Deputatul REPER Cristina Rizea a depus un proiect de lege care oferă posibilitatea ambilor părinți să beneficieze simultan de concediu de creștere a copilului, însoțit de acordarea indemnizației de creștere a copilului la care aceștia au dreptul.
„În anumite cazuri, necesitatea prezenței ambilor părinți în etapa incipientă a vieții unui copil este imperativă. De la educația timpurie până la elementele ce vizează sănătatea, motricitatea și dezvoltarea competențelor primare ale copilului, implicarea activă a ambilor părinți, în cazul în care aceștia consideră oportună o astfel de abordare, este de bun augur”, susține Cristina Rizea.
Conform propunerii, statul ar urma să susțină ambii părinți pentru a sta în concediul pentru creșterea copilului atât simultan, cât și în perioade separate, așa cum este în prezent. Spre exemplu, ambii părinți pot opta pentru concediu de creștere a copilului în primele 6 luni de la naștere, cumulând împreună 12 luni, iar următoarele 12 luni pot fi luate de oricare dintre cei doi părinți.
„În ciuda faptului că există deja zile libere acordate ca urmare a absolvirii cursului de puericultor, consider că acestea sunt insuficiente pentru nevoile pe care creșterea copilului le presupune. Utilizând exemplul anterior, prin modificările propuse, tatăl poate opta să beneficieze de cele 6 luni oricând, putând astfel să fie alături de mamă în primele 6 luni ale concediului de creștere a copilului. Se creează astfel premisele unui concediu parental care este echitabil din perspectiva genului pentru a asigura că niciunul dintre părinți nu este suprasolicitat de responsabilitățile legate de îngrijirea la domiciliu a nou-născutului”, a declarat deputatul.
Prin această propunere legislativă este modificată și completată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Aceasta prevede ca cel puțin o lună din perioada de concediu de creștere a copilului să fie alocată părintelui care nu a solicitat acest drept. Altfel spus, din totalul de 24 de luni, respectiv din totalul de 36 de luni în cazul nașterii unui copil cu handicap, cel puțin o lună se alocă de drept părintelui care nu a solicitat concediul inițial. În ipoteza în care părintele care nu a solicitat inițial concediul refuză dreptul la concediul care îi revine, perioada respectivă nu poate fi transmisă părintelui care a solicitat concediul.
Noua inițiativă încurajează ambii părinți să opteze pentru drepturile prevăzute de lege, întrucât le va deschide posibilitatea să beneficieze de perioadele la care au dreptul în mod concomitent.
Inițiativa nu modifică în niciun fel durata concediului de creștere a copilului, nici nu obligă părinții la o anumită conduită, ci doar flexibilizează opțiunile, arată inițiatoarea proiectului. Statul deja permite ambilor părinți să își împartă cele 24, respectiv, 36 de luni de concediu. Astfel, prezenta inițiativă nu are niciun impact bugetar diferit de cel generat de legislația în vigoare.
Proiect stupid , la fel ca si persoana care l-a propus .
Un proiect de lege absolut stupid. Ca și aproape toate celelalte!…
ACEASTA AR FI O LEGE PENTRU PARAZIȚI ȘI PUTORI
Totul pentru anularea locurilor de munca, sa ajunga cat mai multi ingenuncheati la mana guvernului! Pe acesti idioti, de Mircea Eliade, ii incurca si deranjeaza cetatenii care inca mai stiu ce vor de la viata, care inca mai vor sa traiasca, sa se hraneasca, sa se bucure de anii lor, care inca mai stiu sa gandeasca si judece normal, care inca mai au demnitate si onoare! Din contra, hai sa continuam sa ii impedicam la orice actiune politica tampa.
Asta mai lipsea, de ce nu i-au concedii cuscrele, mătușile,verisoarele și amantele!.
Sau mai simplu, la fiecare tută care naște să-i dea din oficiu câte o bona de vreo 25 de ani!…să treacă la ingrijirea loazei în menage an trois!…