Proiect pentru protejarea Pădurii Letea şi a cailor semi-sălbatici

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării vrea să realizeze un proiect pentru protejarea cailor semi-sălbatici şi a Pădurii Letea, una dintre cele mai vechi arii naturale strict protejate din România. Guvernatorul Rezervaţiei, Grigore Baboianu, a declarat, vineri, că în momentul de faţă în Deltă există între 2.000 şi 4.000 de cai sălbăticiţi, dintre care localnicii deţin […]

De cotidianul.ro - Autor
Proiect pentru protejarea Pădurii Letea şi a cailor semi-sălbatici

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării vrea să realizeze un proiect pentru protejarea cailor semi-sălbatici şi a Pădurii Letea, una dintre cele mai vechi arii naturale strict protejate din România. Guvernatorul Rezervaţiei, Grigore Baboianu, a declarat, vineri, că în momentul de faţă în Deltă există între 2.000 şi 4.000 de cai sălbăticiţi, dintre care localnicii deţin […]

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării vrea să realizeze un proiect pentru protejarea cailor semi-sălbatici şi a Pădurii Letea, una dintre cele mai vechi arii naturale strict protejate din România.

Guvernatorul Rezervaţiei, Grigore Baboianu, a declarat, vineri, că în momentul de faţă în Deltă există între 2.000 şi 4.000 de cai sălbăticiţi, dintre care localnicii deţin circa 1.000 de exemplare, întregul efectiv de cabaline afectând Pădurea Letea. Proiectul ar consta în crearea într-un spaţiu exterior pădurii, dar asemănător acesteia, a unei zone securizate, care să împiedice cabalinele să părăsească aria, dar să lase posibilitatea vizitatorilor să le vadă.

În pofida numeroaselor proiecte anunţate de diferite organizaţii neguvernamentale, niciunul dintre ele nu a fost pus în practică. Potrivit declaraţiilor din 2006 ale conducerii Direcţiei Sanitar-Veterinare, 80% dintr-un număr total de 3.450 ar fi bolnave de anemie infecţioasă.

Academia Română a declarat Pădurea Letea arie protejată în 1938, aceasta fiind a doua rezervaţie din România după Munţii Retezat.

Pădurea Letea este caracterizată prin abundenţa plantelor agăţătoare care se încolăcesc pe arbori, dând aspectul unei păduri tropicale, speciile rare de plante, animale şi insecte constituind un punct de atracţie în plus pentru turiştii care ajung în această zonă

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.