PSD a luat ţara înapoi

Alegerile pun electoratul român în dificultate, în loc să ofere posibilitatea unor soluţii. Imposibile în contextul actual. PSD şi-a luat ţara înapoi, cu mai multe mâini, fiind o creatură tentaculară. Ce fel de victorie este aceasta, vom vedea la primăvară. Acum îl auzim pe dl Dragnea ridicând vocea în direcţia Cotrocenilor, de parcă cineva s-ar mai putea opune urnelor. Ca mâine, dinspre Cotroceni vor veni emisari ai concordiei. La Palatul Victoria, portretul lui George Soros va rezista multă vreme, din respect pentru democraţia şubrezită de noi înşine. E o victorie ca în cărţile de istorie ale Războiului Rece. Singurul care a avut tăria să zâmbească şi să facă glume, în stilu-i inconfundabil, a fost Traian Băsescu. Aceste alegeri l-au repus în mişcarea politică de nişă, chiar dacă se visează liderul opoziţiei. Anunţul exit-poll-urilor nu a mai luat pe nimeni prin surprindere, de parcă confecţionarea rezultatelor ar fi avut o participare generală. Bietul Nicuşor Dan, cel mai prizat dintre toate vedetele politice, părea o persoană care se atinge spre a realiza că există. Nici sobrietatea lui Călin Popescu Tăriceanu nu poate masca complicaţiile dificil de depăşit. Succesul PSD ridică starea de spirit a multora spre o prăbuşire pe măsură. Poate, de aceea, ţara are nevoie, în sfârşit, acum, de calmul prezidenţial, la fel ca de autostrada Piteşti-Bucureşti. Extazul lacheilor politici este tot ce poate fi mai traumatizant în confuzul moment postelectoral imediat. Câştigătorii îşi fac deja calcule, însă România este o ţară ocupată de o rutină dramatică. Cât de roşu este şi va fi PSD, el nu poate urma politicile lui Erdogan. Cei care aşteaptă asemenea isprăvi trebuie să înţeleagă că a fost o campanie electorală cu reuşite pentru toţi participanţii.

Partidul urmaş al partidului-stat este obosit, fiind prins în schemele unor epurări în curs ale justiţiei. Țara are nevoie de abordări radicale, de modernizare, în realizarea cărora propaganda nu mai poate auri nimic. Preşedintele a eşuat în relaţia cu partidele şi proiectul de ţară, politicienii, la fel. A rămas numai PSD drept suport al speranţei, după cum arată rezultatele. Vom avea, după o pauză cam lungă, o Opoziţie ceva mai activă şi credibilă. Despre eşecul din start al învingătorului este prematur şi nedemocratic să vorbim, deşi tocmai ne aflăm în consecinţele lui istorice.

În sfârşit, societatea este obligată să înţeleagă că politica democratică este doar o parte a problemei, decisivă fiind implicarea generală. Cu evidenţă, dezamăgirile nu mai pot fi puse doar în dreptul clasei politice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1330 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.