Planul UE pentru a scăpa de gazul rusesc

Uniunea Europeană își va reduce importurile de gaze rusești cu două treimi în acest an și va elimina nevoia sa generală de petrol și gaze rusești „cu mult înainte de 2030”, scrie CNN.

Uniunea Europeană și-a prezentat marți planurile de eliminare a dependenței sale de energia rusească.

Într-un comunicat de presă, UE a declarat că intenționează să elimine dependența de gazul rusesc prin „diversificarea aprovizionării cu gaze, prin creșterea importurilor de GNL și de conducte de la furnizori din afara Rusiei, precum și prin volume mai mari de producție și importuri de biometan și de hidrogen regenerabil; și prin reducerea mai rapidă a utilizării combustibililor fosili în casele, clădirile, industria și sistemul nostru energetic, prin stimularea eficienței energetice, creșterea energiei regenerabile și a electrificării și rezolvarea blocajelor din infrastructură”.

Uniunea Europeană importă din Rusia aproximativ 40% din gazele naturale consumate. De asemenea, Rusia furnizează aproximativ 27% din petrolul pe care UE îl importă în fiecare an.

Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat luni că Rusia ar putea întrerupe furnizarea de gaze către Germania prin conducta Nord Stream 1, ca represalii pentru că Scholz a blocat proiectul gazoductului Nord Stream 2.

UE a anunțat, de asemenea, o serie de măsuri pentru a contracara creșterea prețurilor la energie cu care blocul comunitar se confruntă de câteva luni, exacerbată acum de îngrijorările legate de întreruperea aprovizionării, inclusiv posibile limite temporare ale prețurilor și ajutoare de stat pe termen scurt pentru companiile afectate de prețurile ridicate ale energiei.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Trebuie să devenim independenți de petrolul, cărbunele și gazele rusești. Pur și simplu nu ne putem baza pe un furnizor care ne amenință în mod explicit. Trebuie să acționăm acum pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la energie, pentru a ne diversifica aprovizionarea cu gaze pentru iarna viitoare și pentru a accelera tranziția către o energie curată.”

Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, a declarat că UE dispune de „cantități suficiente de gaz” pentru săptămânile rămase din această iarnă, dar că „trebuie să ne refacem urgent rezervele pentru anul viitor”.

„Prin urmare, Comisia va propune ca, până la 1 octombrie, depozitele de gaze din UE să fie umplute până la cel puțin 90%”, a adăugat ea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4533 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Devine tot mai CLAR ca SUA lui Joe Biden, vrea cu orice pret,continuarea razboiului dintre rusia si ucraina. Planul ISRAEL.2 (ASKENAZYA) in Europa,merge inainte,cu toate victimile pe care pe produce.!!

    (

  2. Petre Tutea: „Occidentul este plin de prosti, in afara de sacerdotul crestin.” (citat din memorie).

  3. Daca Europa va reusi sa faca ceva in sensul reducerii independentei fata de Rusia, eu sunt convins ca impotentii din conducerea Rromanistanului nu vor reusi sa faca nimic.

  4. Daca Europa va reusi sa faca ceva in sensul reducerii independentei fata de Rusia, eu sunt convins ca impotentii din conducerea Rromanistanului nu vor reusi sa faca nimic.

  5. Uniunea Europeană a ajuns la nivelul: “Prostul când nu are treabă se dezbracă și-și păzește hainele ca să nu i le fure cineva”. Aveau pe energie performante centrale nucleare și pe cărbune și și le-au închis pentru câteva voturi de la Verzi. Șe-au reașezat producția pe energie și chimia pe gazul din Federația Rusă. Acum au acutizat americanii o dispută mai veche, creată tot de ei, reușind cu succes să atenueze imagine terfelită după fuga din Afganistan. Disputa o putea rezolva pașnic UE, dar nu au fost lăsați. Rezultatul pe intern o iei de la capăt cu altă inițiativă neroadă “diversificarea” resurselor adică să fii și mai mult la mila soarelui și a vântului. S-a mai diminuat agresivitatea covid 19 lucrurile tindeau spre un făgaș de normalitate. Cu ce și la ce ajută Germaniei sau României dacă Ucraina intră în NATO? Guvernul să se împrumută descreierat. Nu rezonăm de loc la atitudinea Ungariei!!! Domnule Kelemen Hunor, sunteți părtaș la actuala catastrofală guvernare, deseori ecou al ce face statul maghiar, de ce nu sunteți acum cu voce tare glasul rațiunii, dacă românii sunt jalnice slugi supuse ?

  6. Breeeee! E proiectul europei si nu al Romaniei! Care e proiectul clar in si din Romania pentru tara asta pe care caposii au aruncat-o pe tava la poker sau barbut? Pe multi dintre cetatenii care traiesc in satiul terestru romanesc, asta ii intereseaza dar nu promisiuni care aduc esec!

  7. Îl trimitem pe plăvan cu 6 saci să îi dați banii …e bine in 6 ani …se poate și mai târziu dacă este posibil …. vedeți oameni buni că Europa este te pup pa pa sau poate o Votam Pe clotide și mai stăm 5 ani să așteptăm paradisul promis …. când ne ruga Putin să treacă gazele prin România …o sa ajungem să ne rugăm să de cu bomba să scăpăm de foamea in care ne bagă Europa … să vedeți voi cum dispar multinaționalele …. Democrație este le linie Moartă …o să mâncăm scut antirachetă

  8. Nu cred ca Romania a mai avut atata tradatori si incompetenti in conducere.Mai mari dusmani ai tarii nu am avut.Ce merge bine distruge, ce este bun vinde iar tara este datoare vanduta.Ce frumos vorbea actualul ministru al finantelor si ce prostii face acum.A INTRAT PLINI DE BUNAVOINTA LA GUVERNARE SI ACUM CIOLACU NU MAI E.Marele profesor de la SRI ERA PLIN DE CARTE SI DE IDEI BUNE SI ACUM LA APARARE NU MAI STIE NIMIC.Noroc ca vin alegerile la Federatia de Fotbal pentru a mai fi bagat in seama.

  9. Pînă în 2030, Uniunea Europeană NU VA MAI FI
    De fapt, cred că în maximum 2 ani nu va mai fi…

  10. Alta baliverna europeana…Alternativa la gazul rusesc nu e alta decat gazul american GNL. American sau nu, gaz sa fie….Celelalte solutii invocate sunt apa de ploaie. Petrochimia nu merge decat cu petrol si gaz. Nu cu eoliene. Eolienele pot produce ceva hidrogen prin electroliza apei. Putzin.

  11. No, mo Cosmine.Intrebarea e :ce fac pina in 2030? ca dupa matematica mea sunt 8 anisori batuti pe muchie,si ce e mai trist 8 ierni care stau sa vina cu usa Siberiei larg deschisa de rusi.Si cu eolienele ,ce te faci daca nu da vintul?Cu hidry ce faci daca e seceta si scad riusoarele.Lot of ????????.Da cred ca blonda de la Bruxelle(nu varza) sigur are curent si gaz din surse alternative.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.