Gabriela Firea este candidatul PSD în cursa pentru Primăria Capitalei, potrivit unei postări pe Facebook, făcută de liderul partidului, Liviu Dragnea.
De asemenea, postarea este însoţită de fotografii în care apar toţi candidaţii pe care PSD îi susţine la primăriile de sectoare.
Astfel pentru sectorul 1, candidatul este deputatul Dan Tudorache, pentru sectoarele 2 și 3, actualii primari Neculai Onțanu și Robert Negoiță, iar la sectoarele 4, 5 și 6 apar în postare Daniel Băluță, Daniel Florea și Gabriel Mutu.
Liderii PSD s-au reunit vineri, în cadrul Comitetului Executiv al partidului, pentru a valida candidaţii la Primăria Capitalei şi sectoare.
Senatorul Gabriela Firea, a cărei candidatură a fost validată vineri de conducerea PSD, a declarat că în Primăria Capitalei trebuie făcută curățenie „de jos până sus”.
„Din punctul meu de vedere, principala mea preocupare va fi aceea a unei capitale curate, aerisite de tot ce înseamnă un trafic îngreunat, dar m-aș referi și la curățenia morală. Cred că în Primăria Capitalei trebuie să facem curățenie de jos până sus și în ceea ce privește birocrația, corupția, precum și prezența unor oameni care nu se gândesc la bucureșteni, ci doar la propriile interese. Cât privește programul concret și complet acesta va fi prezentat în foarte scurt timp în echipa noastră”, a declarat Gabriela Firea, la Palatul Parlamentului.
Ea a susținut că a primit mii se mesaje de susținere de la bucureșteni.
„Mă onorează că am primit în ultima perioadă mii se mesaje din partea bucureștenilor care au spus că mă susțin pentru această candidatură. Pentru ei intru în această luptă care nu este una pentru fotoliul de primar general al Capitalei, nici pentru a cuceri Primăria Capitalei, ci pentru a crește calitatea vieții bucureștenilor. Prea mulți politicieni s-au bătut pentru scaune și pentru clădiri, pentru sedii, nu este și cazul meu. În ceea ce mă privește, sunt un om de acțiune, sunt un om care iubește curățenia și la modul propriu și la figurat”, a arătat președintele PSD București.