PSD – Congresul unității în declin?

Vineri, PSD și-a organizat Congresul, alegându-și o nouă echipă de conducere, definită mai degrabă de stabilitate și continuitate, nu de schimbare structurală. Congresul a adus cu sine și renunțarea la sintagma ‘progresist’ din Statutul partidului precum și o prezență a foștilor președinți ai partidului, cu câteve excepții. Evenimentul a fost organizat în spectrul declinului electoral, iar reunirea simbolică a foștilor lideri și alegerea fără contracandidat a președintelui au sugerat că răspunsul la acesta este unitatea – unitatea generațiilor și unitatea facțiunilor.

Va fi de ajuns să oprească declinul? Voi argumenta că nu, pentru că leadership-ul PSD a diagnosticat greșit cauza declinului, iar răspunsul nu putea fi unul corect.

PSD rămâne în continuare cel mai important partid, obținând cel mai mare număr de voturi și de mandate la alegerile parlamentare, dar tendințele de lungă durată sunt necruțătoare.

Tabelul 1. Număr de voturi și procente obținute de către PSD (anterior sub numele FDSN și PDSR) în perioada 1992-2024, alegeri parlamentare Camera Deputaților

Explicațiile declinului sunt numeroase, dar ascensiunea AUR care pare să fi afectat în mod direct PSD-ul este doar un simptom al unei revolte mai profunde, anti-clientelare și motivată economic, revoltă pe care PSD nu a înțeles-o. În cei 30 de ani de tranziție, structura socio-economică a țării s-a modificat. Dispariția locurilor de muncă, a entităților economice și industriale, chiar a unor întregi comunități, a creat o nevoie majoră de intervenție, sprijin și redistribuție, toate opțiuni esențiale ale stângii de orice tip și din orice perioadă. Cu toate acestea, acțiunea guvernamentală a PSD-ului a sprijinit privatizările, diminuarea rolului statului în oferirea serviciilor de sănătate, în educație și asistență socială și în economie, instituirea și menținerea unei cote unice de impozitare. PSD – și acesta a fost un motiv de mândrie retrospectivă – a fost partid asociat cu tranziția și integrarea în NATO, UE și Spațiul Schengen. A fost partidul care a excelat administrativ până la performanța de a fi considera un partid-stat sau ceea ce este cunoscut în cercetarea politică drept partid-cartel.

Aceste lucruri nu contează însă pentru masele de lucrători precari, ale căror vieți au fost tulburate și uneori distruse de tranziția către capitalism și globalizare. Acestea au transformat piețele de muncă și au creat două categorii de lucrători, fie privilegiați, fie neprotejați în fața fluctuației piețelor. Cu excepția tranziției timpurii, PSD-ul nu a fost niciodată partidul care să reprezinte numeroșii lucrători precari, produși de convulsiile transformării economice. Într-o evaluare mai strictă, chiar i-a produs. O dovadă în acest sens este diaspora, mare parte a acesteia forțată să migreze din motive economice și care, în măsura în care o face, votează anti-PSD. Migrația lucrătorilor vulnerabili i-a erodat în mod direct baza electorală, aceștia constituindu-se într-o diasporă activă politic, care votează împotriva celor două mari partide, PSD și PNL. Suprapunerea hărții electorale cu cele socio-economice ale țării completează imaginea. PSD-ul pierde regiuni, județe, localități într-un ritm constant, sub presiunea transformărilor. Punțile nu există, trebuiau să fie deja construite.

Partidul Social Democrat întruchipează un paradox, este câștigătorul politic al tranziției, dar a fost mereu în defensivă. În ciuda vârfurilor de performanță electorală, timpul pare să curgă împotriva acestuia. PSD va rămâne un partid puternic prin mobilizarea administrativă locală, propunând un amestec de eficiență, investiții și un minimum social. Noua echipă de conducere este încă un semnal în această direcție, echipa de vicepreședinți fiind dominată de aleșii locali, unii primari tineri. Dar partidul pierde votul de opinie și votul programatic, fiind blocat ca suport în bazinul electoral vârstnic și rural. Strategia fortăreței, care rezistă luptelor electorale cu succes, este nepotrivită pentru a mobiliza un electorat numeros, schimbător, precar și structural suspicios în raport cu el. Tehnologia și rețelele sociale accelerează această tendință, anulând avantajele mobilizării clientelare, care se bazează pe dependența directă de resursele guvernării centrale și locale. Iar zonele care reușesc pentru moment să performeze, de exemplu Oltenia, deși sunt acum la conducerea partidului, sunt la rândul lor amenințate.

În fața acestui declin istoric, PSD-ul a ales să se uite la formă, nu la fond. Nu progresismul l-a făcut să piardă contactul cu societatea, ci abandonarea luptei economice și sociale în detrimentul confortului administrativ, și asta înainte de pandemie și formarea AUR. Renunțarea la sintagma progresist din Statutul partidului este o concesie inutilă făcută câmpului de extremă – dreapta, conservator și naționalist. Afirmarea valorilor tradiționale nu va opri declinul PSD pentru că nu acesta este combustibilul pentru AUR, o combinație de nemulțumire socio-economică, neîncredere față de stat și furie în raport cu nedreptatea socială. Toate întruchipate de un PSD autosuficient, bogat, influent, care se uită de sus către societate. Aceleași lucruri le văd și foștii sau actualii votanți PSD dezamăgiți, iar revenirea  unor foști lideri în peisaj nu va schimba asta.

Există alternative de reformare, sunt foarte complicate dar nu imposibile. La minimum ar putea să tragă alte linii roșii în guvernare, de exemplu la creșterea salariului minim și nu la reforma administrativă care le amenință baza organizațională. Dar marea dificultate este schimbarea modelului de organizație. Terapia de șoc ar fi o perioadă mai lungă în opoziție, în care să mai scape de regimentele de oportuniști care îl parazitează, perioadă în care să simtă în mod real nevoia de a se reconecta la societate. Riscul ar fi să rămână cu 15.000 de membri fideli, dar probabil cei 15.000 ar fi o bază mai sănătoasă pentru reconstrucție decât menținerea organismului supra-dimensionat și nesincer de acum. Opoziția ar putea fi o ocazie să valorizeze alt tip de leadership, forjat în comunități nu în biroctrație și să mute dezbaterea pe terenul stângii clasice, cel socio-economic, terenul identitar-tradiționalist fiind deja adjudecat de AUR. Reforma reală putea începe de la un diagnostic onest, altfel deriva și confuzia vor continua. Și timpul nu mai are răbdăre.