Protestele în ochii unui liberal și ai lui Nicușor Dan

Guvernul nu ar trebui să facă un pas înapoi legat de restricții, a declarat senatorul PNL Daniel Fenechiu, făcând referire la protestele de luni seară.

El a spus la RFI că i se par inadmisibile protestele care ar fi încălcat legea, cum au fost cele de luni seară din mai multe orașe ale țării.

„Nu cred că este o surpriză pentru nimeni faptul că la nivel european există un fenomen de proteste și fără discuție România nu putea să facă notă discordantă. Pe de altă parte, întotdeauna când există măsuri restrictive ale dreptului la liberă circulație, există nemulțumiri care sunt cât se poate de firești, dacă rămân la stadiul de nemulțumiri, însă în situația în care ele degenerează și duc la anumite tipuri de acțiuni, cum au fost cele de aseară, în care s-a depășit timpul în care cetățenii aveau potrivit legii posibilitatea să se găsească în aer liber, care încalcă regulile privind păstrarea unei distanțe și așa mai departe, devin deja și intră în zona inadmisibilului”, a declarat Fenechiu.

Senatorul PNL crede că Guvernul Cîțu nu ar trebui să cedeze în fața protestelor de stradă față de noile restricții: „Nu cred că un pas înapoi ar trebui făcut vreodată în fața unor manifestări de acest gen. Deci nu, cu siguranță, acest tip de manifestări nu trebuie să genereze pași înapoi ai Guvernului. Însă dacă în evaluarea constantă pe care orice autoritate o face activității pe care o are, Guvernul constată că sunt măsuri care pot fi îmbunătățite sau că există și alte perspective, fără discuție, întotdeauna, măsura care trebuie luată trebuie să fie măsura care e cea mai bună generatoare de efecte”.

Primarul general al Capital, Nicușor Dan, le cere protestatarilor anti-mască să nu devină violenți: „oricine are dreptul să protesteze, însă îi rog pe cei care o fac să protesteze fără violențe și să o facă gândindu-se la la cei pe care pot să-i pună în pericol”.

„Este nevoie de un efort de solidaritate din partea tuturor bucureștenilor și din partea tuturor românilor. Înțeleg că este greu pentru toată lumea după un an de restricții, însă este și mai greu pentru persoanele din sistemul sanitar și este și mai greu pentru persoanele care au rude, prieteni în spital cu această boală. Suntem în criză sanitară”, spune Nicușor Dan.

El menționează că aproape în fiecare zi sunt peste 1000 de persoane infectate cu Covid-19 în Capitală.

„Este nevoie de efortul nostru, al tuturor, pentru a trece de această perioadă dificilă. Pe măsură ce vaccinarea evoluează, probabil că vom fi mult mai bine, în două luni. Este nevoie de efortul nostru pentru acest interval. Evident că oricine are dreptul să-și expună opinia în democrație, evident că oricine are dreptul să protesteze împotriva deciziilor autorităților, însă îi rog pe cei care o fac să protesteze fără violențe și să o facă gândindu-se la cei pe care pot să-i pună în pericol”, conchide primarul general al Capitalei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. in raport cu protestele din aceste zile …
    ce ne pasa noua, poporului … de ce cred … cei din pnl/pdl … sau din usr- ???

    vina … este doar … a lor !!!!

  2. Toti se gasesc ei sa dea sfaturi protestatarilor de parca ei au fatat restrictiile absurde care nu au nici cea mai mica treaba cu reducerea pandemiei ci sunt opera reptilelor iohaniste de la guwernare si care au singurul efect doar de a pune mai mult gaz pe focul celor care deja s-au saturat de masca si de amenzi abuzive legate de masca,dar si a celor care sunt loviti economic de pandemie pana la limita falimentului si a saraciei.Dar Olimpicu Neicusoru,destept si el de moare pe el,nu gaseste de dat un sfat guwernerilor ca sa termina cu bataia de joc la adresa romanilor cu restrictiile lor tembele.Iar altii,precum grasalaul ala guraliv,reptila penelista Daniel Fenechiu,ajuns mare smecher dupa ce a fost luat de pe strada de Dan Diaconescu sa lupte cu ciocoii,care a fugit chiar la ciocoi care acum sunt tovarasii lui de partid si de parandarat si ii da el sfat destept,ca fundul de maimutza,lui reptila penelista Catzu ca sa nu cedeze el si sa renunte la cretinismele de restrictii pe care le-a slobozit vineri si cu care a aprins tzara cu aceste noi bomboane pe coliva problemelor in care se zbat multi romani.Adica dupa mintea purcelului Fenechiu,s-o aprinda pe tzara si mai tare cu tampeniile lor de zevzeci iohanisti,unul mai destept ca altul,ca asa inteleg comunistii penelisti ce inseeamna o guvernare.Pai daca ati facut gafe cu restrictiile absurde,retrageti-le cat nu este prea tarziu pentru voi si macar luati dreacu exemplu de la Merkel si cereti-va scuze de la oameni.Dar probabil voi credeti ca omenii obosesc si renunta,iar voi aveti timp sa asteptati…pe banii si saracia lor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.