Proiectul Tarnița-Lăpuștești, încă o încercare

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE SA) a reluat, în data de 10.01.2024, procedura de achiziție a Serviciilor de elaborare a Studiului de Fezabilitate și Documentației tehnico-economică aferente obiectivului de investiții Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești, cu respectarea tuturor cerințelor legislative în vigoare.

Documentația a fost încărcată în platforma SEAP, urmând să devină publică după primirea aprobărilor de la autoritățile competente privind sistemul electronic de achiziții publice. Precizăm că au fost reanalizate toate solicitările de clarificare primite de la ofertanții înscriși în prima procedură.

De asemenea, în vederea informării corecte a opiniei publice referitoare la situația desfășurării primei proceduri de licitație privind „Servicii de elaborare Studiu de Fezabiltate și Documentație tehnico-economică precum și asistență și consultanță tehnică din partea Contractantului pe durata derulării procedurii de achiziție a lucrărilor (proiectare și execuție la cheie), aferente obiectivului de investiții Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești”, vă comunicăm următoarele:

SAPE SA a lansat, în luna octombrie 2023, achiziția publică a serviciilor pentru demararea proiectului hidrocentralei Tarnița – Lăpuștești (studiu de fezabilitate, documentație tehnico-economică, asistență și consultanță tehnică pentru proiectarea și realizarea ”la cheie” a centralei hidroelectrice). La solicitarea potențialilor ofertanți, în vederea pregătirii documentației conform legislației în vigoare, termenul a fost prelungit cu o perioadă de 23 zile, până la data de 27.12.2023, ora 15:00. La această procedură s-au înscris 15 ofertanți. Precizăm faptul că procedura s-a aflat sub control EX ANTE din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), care a verificat că toate cerințele, de formă și fond, au fost îndeplinite.

În data de 27.12.2023, platforma: Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a afișat mesajul „Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere a ofertelor nici unul din ofertanții înscriși nu a criptat oferta financiară/sau nu a răspuns la toți factorii de evaluare electronici, după caz”. Ținând cont că anularea automată a unei proceduri poate surveni și dintr-o greșeală de operare a sistemului, Comisia de Evaluare din cadrul SAPE a solicitat, în data de 03.01.2024, un punct de vedere operatorului SEAP, în vederea clarificării aspectelor legate de anularea procedurii. La cererea SAPE, care a fost înregistrată automat în sistemul SEAP, s-a primit de la operator următorul răspuns, generat în mod automat: „Această procedură este anulată automat deoarece la data limită de depunere a ofertelor nici unul din ofertanții înscriși nu au criptat oferta de preț. Sistemul vă permite să publicați un nou anunț de participare și să stabiliți noi termene de depunere ofertă”.

Angajații SAPE au depus toate eforturile, cu profesionalism și responsabilitate, pentru ca licitația privind studiul de fezabilitate pentru hidrocentrala cu pompaj Tarnița – Lăpuștești să se desfășoare corect, complet, legal și în termene cât mai scurte, astfel încât demararea construcției centralei hidroelectrice să înceapă în cel mai scurt timp posibil. Proiectul este absolut necesar sistemului energetic românesc și reprezintă o oportunitate pentru SAPE. Printre avantajele realizării acestuia se numără creșterea gradului de siguranță al sistemului electroenergetic național (SEN), realizarea echilibrării SEN, realizarea unui arbitraj al pieței de energie electrică, asigurarea, implementarea și gestionarea surselor regenerabile, intermitente, de energie electrică, asigurându-se, astfel, și condiții optime pentru instalarea unei puteri mai mari de 4.000 MW în centrale electrice eoliene și fotovoltaice. De aceea SAPE va depune, în continuare, toate eforturile pentru ca acest proiect să se realizeze în cel mai scurt timp posibil.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4583 Articole
Author

3 Comentarii

  1. LĂSAȚI HIDROCENTRALELE ȘI TERMOCENTRALELE SĂ FUNCȚIONEZE ! OPRIȚI RĂZBOAIELE,OPRIȚI-ÎNCHIDEȚI FABRICILE DE ARMAMENT ,DESFINȚAȚI ARMATELE ȘI :„LA SAPĂ”!

  2. Oau mai avem o hidrocentrala făcută de PNL viitorii colegi ai PNTcd , în parlamentul fantomelor . Brava ba !

  3. …acest proiect este o dementa maxima!…ai peste 12 hidrocentrale clasice-gravitatie, cadere de apa-gata in proportie de 98% si tu vrei sa plimbi apa dintr-un lac in altul…ecologistul din mine intreaba: dar cu pestii ce-ati avut?…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.