Prună anunță că îl dă în judecată pe Ponta

Ministrul Justiției, Raluca Prună, anunță că îl va da în judecată pe fostul premier Victor Ponta pentru afirmațiile pe care acesta le-a făcut la adresa sa.

„Un tip pe nume VV Ponta mă face stalinistă. Din nou, a suta oară. Mai bate câmpii și cum că aș fi membru ISIS. Am predat filosofie politică, nu voi zăbovi: l-aș fi pus să repete anul. Pentru delir ideologic. Suntem însă în alt joc și el e (încă) în politica mare. Îl anunț public — ca avocat intrat pe bune în profesie — că pentru toate calomniile îl voi invita de azi înainte să probeze în instanță astfel de afirmații. Poate își ia un avocat neintrat pe ușa din dos în barou, că argumentele formulate de unul singur nu conving oameni raționali, care au silogismul acasă și care cunosc rigorile legii. Pe cei mulți, scârbiți de cum sunteți reprezentați, de aici și de aiurea de prin exilul global, vă invit la reflecție: nu cumva merităm mai mult decât un rebut intelectual de acest tip?! Hai să dăm delete, putem, e o chestie utilitaristă (pt VV Ponta, asta e o chestie legată de număr, vă explic gratis)”, a scris Raluca Prună pe Facebook.

Joi, într-o postare pe aceeași rețea de socializare, Victor Ponta a propus „un Memorial al Crimelor Securității și Stalinismului (plus Băsismului) în România” cu încăperi care să poarte numele „Monica Macovei” și „Raluca Prună”. El a făcut această afirmație în contextul în care Primăria Capitalei a anunțat că spațiul public situat la intersecția bulevardelor Carol I și Ion C. Brătianu va purta numele actorului Radu Beligan, despre care Ponta spune că „toți pigmeii îl „înfierau” cu mânie proletară”.

„Felicitări Gabrielei Firea și tuturor consilierilor generali care au decis ca Marele Radu Beligan să aibă un loc ce îi poartă numele în București! Atitudinile și abordările fasciste și securiste care sunt atât de prezente în viața publică din România anului 2016 (și în baza cărora toți pigmeii îl „înfierau” cu mânie proletară pe Maestrul Beligan) nu au avut succes de această dată! PS — când o să facem un Memorial al Crimelor Securității și Stalinismului (plus Băsismului) în România putem avea acolo și încăperi cu numele „Monica Macovei” și „Raluca Prună”! Merită tovarășele să nu le uităm ca să nu repetăm ororile acestora!”, a scris Ponta pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.