Cinci copii cu vârste între 10 şi 15 ani au ajuns, miercuri, la UPU-SMURD Pediatrie Târgu Mureş direct de la şcoală, acuzând contuzii şi fracturi, dintre care un caz este mai grav, un bilet de trimitere al unuia dintre ei confirmând faptul că a încercat Superman Challenge după filmuleţele postate pe TikTok.
„Astăzi au fost înregistrate cinci cazuri: contuzie abdominală, fractură cu deplasare radius drept, mai erau două fracturi şi al cincilea caz este încă în investigaţii. Vârstele copiilor sunt între 10 şi 15 ani. În prima fază, copiii nu au vrut să spună ce au păţit, apoi au spus că au căzut la şcoală, că au încercat ceva la şcoală. Trei copii, unul cu o contuzie şi doi cu fracturi, au plecat la domiciliu, adolescentul cu fractura cu deplasare de radius, de 15 ani, urmează să fie internat. Colegii noştri de la UPU SMURD Pediatrie au observat, astăzi, că se întâmplă ceva neobişnuit şi au început să pună întrebări. Până la urmă copiii au spus că la şcoală încercat ceva. Unul dintre cazuri avea un bilet de trimitere pe care scria că a încercat ceva ce a văzut pe TikTok, Superman Challenge”, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Mariana Negoiţă.
UPU SMURD Târgu Mureş va face o analiză a ultimelor zile pentru a stabili câţi dintre copiii ajunşi la urgenţe au încercat Superman Challenge.
https://www.tiktok.com/@st3larjeong/video/7444139148996332822?q=superman%20challenges&t=1733326985351
Aiuritii astia de copii trebuie prezentati cator mai multi alti copii, ca acestia sa vada, sa invete pe pielea altora. Pe de alta parte, in sistemul de invatamant trebuie introduse cursuri serioase de arte martiale. Tehnicile utilizate in artele martiale, ma refer la cele de sorginte asiatica, au proceduri de atenuare a socurilor la cadere.