Imagini de la protestul din Capitală (video)

Organizatorul informează că afluirea și defluirea participanților se vor face în mod individual, iar…

De (I.R.)
Imagini de la protestul din Capitală (video)

Organizatorul informează că afluirea și defluirea participanților se vor face în mod individual, iar…

Sute de susținători AUR, în frunte cu președintele partidului, George Simion, protestează, duminică, împotriva ”austerității”. Manifestanții au mărșăluit din fața Palatului Parlamentului către Piața Victoriei.

Aceștia au reușit să intre în Piața Victoriei, în spațiul destinat protestelor, după ce inițial forțele de ordine le-au blocat intrarea.

Simion a declarat, cu acest prilej, că vrea alegeri anticipate, revenirea la democrație și la cadrul constituțional.

”Vrem alegeri anticipate, vrem revenirea la democrație și cadrul constituțional și oprirea dosarelor politice care s-au făcut în ultimele luni (…). De aceea suntem în stradă, de aceea foarte mulți români vorbesc despre grevă fiscală, foarte mulți români se gândesc să aibă inițiative singulare, individuale, prin care să-și manifeste lipsa de încredere, proteste față de acest stat care nu mai este al românilor. Suntem în aceeași situație de lovitură de stat și noi, ca români, avem datoria, prin toate mijloacele, ieșind în stradă, demonstrând, refuzând să mai plătim taxe și impozite, să nu girăm acest guvern ilegitim”, a afirmat liderul AUR.
Protestatarii au fluturat steaguri tricolore și au scandat numele liderului AUR, precum și lozinci împotriva partidelor aflate la guvernare.

Potrivit organizatorilor, proteste similare se desfășoară în aproximativ 40 de orașe din țară.

Stirea initiala

Un ”protest împotriva deciziei de împovărare fiscală preconizate de guvern” a fost programat duminică în Capitală, potrivit Jandarmeriei Capitalei.

”Duminică, 22 iunie 2025, în intervalul orar 17:00-23:00, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță la nivelul Capitalei, respectiv pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților la adunarea publică organizată de numitul M. F. J., având drept scop ”protestul împotriva deciziei de împovărare fiscală preconizate de guvern”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.

Manifestația a fost declarată și avizată în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului București, astfel:

– între orele 17:00-18:30, adunarea participanților în parcarea din Piața Constituției;

– între orele 18:30-19:30, deplasare pe traseul: Piața Constituției – Bd. Libertății – stânga Bd. Națiunile Unire – dreapta Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu – traversare Pod Hașdeu – strada Vasile Pârvan – strada Berzei – strada Buzești – punct final Piața Victoriei – alveola centrală;

– între orele 19:30 – 22:00, adunare publică în Piața Victoriei – alveola centrală;

– între orele 22:00 -23:00, defluirea totală a participanților.

”Deplasarea participanților se va face exclusiv pe trotuar, cu respectarea regulilor de circulație. Brigada Rutieră informează că va restricționa traficul autovehiculelor pe traseul menționat mai sus și străzile care acced în acesta, gradual, în funcție de afluirea/defluirea participanților.

Organizatorul informează că afluirea și defluirea participanților se vor face în mod individual, iar la această manifestație publică vor participa aproximativ 300 de persoane. Pentru buna desfășurare a acestei adunări publice de protest, facem apel către organizator, reprezentanții acestuia și participanți să respecte întocmai locurile de desfășurare și traseul de deplasare declarate și asumate în protocolul agreat de comun acord în cadrul Comisiei de Avizare”, mai transmite Jandarmeria Capitalei.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.