Prună îl cheamă în instanță pe Ponta

Raluca Prună urmează să depună o cerere prin care să îl cheme în instanţă pe Victor Ponta.

Ministrul Justiției susţine că vrea să-i dea fostului premier șansa de a proba acuzațiile pe care i le aduce, în contextul în care acesta a acuzat-o de trafic de influenţă.

„Am exemplificat că ceea ce face Victor Ponta şi modul în care se raportează la mine este sub aşteptările mele ca cetăţean. (…) Nu am depus nicio plângere împotriva lui, însă urmează să depun o cerere prin care să îl chem în instanţă. M-a acuzat că la mine în birou a venit un primar şi a făcut trafic de influenţă să adopt o ordonanţă de urgenţă. Îi dau posibilitatea în instanţă să probeze acest lucru. O fac şi în apărarea demnităţii acestei funcţii”, a declarat Prună la Realitatea TV.

Aceasta a mai precizat că a găsit în minister multe restanțe cauzate și de Victor Ponta și că în această perioadă descoperim că justiția a devenit independentă:

„Nu aş vrea să spun cum a condus România. În ministerul pe care il conduc, desi sunt foarte atacată de Victor Ponta, am găsit numeroase restanţe care se datorează şi domniei sale. Atacul în ce mă priveşte ar fi fost inveitabil împotrica oricăarui ministru al Justiţiei. Suntem într-o perioadă foarte complicată şi, deodată, descoperim că justiţia a devenit foarte independentă”.

„Nu sunt om politic, îmi place ce fac, îi sunt recunoscatoare lui Dacian Cioloş că m-a invitat în echipa sa, însă nu voi rămâne cu un alt mandat într-un nou Guvern, chiar daca va rămâne Dacian Cioloş”, a mai spus ministrul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.