
Ucraina nu crede în Moscova
Ucraina a reacționat cu scepticism la promisiunea Rusiei, în cadrul negocierilor de marți, de a reduce operațiunile militare din jurul Kievului, în condițiile în care unele țări occidentale se așteptau ca Moscova să își intensifice ofensiva în alte părți ale țării, scrie Reuters.
Discuțiile au avut loc la Istanbul, la mai bine de o lună de la începerea conflictului care a ucis sau rănit mii de oameni, a forțat aproape 4 milioane de oameni să fugă în străinătate și a dus la sancționarea economiei Rusiei.
„Pentru a crește încrederea reciprocă și pentru a crea condițiile necesare pentru continuarea negocierilor și pentru atingerea obiectivului final de a conveni și de a semna un acord, a fost luată decizia de a reduce radical, într-o mare măsură, activitatea militară în direcțiile Kiev și Cernihiv”, a declarat reporterilor ministrul adjunct rus al apărării, Alexander Fomin.
El nu a făcut nicio mențiune despre alte zone în care au loc lupte grele, inclusiv în jurul Mariupol în sud-est, Sumy și Harkov în est și Kherson și Mykolaiv în sud.
„Ucrainenii nu sunt naivi”, a declarat marți seara târziu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Ucrainenii au învățat deja în aceste 34 de zile de invazie și în ultimii opt ani de război în Donbass că singurul lucru în care pot avea încredere este un rezultat concret.”
Păi abia au început negocierile, nu s-a agreat încă nimic. Au prezentat ucrainenii o propunere, in care am înțeles că renunță să mai pretindă Crimeea și Donbass, se angajează să nu aibă baze militare pe teritoriul lor dar nu zic nimic de naziști. In plus vor un sistem de puteri garante. Rușii au zis că studiază propunerea și vor veni cu contra-propuneri. Deci sint in faza inițială, se prezintă pozițiile de negociere ale părților. Între timp războiul merge înainte, situația din teren va conta la negocieri.
Vorba unui personaj deja istoric : “dovada “
oricum comparativ cu alți postaci putiniști care menționau 500.000 de copii omorâți în Donbas , măcar tu ești mai reținut
@Sandel Cand mai citezi din criminalul de razboi W. Churchill, sa precizezi asta. Nu de alta dar vorbesti despre monstrii si decadere iar idolul tau politic e pe palier cu Stalin. Daca nu stii asta, poti sa te apreciezi ca un analfabet functional.
Pana nu este semnata si contrasemnata … de ambele parti … pacea nu este inca PACE ! Iar, fara pace, RAZBOIUL … continua !
mai Tudore nu rusii au documentat cei 10.000 de rusi, dintre care sute de copii, ucisi de nazistii ucrainieni, ci organizatii internationale. De ce sa mearga la Haga, daca Rusia nu recunoaste acest Tribunal, asa cum nici SUA nu il recunoaste, dar recurge la el cand ii convine. Crimele acestea au fost documentate pentru perioada 2014-2019. Cinestie cate au mai fost comise dupa aceasta perioada.
Ilenuto, e bine sa spui prostii si nu ma deranjeaza. Crede in propaganda ukrainiana ca nu te opreste nimeni.
Sa spui ca daca nu erau americanii rusii vorbeau germana este o jignire la adresa celor 22 milioane de rusi morti in al doilea razboi mondial.
Cand americanii au debarcat in iunie 1944, rusii deja erau in aproipierea frontierelor romanie, eliberasera Sevastopolul si Odesa, iar marea batalie de tancuri de la Kursk Orel a avut loc cu un an inainte, ca si capturarea armatei germane conduse de Von Paulus langa Stalingrad – deci anul 1943. Invata istorie si nu ne dovedi ca esti proasta.
Va inteleg pe toti fanii nazismului ukrainian, dar va sfatuiesc sa nu fiti asa de optimisti, ca dezamagirea sa nu fie mai mare.
Spre deosebire de americani, care au mers si in Afganistan si i n Irak pe procedura terenului parjolit, adica au bombardat masiv tot ce misca, rusii nu fac asta, ci incearc sa loveasca mai mult obiective militare pentru a produce cat mai putine pagube civile.
Vad ca exista chiar in Cotidianul doua articole cu afirmatii care se bat capa in cap. Ba ca o parte a armatei ruse se retrag in Belorusia pentru refacere, ba acest articol in care se spune ca Rusia nu a oprit atacurile. Deci este o contradictie intre afirmatiile bezmeticului de Zelenski si afirmatiile ministrului engelez. Ori e una ori e alta.
Eu zic propagandistilor circarului Zelenski sa va bazati pe afirmatiile Ilenutei…daca asta va linistetste spiritual si suflleteste.
More than 10,000 civilians have been killed or injured and 1.4 million people have been registered as internally displaced as a result of Europe’s deadliest conflict in the past two decades.
@Tudor, nu iti este mai rusine? Propaganda criminala a vestului si a natoistilor nu cunoaste rusine.
ONU, mai neomule, a confirmat masacrele din Donbas pe care regimul ultranationalist, nazist de la Kiev le-a facut.
https://ukraine.un.org/en/88874-10-facts-about-humanitarian-crisis-ukraine
,,.,.,Cu ce se va alege ROMÂNIA după ce Ucraina și Russia vor face ARMINSTIȚIU ORI PACE ? Poate numai eu gândesc așa ,dar gândesc: -va avea doar prietenari:Bulgaria,Serbia,Ungaria,Ucraina,Rusia,și o MARE NEAGRĂ plină de mine ucrainene dezlegate ori nelegate …Ș-apoi trai pe vătrai /bade Mihai!!
@ha,ha: asa sa-ti de Dumnezeu tie ,dupa inima ta ,daca nici suferinta produsa de ocupantul rus nu iti lacrimeaza sufletul!Nu esti barbat,nu esti femeie,esti o (editat) umana !”Ucraina este facuta praf”vai si amar de sufletul tau,ca maine mori si te bucuri de nenorocirea unui popor nevinovat,care lupta pentru Independenta !(editat)(editat)(editat)
Pâna in prezent Rusia nu a adus nici o dovada privitoare la asa zisele asasinate din tot așa-zisele republici populare Donețk și Lugansk .
In timpul trecut de la ocuparea acestor teritorii ucrainene (2014) rușii aveai tot timpul sa documenteze situația și sa o adreseze la OECD , de exemplu. Sau la tribunalul de la Haga
Asa ca toată vorbăria trollilor Kremlinului e doar propaganda și minciuna venită pentru a justifica războiul pe care tot ei l-au provocat in Ucraina. Unde apropos , cetățenii din Donetsk și Lugansk nu sunt deloc amatori sa se înroleze in trupele lui Putin și au trebuit “convinși” . Mai cu niște ceceni după ei .. vechea metoda sovietica
„…opt ani de razboi in Donbas…”?! S-Audi (editat)?! Este o recunoastere oficiala facuta de „eroicul bufon” a ceea ce se intampla de opt ani in Donbasul rusofon. De opt ani armata ucrana fascisto-nazista si batalioanele de teroristi ai Marii de Azov decimeaza si asasineaza copii, femei, batrani, civili rusofoni in Donbas si nimeni nu zice nimic. Hei ?! SUA cea Satanica si ucigasa de tari si popoare si bratul ei inarmat, NATO ?! Voi ce ziceti mai (editat) ?! Aud ! Mai e putin, mai e un pic, pana la marele nimic…si praful si pulberea atomica se va alege de voi. Domnule Putin, atrocitatile din Dombas asupra copiilor, mamelor si batranilor comise de ucranii fascisto-nazisti, cer razbunare ?!
Hahahaha, propaganda nato de la Cotidianul submineaza discutiile de pace prin care Ucraina intoarce spatele NATO si primeste garantii de securitate de la Rusia. Hahaha…. Cotidianul urmareste o agenda NATO care in acest moment pierde masiv.
hahahahah
@Ilana Rollgarson Parkinputinshon. Asa o fi cum spui tu si propaganda, dar pana una alta Ucraina este facuta praf.
Rusul e parolist, iar situația de pe teren nu arată după cum cred unii..Rusul de ar vrea, l-ar termina pe buffon, cu toată gașca lui in oricare minut, indiferent de unde sau cât de adânc sunt ascunși, l-ar costa doar o rachetă. Să zici că te retragi de la Kiew are o semnificație, nu doar militară..Dar, are cine s-o priceapă ??
Opt ani de razboi in Donbas n-a deranjat pe nimeni prin Europa.
1.In aceste zile putem vedea la stiri cum este sa ajungi dintr-o super-putere, a doua forta militara a lumii, de rasul tuturor. Si aflam la stiri ca toate tarile europene caută sa-si crească bugetele apararii, cu Germania in mare forma
2.Pe teren putinistii au luat drumul infrangerii in războiul lor cu ucrainenii si par a fi un exemplu de manual de Mare Forta Armata bună de nimic.
3. Putinisti s-au facut de ras exact la capitolul logistica – nărozii ivani au uitat sa-si aducă mancare, combustibil, nu au nici măcar suficiente camioane de transport si le fură taranilor ucraineni gainile de prin curte si mai fura si din mall-uri
4.Armele rusesti, de temut pana acum o luna, s-au făcut de ras, armata putinistă chiar mai mult. Taranii ucraineni le-au furat tancurile, sistemele anti-aeriene si transportoarele cu ajutorul tractoarelor agricole, ziua in amiaza mare. Tancurile rusesti nu fac fata rachetelor AT vestice, iar batrana Stinger da jos cu voiosie elicoptere rusesti, desi ivanii ar trebui s-o cunoasca bine din Afganistan,dar băutura le strică memoria
5.Practic armata rusa este un circ ambulant, populat cu soldati vai de mama lor, dotati ca-n anii “80 (inca folosesc rachete anti-radiatie vechi de aproape 50 de ani -KH-31P), iar ceea ce mai au dupa anii “80 se comporta la fel de bine ca inaintasele lor, adica chestii sovietice bune de nimic, care iau foc cu eleganta de fiecare data.Daca nu-i ajutau americanii in WWII acum toti rusii vorbeau germana
Cum să mai crezi in circarii rusi?Cum sa mai creadă Ucraina in ‘tratative serioase”cu un Lavrov care arata ca mama lui Tarzan si cu un Putin care arată ca Tarzan in clasa aIII-a??
Sunt negocieri de fatzada. Putin are nevoie de timp ptr a-si reforma armata si pt a se pregati ptr alte atacuri.
Putin s-a convins ca are o armata de bufoni cu care nu va realiza mare branza in ritmul si pregatirea actuala.
Ceea ce nu ia in calcul psihopatul este insa lipsa de determinare a militarilor pusi sa lupte impotriva unor frati.
Vraja marii! Are echipa de negociere ucraineana mandat de la Biden si care sunt limitele acestui mandat? Cand o sa aiba asa ceva vor incepe si „adevaratele negocieri de pace”. Ce se intampla acum este frectie la un picior de lemn.
Rușii nu sunt oameni de cuvânt. Rusia este o lume decăzută, o lume monstruoasa haplea hulpavă hămesită. Viata a demonstrat că țării și căpeteniile lor, unul mai excentric și mai versatil decât altul, sunt exelenti cunoscători ai machiaverlâcurilor, vicleniei și ai tiraniei, pentru că le-au practicat cu o competență inegalabilă. Rămași aproape în esență lor, marcați de primitivism, căci provin dintr-o Hoarda Nepereche, pătrunși de o trufie sălbatică, ei nu vor rata misiunea ce le revine de la Ivan cel Groaznic: aceea de a reabilita sovinismul imperialist. Nimic surprinzător în această situație. Istoria a confirmat că rușii una spun, alta gândesc și alta fac. Pe unde trece Hoarda „cea mai prietenoasă și mai pacifista”, rămân numai distrugeri, numai exterminare și numai lacrimi. Așadar, lăsați orice speranță, voi care…aveți de-a face cu „sfântă” Maștera RuSSie. Căci „Rusia este o ghicitoare înfășurată intr-un mister in interiorul unei enigme” ( W. Churchill).