Europa Nostra

Proiect românesc premiat de CE și lăudat de Prințul Charles

Ambulanța pentru monumente (România), un proiect prin care se încearcă salvarea clpdirilor vechi din Transilvania s-a numărat printre câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu.  ASR Prințul de Wales a ținut să trimită un mesaj de felicitare voluntarilor români.

Comisia Europeană și Europa Nostra a anunțat câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2020. Cea mai înaltă onoare a Europei în domeniul patrimoniului merge către 21 de inițiative exemplare din 15 țări europene. Printre câștigătorii de anul acesta se află și Ambulanța pentru Monumente (România), proiect laureat la categoria Educație, Formare și Conștientizare.

Pasionații de patrimoniu precum și susținărorii acestuia, din Europa și din lumea întreagă, pot vota online laureații preferați pentru a decide care dintre aceștia vor câștiga Premiul Publicului. În aceste momente de izolare și distanțare socială, Comisia Europeană și Europa Nostra speră că un număr cât mai mare de oameni va fi impulsionat să descopere inițiativele premiate anul acesta și să împărtășească numele primelor trei favorite. Câștigătorul Premiul Publicului va fi anunțat după această vară. Căștigătorii Marilor Premii, care vor primi și suma de 10.000 euro fiecare, vor fi anunțați public tot cu această ocazie.

Criza COVID-19 a evidențiat cât de necesare sunt cultura și patrimoniul cultural pentru oamenii și comunitățile din Europa. Într-un moment în care sute de milioane de europeni sunt separați fizic, patrimoniul nostru cultural continuă mai mult ca oricând să ne aducă împreună. Câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra din acest an sunt exemple puternice, care ne inspiră și care contribuie cu adevărat la o Europă mai apropiată, mai unită și mai rezilientă.” spune Mariya Gabriel, Comisarul European pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.”În aceste vremuri de restriște, laureații premiilor noastre sunt adevărați mesageri ai speranței, prin poveștile lor de success care arată cum dificultățile pot fi depășite prin expertiză, dedicare și lucru în echipă. Aceste proiecte exemplare câștigătoare demonstrează că patrimoniul cultural este vital pentru recuperarea noastră mentală și fizică după trauma cauzată de pandemie. Patrimoniul nostru comun și custozii acestuia pot contribui în nenumărate moduri: de la accesibilizarea conținutului cultural, prin soluții digitale creative, până la realizarea unor lucrări concrete de restaurare și reabilitare ca act de renaștere socială și economică pentru orașele și satele noastre,” afirmă Hermann Parzinger, Președinte Executiv al Europa Nostra.

Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în anul 2002 fiind încă de atunci gestionate de Europa Nostra – Vocea europeană a Societății Civile dedicate Patrimoniului Cultural-. Premiile beneficiază de sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.

Câștigătorii premiilor au fost selectați de jurii independente compuse din experți de patrimoniu din întreaga Europă, după o evaluare atentă a candidaturilor depuse de organizații și persoane din 30 de țări europene. Jurații au decis, de asemenea, să acorde trei premii Europa Nostra unor inițiative remarcabile de patrimoniu din țări europene care fac parte din programul UE Europa Creativă, și anume Elveția și Turcia.

În 2020, două candidaturi depuse la Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra vor primi noile Premii Speciale ILUCIDARE. Acestea vor fi anunțate pe 28 mai. ILUCIDARE este un proiect finanțat prin programul Horizon 2020, ce are ca obiectiv stabilirea unei rețele internaționale de promovare a patrimoniului ca resursă de inovare și relații internaționale.

Ambulanța pentru monumente, ROMÂNIA

Proiectul „Ambulanța pentru monumente” a fost lansat în 2016 pentru a contribui la salvgardarea a sute de monumente istorice printr-o rețea de organizații active în domeniul patrimoniului. Intervențiile sunt efectuate pe bază de voluntariat de către specialiști și studenți, cu ajutorul meșterilor calificați și cu sprijinul comunităților și al autorităților locale. În centrul proiectului din fiecare regiune se află un kit de intervenție și o autoutilitară dotată cu unelte, echipamente și materiale de construcție.

Intervențiile sunt desfășurate de către Asociația MONUMENTUM (titularul și dezvoltatorul proiectului), Asociația pentru Patrimoniu Activ – PACT, Asociația „Vernacular” și Asociația „Arhaic”. Rețeaua este în continuă creștere, cu un număr de intervenții planificat pentru 2020 printr-un număr de alte patru organizații: Asociația „Actum”, Asociația „Inima Olteniei”, Asociația „Atelierul de Patrimoniu” și Asociația „Rost”. Proiectul beneficiază de sprijinul Alteței Sale Regale, Prințul de Wales, și al asociației The Anglo-Romanian Trust for Traditional Architecture.

Marea majoritate a activităților constau în înlocuirea învelitorilor degradate, asigurarea zidurilor împotriva prăbușirii, refuncționalizarea drenajelor de apă și stabilizarea picturilor murale. Începând cu 2016, au fost derulate o serie de intervenții la clădiri, precum: biserici, mori de apă, conace, stații CFR, ruine de fortificații ș.a.m.d.

Un element important al proiectului este concentrarea acestuia în jurul deciziilor locale și al proprietății patrimoniului. „Ambulanța pentru monumente” operează ca o inițiativă umbrelă, în cadrul căreia fiecare organizație lucrează sub forma unei francize, păstrându-și independența deciziilor luate la firul ierbii. Comunitățile lucrează împreună cu voluntarii, oferindu-le masă și găzduindu-i în casele lor.

S-a realizat un parteneriat public-privat prin care autoritățile locale și regionale acoperă o mare parte din costurile materialelor, iar companiile private și donatorii privați acoperă costul suplimentar al materialelor, al echipamentelor și al uneltelor necesare. Sute de primari, preoți, consilieri locali și alți reprezentanți ai comunităților locale și-au unit forțele cu voluntarii, pentru a frâna distrugerea propriului patrimoniu. În acest mod, comunitatea locală a devenit mai conștientă de importanța și valoarea propriei identități culturale și a fost încurajată responsabilitatea privind supravegherea patrimoniului.

Inițiativa a presupus instruirea unor profesioniști și meșteri tineri la un nivel local, asigurând în acest fel clădirilor o mentenanță sustenabilă, atingând o problemă care nu apare doar în România, ci și într-o serie de alte țări europene.

Juriul declara:  „Ambulanța pentru monumente” acționează cu o mare sensibilitate pentru punerea în siguranță, mentenanța și restaurarea clădirilor de patrimoniu. Inițiativa este activă în multe regiuni ale României și se concentrează în special asupra zonelor rurale neglijate, care se confruntă cu o scădere demografică. Prin inițiativă se formează voluntari în domeniul restaurării, sub îndrumarea specialiștilor, ceea ce reprezintă o modalitate bună de a reînvia tehnici și aptitudini uitate. Notabilă este, de asemenea, cooperarea între organizații, autorități și alți actori la nivel local, regional și național. Această inițiativă puternică ar putea fi adaptată pentru un număr de alte țări din Europa.

Felicitări de la Prințul de Wales

ASR Prințul de Wales a ținut să trimită un mesaj de felicitare voluntarilor români de la Ambulanța pentru monumente. Declarația filmată a fost făcută cu ocazia conferirii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2020, la secțiunea „Educație, formare și conștientizare” pentru proiectul „Ambulanța pentru monumente”, România.

Doresc doar să vă spun cât de plin de admiraţie sunt pentru ce aţi făcut în ultimii ani pentru a salva atât de multe dintre monumentele frumoase, dar grav ameninţate din ţara voastră. Este o realizare remarcabilă şi nu e deloc surprinzător să aud că devotamentul vostru a fost recunoscut de “Europa Nostra” şi că aţi câştigat un premiu pentru toată munca voastră plină de inspiraţie pentru alţii. Ca o recunoaştere a acestui fapt, am dorit în mod deosebit să vă transmit cele mai calde felicitări şi să vă spun cât de mândru sunt de tot ceea ce faceţi”, a transmis prinţul Charles.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Aici sunt multe de spus: 1. I reacție ar fi una de mândrie că suntem luați în seamă de Prințul Charles al UK, care ne vizitează și ne povățuiește cum să ne gospodărim mai bine, venind dintr-o civilizație redutabilă, cât timp noi n-avem OAMENI DE STAT, ci nișe cârpe murdare! Fiind fără tron acasă, nu e rău e să fie și LA NOI un politician autentic, de mare calibru și multe carate, care să aibă viziune realistă, bun gospodar, cu simț pragmatic! 2. Vine apoi instinctul de autoapărare, de neîncredere, conform proverbului că „cine se frige cu ciorbă, suflă și-n iaurt”: Oare cu ce gânduri ascunse vine, ce gândește despre pretențiile revizioniste ale amicilor săi maghiari din Transilvania, urmașii grohilor „optanți”, cărora le se fac „restituiri” perpetuum mobile?! 3. Dar despre ingerințele sălbatice ale Ocultei în România, care ne-a pus țara pe jantă, făcând-o vraiște?! 4. Excelentă ideea cu Ambulanța Monumentelor! De ce NU extinde asta și la… SMURDUL CODRILOR seculari, SMURDUL Naturii Plaiului Mioritic, SMURD-ul Culturii Preistorice, al Monumentelor arheologice, vraiște și ele, ca TOATĂ Istoria României?! Atunci l-aș „suspecta” de bună credință și l-aș felicita, repet, doar când ar face TRANSPARENTĂ poziția Excelenței Sale asupra acestor uriașe probleme românești!

  2. Ambulanta asta ar trebui sa vina pentru monumentele din intreaga Romanie. Daca pe prens Charles nu-l intereseaza decat proprietatile lui, n-are decat sa se mute la Viscri si sa faca dulceata de rubarba. Sunt sute de monumente in tara, care au nevoie de restaurare si intretinere. Dece ar fi Transilvania mai cu mot decat celelalte regiuni ale Romaniei?

  3. Felicitări pentru o inițiativă atat de ingenioasă. Mult succes! Sa speram ca-i veti inspira pe cat mai multi.

  4. Pe mine nu egoismul ma sperie ci altruismul ma inspaimanta, stiind bine ca pe lumea asta nimic nu e gratis si fiecare isi urmareste un scop bine determinat. Oare care o fi scopul printului?

  5. Toată admirația pentru autorii proiectului și tot respectul pentru Prințul Charles care se consideră legat afectiv de țara noastră.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.