Întrebat când ar urma să fie gata o astfel de analiză, liderul PSD a precizat că după ce guvernul va veni cu liniile mari ale bugetului pe anul viitor. Cum bugetul va fi aprobat, cel mai probabil, la finalul lunii ianuarie, atunci este așteptată și o decizie a PSD în ceea ce privește rămânerea la guvernare.
„Aşa cum am luat decizia în urmă cu şase luni de zile, cam o lună de zile am avut această analiză internă finalizată cu acel vot dat de toţi primarii PSD, toţi aleşii locali, aproximativ 5.000 de oameni, astăzi am hotărât să intrăm în această perioadă de analiză internă, analiză legată de guvernare, de participarea noastră la guvernare”, a spus Sorin Grindeanu.
„Dacă coaliția nu respectă și interesele electoratului PSD, de ce să mai rămânem?”
Decizia rămâne, astfel, la mâna liderilor din teritoriu. Contactați de Cotidianul, mai mulți grei din local ai partidului au avut păreri împărțite. Pe de o parte, unii spun că această decizie nu este una care poate fi luată imediat și că este nevoie, într-adevăr, de o consultare serioasă în partid.
Totuși, mai mulți lideri critică faptul că cerințele PSD nu sunt respectate în guvern, ceea ce ar putea cântări capital la decizia finală.
„Dacă cerințele noastre în ceea ce privește bugetul și salariile nu sunt respectate, nu văd cum mai putem rămâne. Noi trebuie să reprezentăm oamenii care ne-au votat pe noi. Dacă coaliția nu respectă și interesele electoratului PSD, de ce să mai rămânem?”, a declarat un lider din teritoriu pentru Cotidianul, sub protecția anonimatului.
„Trebuie să decidem dacă suntem la guvernare sau în opoziție. În momentul ăsta nu ne-am decis”
Mai mult, demersul lui Sorin Grindeanu de a porni o analiză este văzută ca unul „corect politic” în teritoriu.
„Ținând cont că suntem a cincea roată la căruță, deși suntem cel mai important partid din coaliție, că Bolojan nu se consultă niciodată, că ești pus în situația de a face opoziție în coaliție, că o parte din electorat l-am pierdut prin asocierea cu USR, așa cum am intrat la guvernare printr-o consultare largă a partidului, cel mai probabil așa se va și ieși”, a spus un alt lider din țară.
Există, însă, și voci care spun că ieșirea de la guvernare nu este una benefică și se opun vehement. „Vor începe certurile la nivel local între partide. Mai e și vorba de stabilitatea țării, care va avea de suferit”, a spus unul dintre lideri.
De asemenea, alții consideră că partidul trebuie să decidă dacă partidul este, într-adevăr, la guvernare, având în vedere disensiunile din coaliție.
„E clar că ceva nu funcționează. Trebuie să decidem dacă suntem la guvernare sau în opoziție. În momentul ăsta nu ne-am decis. Suntem la guvernare cu câteva fotolii de miniștri, dar toate actele sunt contestate de noi și părem în opoziție. Nu funcționează nici parteneriatul cu USR”, a explicat un lider PSD din teritoriu.
Ieșirea de la guvernare, luată în calcul la centru
Surse politice din PSD au declarat încă de luni pentru Cotidianul că partidul urmează să clarifice dacă mai rămâne sau nu în coaliție. Totuși, aceleași surse spuneau că decizia nu este urgentă și va fi luată după rezolvarea mai multor chestiuni importante din Guvern. Printre ele, adoptarea bugetului pentru anul viitor, astfel încât PSD să se asigure că se pune la adăpost într-o oarecare măsură.
Alegerile de duminică arată că PSD a mai rămas puternic doar la nivel local, acolo unde a reușit să câștige 10 din 12 primării. A câștigat și președinția Consiliului Județean Buzău, prin Marcel Ciolacu.
PSD recunoaște amenințarea AUR
Când vine vorba de alegerile parlamentare, PSD înregistrează scoruri modeste și tânjește la rezultatul la care a dus Liviu Dragnea partidul pe vremuri. Nici la alegerile prezidențiale nu mai stă bine.
În 2024 a fost pentru prima dată în istorie când partidul nu a avut candidat în turul doi. Scenariul s-a repetat și în mai 2025, atunci când candidatul susținut de PSD, Crin Antonescu, a ratat calificarea în turul final.
Liderii social-democrați pun eșecurile multiple pe seama creșterii AUR și conștientizează că partidul condus de George Simion îngroapă scorul PSD.
„E clar că oamenii sunt nemulțumiți și AUR câștigă cu discursul de opoziție”, a spus un membru PSD.
Grindeanu este conserva introdusa in PSD de stapanii Romaniei din interior si din exterior. Dar nu-si
va realiza misiunea ce i-a fost incredintata.PSD este in pragul distrugerii. Pesedeii vor migra catre AUR (cei patrioti) si catre USR&PDL (cei proieropeni). Ciolacu este cel mai vinovat. El l-a readus la putere in PSD pe Grindeanu la ordinul stapanilor comuni.
Auzi vrăjeală de 2 bani: cică să mai stea la ciolan că e nevoie de stabilitate. Bă băieți, în Bulgaria, prin moțiuni de cenzură, in ultimii ani, au fost demise vreo 4-5 guverne și nimeni nu a plâns după cea stabilitate. Si ce vedem la vecinii noștri de la sud? Că de la 1 ianuarie intră in zona euro, că Bulgaria se împrumută cu dobânzi mult mult mai mici decât România, că inflația si deficitul sunt sub jumătate decât la noi, că de iti faci o firmă, capitalul social minim este de 2 euro, nu 8000 de lei cât ar vrea Bolovan, că dacă ai o firmă, plătești doar un impozit de 10% pe profit, fără alte jumuleli.
Deci, instabilitatea și haosul economico-social, este reprezentat doar de voi, așa zisa clasă politică. Așa zisă, pentru că in fapt, toate partidele nu sunt decat o adunătură pusă pe capatuială și furat.
agitatie mare, unii spera o felie din PNRR, altii mai verticali ii vor trimite la plimbare pe cei ce au „un sobolan in lenjerie” citat din Turcescu, dar mai direct si nominal…incet, cu rabdare, vom asista la o mare comedie…
pariu, ca minciunică grindăpsd, nu se vor retrage de la guvernare, nici in ianuarie. s-a obisnuit cu minciuna pana la viitorul congres psd.
– pesede grup infractional
„Gargară , vrăjeală , demagogie” ieftină .
Dacă ies de la Guvernare … s’o facă … cât mai repede , dar ….. cu toţi „şefii / şefuleţii” din toate instituţiile de la nivel central şi judeţean + din CA’uri şi alte instituţii . Să nu creadă că oamenii lor sunt de neȋnlocuit ! Cu „ajutoru’” dânşilor suntem ȋn situaţia de acum .
Dacă vor demiterea unui ministru …. oare nu se poate ȋncepe cu Internele ? L’au prins pe acel fugar ?
Apropo , ce mai caută ȋn politică cei care ne’au adus ȋn situaţia de acum ? Pe când demisiile lor de peste tot , inclusiv din Parlamentul patriei Mamă ?
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
ca in 2012 au castigat USL, dar toata functionarimea era a lui Basescu, iar din 2014 unindu-se cu PNL tot PD-L e si azi in floare peste tot…
pot sa plece din foonctiile grase.
Daca sunt dati afara, mor de foame, nu stiu sa faca nimic!
Vraja marii! Nu pleacă jigodiile de la măcelărie! Bine că au tăiat pensiile la amarati! Cică 3.000 de lei e pensie mare când alții încasează 50.000 lei/luna! PSD aplica pensionarilor” soluția finală” !
Niu PSD , Miu Ur$ula , nu vă lasă până nu va aduce la Prag , ca orce soșl -dimocrat europian -ușor pe scări . Că de la „plăcuță la comasare și la coaliție și la miliție -unde ajungeți acuma după ce v-ați „văndut $ATANI$TILOR , nu-i decăt un pas , Bă , dar bine c-ați scăpat de „pinalu Dragnia , acum urmați la rănd
PSD se da lovit si suparat pe Criza Financiara instaurata de Bolojan si , de dragul urechilor electoratului socialist , tot ameninta cu plecarea de la guvernare .
Desigur , doar prostii ar mai crede asa ceva insa S Grindeanu se crede inconjurat doar de prosti.
PSD UN PARTID CU LIDERI PENALI ACCEPTATI DE USR. Numai când USR va dicta ca acest partid toxic sa părăsească coaliția împotriva rațiunii, numai atunci PSD are liber sa plece. Altfel, allo DNA?
Cum a acceptat PSD, ca cele mai importante ministere (decisive pt tara), cat si numarul mare al lor, sa fie dat pe mana USR?!
Cu cat mai repede se da dezmembrarea, cu atat mai bine! Deja, A.A. ca varf al piramidei, o duce mult mai bine ca pesedeaua fara cap.
„greii din psd”
Ce grei tot gauriti in hartie? Cand societatea (tinerii) duce lipsa de modele, apar miscari extremiste, violente.