
Inițiatorii unei propunerii legislative privind procesele civile și aflată în dezbatere parlamentară susțin anumite măsuri care ar fi necesare pentru simplificarea proceselor aflate pe rol.
Sistemul judiciar ar trebui să se obișnuiască cu trecerea la procesele desfășurate în sistem de videoconferință și să reconsidere participarea fizică, susțin inițiatorii.
„Aşadar, 86,83% din instanţele de judecată pot desfăşura fără probleme de dotare ori tehnice procese prin sistem de videoconferinţă, fiind facil ca Ministerul Justiţiei să remedieze în scurt timp problemele existente în cazul celor câteva excepţii”, susțin autorii proiectului, conform avocatnet.ro.
Și în ceea ce privește amânarea unei cauze, parlamentarii intenționează să modifice regulile.
Dacă Parlamentul va adopta acest proiect de lege, grefierii vor da informații, telefonic, despre situația cauzei, dar și despre posibilitatea de a participa la proces prin videoconferință.
Potrivit noilor reguli propuse de parlamentari, în cazul dosarelor amânate, grefierii vor anunța prin telefon, părțile, cu câteva zile înainte, despre noul termen de judecată.
Sistemul de videoconferință a fost utilizat în perioada pandemiei de coronavirus, din motive de securitate sanitară. Ulterior, procedura a fost abandonată, motiv pentru care parlamentarii doresc reglementarea sa oficială.
Procesele se desfasoara in public. Publicitatea e un principiu! De aceea se spune si ca procesele au valoare educativa. In plus, cine nu are mijloace tehnice, nea Gheorghe, tante Mioara astia ce fac, cum participa la videoconferinta? Se instaleaza cumva tehnica la postul de politie? Vrem procese publice, corecte, rapide, fara bataie de joc, fara tot felul de taxe, fara coruptia magistratilor (materiala sau morala), cu magistrati bine pregatiti si politicosi, fara tovarasii intre judecatori si procurori. Ce e atat de greu de inteles, bai tovarasi din Parlament?
Inainte spre deplina usurinta de a falsifica justitia.
Sunt pe cale de a fi transferate finantele, Apararea, Justitia, economia, totul pe acest w-w-w. Nicaieri nu apare intrebarea elementara, cine controleaza internetul?
Pentru ca cine il controleaza va fi stapanul lumii.
Dar taxele alea astronomice
așa-zise „de timbru” care blochează de ani de zile drepturile de moștenire, nu aveți de gând să le micșorați deloc? Ați transformat instanțele în societăți comerciale ce funcționeaza pe principiul rentabilității și profitului? Pe când să ne așteptăm și la insolvență sau faliment?
Abuz si neconstitutionalitate. Lasati procesele normale in desfasurarea legala. Si asa se fac destule abuzuri si talharii „pa procedura”! Treziti-va! Toate aberatiile astea sunt facute impotriva voastra!
Nu e rea deloc inițiativa.Daca până acum se judecă ceva strâmb, asta rămânea în sala de judecată care era păzită mai ceva că o facilitate nucleară.Acu, volens nolens, va creste atât accesibilitatea cât și calitatea actului juridic.Cât despre legi, ele ar trebui să fie accesibile tuturor PE GRATIS iar avocații sa treacă la abonamente și rating.Eu unul știu un caz de sinucidere care poate fi imputat ușor, avocatului că autor moral. L-a curățat pe om de tot ce a avut, i-a promis marea cu sarea și a pierdut procesul prin neprezentare.Plus că sunt o grămadă care fac licitație între acuzator și acuzat.
Corect😉! USR-istii vor restructurarea entității Avocat in Romania! Totuși, daca e până de curent de câteva zile, daca sparg contul acestor tribunale sau judecătorii și nu mai pot funcționa, cum rămâne cu online-ul? In străinătate, funcționează online doar pentru anumite operațiuni, în rest, te prezinți fizic la orice!