Vicepreşedintele Departamentului de Sănătate al PSD, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că din cele 67 de spitale care s-au desfiinţat prin hotărârea Guvernului, doar şapte au şanse reale de a fi transformate în cămine de bătrâni.
„Scopul desfiinţării acestor spitale era de transformare a lor în cămine pentru vârstnici, pentru a furniza circa 4000 de locuri celor aflaţi în nevoie, celor care să poată să fie îngrijiţi în astfel de locaţii. Ne găsim în faţa unui paradox, pentru că, în momentul de faţă, din cele 67 de spitale desfiinţate, şanse de a fi transformate în mod real în cămine de bătrâni nu au decât 7 dintre ele, iar pentru celelalte 60 de locaţii nu se cunoaşte evoluţia şi destinaţia finală”, a afirmat Alexandru Rafila, în cadrul unei conferinţe de presă.
Social-democratul a explicat că, până în momentul de faţă, nu s-a reuşit rezolvarea finanţării reamenajării acestor instituţii, pentru că aceasta implică contribuţii substanţiale din partea autorităţilor locale, „Ministerul Muncii nefăcând altceva decât să asigure finanţarea funcţionării lor”.
„Din această cauză, în lipsa unor prevederi bugetare, pentru că această desfiinţare a fost făcută în anul 2011 şi nu existau prevederi bugetare privind cheltuieli de reamenajare a unor astfel de instituţii în cămine de vârstnici, ne găsim în faţa unui blocaj, autorităţile locale nu au bani să le reamenajeze şi, pe de altă parte, populaţia acelor zone este lipsită de posibilitatea de a apela la servicii medicale”, a spus social-democratul.
Potrivit acestuia, dacă s-ar fi păstrat profilul de spital al acelor unităţi sanitare, se putea trece la o soluţie mai raţională pe care PSD a propus-o, respectiv transformarea acestor spitale în centre multifuncţionale, care să asigure asistenţă medicală de specialitate, posibilitatea de realizare a unor investigaţii paraclinice şi de laborator.
„Toată această chestiune legată de reformă şi de reducerea costurilor din sistemul de sănătate s-a blocat pentru că, cred că intenţia aceasta de asigurare a unor cămine pentru vârstnici a fost doar un paliativ sau un pretext mai degrabă pentru a desfiinţa spitalele pe de o parte, iar în locul lor nu există nimic în momentul de faţă, nici unităţi de asistenţă medicală, nici unităţi de asistenţă spitalicească”, a mai spus vicepreşedintele Departamentului de Sănătate al PSD.