Proiectul ”vouchere pentru biciclete” va fi reluat

Primarul general nu suportă eșecul înregistrat în ședința de Consiliu General în care suplimentarea numărului de vouchere de biciclete cu încă 25.000 a fost respins. Proiectul nu a trecut pentru că aleșii PSD-ALDE au ieșit din sală la momentul votului. Surse din opoziție spun că acest episod a fost regizat, deoarece consilierii PSD în special nu obișnuiesc să iasă din sală în timpul ședinței. ”Ori a vrut să fim noi arătați cu degetul și acuzați că ne opunem acestei pomeni electorale, ori nu a vrut să treacă și să iasă ea în evindeță”, ne-a spus un consilier din opoziție.

Joi, într-un comunicat al Primăriei Capitalei suntem informați că edilul își menține decizia de extindere a Programului „Bicicliști în București” prin suplimentarea cu încă 25.000 a numărului de vouchere. Proiectul va fi repus pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului General. De la PSD au lipsit motivat 2 consilieri generali, astfel că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi, iar proiectul a fost respins.

„Consilierii generali din majoritatea PSD-ALDE susțin fără rezerve acest proiect ambițios și am convingerea că la următoarea ședință, când vom avea o prezență de 100%, proiectul va trece la vot, chiar dacă partidele din opoziție își vor uni din nou forțele, așa cum au făcut-o azi. Regret că cei 25.000 de bucureșteni care au solicitat aceste vouchere vor mai avea de așteptat, dar probabil că doamnele și domnii consilieri de la USR, PNL și PMP le vor oferi explicații convingătoare pentru faptul că au blocat pe moment acest proiect”, susține Gabriela Firea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.