Protest al rudelor și prietenilor tinerilor uciși la 2 Mai

Rude şi prieteni ai celor doi tineri care au murit în accidentul din localitatea 2 Mai au protestat, duminică, în Piaţa Victoriei, solicitând, între altele, înăsprirea pedepselor pentru şoferii care se urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cât şi ca Poliţia să acţioneze conform legislaţiei.

La protest au participat câteva zeci de persoane care au adus flori albe şi au afişat pancarte cu mesaje precum „Siguranţă pentru viitorul tău!”, „Ignoranţa ta, pierderea noastră” sau „Nu este de ajuns”. De asemenea, aceştia au afişat fotografii cu cele două victime ale accidentului.

„Cred că toţi tinerii ar trebui să iasă pentru o schimbare. Eu sper ca generaţia lui Sebi şi a Robertei să schimbe cumva această ţară. Aceasta este speranţa mea. (…) Să aibă mai multă siguranţă pe drumurile publice, să aibă siguranţă să meargă singuri pe stradă”, a declarat mama unuia dintre tinerii care au murit în accident.

Vlad Pascu, şoferul în vârstă de 19 ani care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, fiind drogat la volan, a fost pus sub acuzare pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri.

Miruna Pascu, mama sa, se află în arest preventiv, fiind acuzată de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei.

În dosar este cercetat şi tatăl lui Vlad Pascu, sub control judiciar, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Trei tineri din anturajul lui Vlad Pascu au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

14 Comentarii

  1. De ce as avea incredere ca se schimba ceva in bine daca legislatia e pe continuitate, nu se vrea schimbat nimic, csat-ul nu exista pentru cetatenii romani din Romania, in plus, se vede ca si candidatii vootori la scaune si functii politice in confort de lux, functioneaza tot pe agresivitate fizic, verbal si psihic(seful aur+)? E aceeasi incredere ZERO identic cu cea in tot ce inseamna institutiile statului imbibate cu bugetari de lux! Era violentelor de orice fel, continua.

  2. Întrebare: Cu cati km/ora ar trebui sa depășească viteza maxima legală un primar de sector al capitalei României pentru a fi amendat de către Poliția Romană?…

  3. LA CE ORĂ S-A PETRECUT NENOROCIREA? PE CARE PARTE A „ȘOSELEI” ERAU TROTUARELE ” ȘI CE SUBSTANȚE S-AU GĂSIT ÎN CADAVRE ? DOAR SĂ ȘTIM -SĂ NE PĂZIM PE NOI ȘI PE AI NOȘTRI ! CONDOLEANȚE! DUMNEZEU SĂ-I IERTE ȘI SĂ NE IERTE!

  4. Cum mama Draku’ vii la „Protest” in curu gol… ?! Fara pic de rusine si respect pentru memoria victimelor ?! Cat de curand ne vom prabusi in public, incolaciti si drogati in cururile goale, in extaz si dorinte sexuale neinfranate si prostitutie generalizata. Pe umerii astora sa se aseze Romania ?! Niciodata ! Ne va inghiti iadul si neantul in marasmul imoralitatii si desfranarii sexuale generalizate care a devenit tot mai periculos pentru existenta nationala.

  5. romanii sunt ultimii care s-ar revolta…cine ii impinge de la spate? cer „siguranta” si „inasprirea pedepselor”. nimeni nu cere stoparea traficului la nivel de agentii de securitate. unde sunt serviciile de securitate ale Romaniei? CUM INTRA ACESTE SUBSTANTE IN TARA? miscare #rezist infiltrata intre prietenii nefericitilor copii. catarare de emotie colectiva intru restrangerea drepturilor tale, romane. NU uitati, legile exista, INSA NU SE APLICA! faptul ca cereti lege peste lege este o fara-de-lege, cusuta cu ata alba…

  6. Pe toți acești participanți îi felicit și îi invit să voteze împotriva PSD PNL USR care alimentează acest sistem corupt ,doar așa se va schimba ceva in România

  7. Sa-si mute protestele la Sibiu unde de fapt se iau deciziile importane. Sau se amana.

  8. inasprirea pedepselor va face lumina, ci aplicarea lor!
    Ereau pedepse si la 2 Mai dar politistii spuneau ca au rolul semafoarelor!
    Sefii, trebuie dati afara, coruptia din sistem trebuie inlaturata!

  9. DUMNEZEU SA-I IERTE SI SA-I ODIHNEASCA PE CEI PLECATI LA SANUL SAU !!! NU MAI FACETI MANIFESTATII fara nici un rost !!! PUNETI MANA PE ARME SI APLICATI LEGEA TALIONULUI nu Dreptul Roman !!! Chiar si in CODUL LUI HAMURABI ( astia erau necivilizati ) existau pedepse pe masura faptelor !!!Daca parintii celor decedati vor initia un fond de RAZBUNARE , voi fi unul care va contribui , din pnsia mea de 3 KKTI !!!

  10. Am mai … PERIAT Apelativele DULCI laADERSA TA …
    Vaz’ca AI Proptele cu Maini LUNGI ..;:) care CENZUREAZA … 🙂 speriind sii pe Presarii Atestti ai lu’ Nea Cornel …
    NU ma mir, in CONTEXTUL Integ al CRIMEI Cinice din 2 Mai …

  11. @SUPARAT,
    Esti Alta ENTITATE NON UMANA … 🙂
    Arunci prin Alunecare PASTILE ca S-AR FI fost si AIA, MORTZII, Drogangizat …
    E Veche MAGARIA TA, NeOMule … CA_CARE esti :
    ASA a fost INSTRUIT sa cardeasca SI Alalalta t Jigodie DROGATA Criminala, Mario a lu IORGU din Tribuu’ IORGUleshtilor … MIZAND Serpeste pe Mintea OBOSITA a BoBOULEANULUI Mediu Statistic …:)
    CE Mama lu’ DREACuu’ v-a … slobozit prin DOS si ati ramas MANJITZI si pana’na’ Spiralele de ADN, de NU va mai spala NIMENI pe lumea ASTA, pe GRAMEZILLE de Narozi ABJECTI ?
    Vor iNCERCA Dreacii care v-au MANJIT Draceste sa va curetze, da’ NUMAI In Cazanuu’ cu ULEI de Frana, VESNIC … 🙂
    Viatza LUUUNGA in Cazane !

  12. 1. daca vrei cu adevarat razbunare, il lasi liber pe baiat – la ce familie are…
    2. mi se pare ca nu se spune tot despre victime – si sa mai lasam dracu’ zicerea ca „victimele sint vinovate”, nu e vorba despre asta, dar cind afli despre viata victimelor, intelegi de ce erau pe acolo. lucrurile nu se intimpla chiar „puf-s-aintimplat”
    3. m-am saturat sa tot citesc cit de corupt este sistemul – da, este! – totusi, copiii au parinti, copiii au si ei cap, minte – cu toate astea este plin in locurile cu betivi, drogati, locuri cu calitate indoielnica. nu cred ca copiii sint fortati sa mearga acolo. si pe urma aflam cit de „cuminti si minunati” sint copiii lor si cum politia trebuie sa isi faca treaba. politia, asa praf cum este, sa va creasca-educe copiii?

  13. @ai sa mai si gindim spune:

    Dupa CUM gandesti esti NAROD su/si NEBUN.

    Adica MOTRII sunt vinovati in Mintea-ti PRAF ca s-au dus acolo ?

    Puteau fi ORIUNDE si daca da un Dobbitock DROGAT si/sau CRIMINAL Innascut sau Devenit din Creier SFARAMAT de DROG,

    EI sunt VINOVATI ca au intrat cu Vitza in Masina DOBBITOCK-ului.

    CE vrei BA, sa obtii ?
    da’ au INCEPUT sa se trezeasca din Frica de MOARTE din Partea Alora CA TINE, Rusinea LUMII … 🙂

    MEREU apare cate Unuu’ D’Asta, ca Viermii din Balegaruu’n’Drum, dupa Ploaie … 🙂

    Ai primit BANI Miurdarisa zapacesti NAROZII ?
    Sunt DESTUI inRepublica „NOASTRA”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.