre drepturile femeilor sau despre lipsa oricăror inițiative din partea primăriei de a avea un dialog și o încercare de integrare cu zecile de mii de migranți economici din Asia de Sud Est. Și firește, orice program de susținere a comunităților LGBT, cum ar fi centre comunitare sau care să abordeze probleme de sănătate specifice, ar fi un tabu.

Morți ce nu cadrează cu alte tipuri de sacrificii

Sau, și mai simplu, la nivelul simbolic, gândiți-vă la două traume enorme care au afectat acest oraș, dar despre care nu se discută: În primul rând, mii de morți ale unor femei de la 16 la 45 de ani provocate de avorturile septice datorate politicii lui Ceaușescu care interzicea orice anticoncepțional și opera controale ginecologice în unitățile de muncă. Cu consecința că zeci de mii de copii au fost abandonați în orfelinate și multe mii au murit de HIV/SIDA. Iar din perioada dictaturii lui Antonescu, expulzările a mii de romi în Transnistria unde aproape jumătate au murit de foamete și de frig.

Nu există niciun monument dedicat acestor categorii. De ce? Pentru că existența lor, și mai ales pentru că moartea lor sunt considerate impure de autoritățile religioase sau de clasa politică predominant conservatoare și cu o doză substațială de misoginism și de xenofobie. Sunt morți ce nu cadrează cu alte tipuri de sacrificii în perioada fascistă sau comunistă, acele morți singulare, eroice, care sunt investite cu valoare de simbol.

De aici va porni noul primar începând de luni.

Bucureștiul este orașul cu cele mai pro-reformă voturi la alegerile parlamentare sau prezidențiale, alături de Cluj și Timișoara. Și totuși aceste porniri progresiste (în sensul larg) nu s-au convertit în politici progresiste (în sensul larg). Mi-ar plăcea să cred că de data aceasta viitorul primar va înțelege mai bine ce trebuie să facă.

Mi-ar plăcea să cred că această scindare a voturilor progresiste către mai mulți candidați (fiecare cu meritele sale, fără îndoială) să îl facă pe câștigător să înțeleagă mai bine pe cine ar trebui să reprezinte și ce înseamnă un București modern.

Și încă ceva: din păcate tendința de a ne separa în Frontul Eliberării Bucureștiului vs. Mișcarea de Eliberare a Bucureștenilor vs Frontul Popular pentru Libertatea Bucureștenilor (ca în Life of Brian al lui Monty Python) nu ne va ajuta.

Progresiști și printre cei cei ce au ieșit la Universitate împotriva lui Iliescu

Da, sunt progresiști și printre cei cei ce au ieșit la Universitate împotriva lui Iliescu în anii ‘90, și printre cei care au ieșit pentru Roșia Montană acum aproape 15 ani și printre cei tineri care vor reprezentare verde acum.  Și doamnele care au pornit primele asociații feministe acum 30 de ani, și cei care au inițiat primul PRIDE acum 20 de ani și activiștii pentru ecologie care au acum păr alb și nepoți. Nu există un monopol al progresismului la o generație.
Suntem trei generații care avem și viziuni comune despre România și diferențe specifice care poate duc la alte opțiuni electorale uneori.

Cert este că de luni va deveni iar clar că avem un singur București. Și că orice am crede, nu ne dorim un primar fascist, populist sau rusofil. În general în țările amenințate de spectrul autoritarismului capitala rezistă până la capăt, nu cade prima.